FOTO Volum despre cultura tradițională din Bistrița-Năsăud, lansat la Eikon

Foto: Dan Bodea

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit vineri lansarea unui volum care acoperă la modul sintetic întreaga Cultură tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud, ca parte dintr-o serie de trei volume. Seria a fost deschisă cu un prim volum dedicat ariei tematice a obiceiurilor ciclului individual şi familial: naşterea, nunta, înmormântarea (aşa-numitele rituri de trecere). Ulterior, în volumul al doilea vor fi concentrate obiceiurile ciclului social şi calendaristic, iar volumul al treilea va fi dedicat literaturii populare asoicate în mod tradiţional folclorului sau culturii imateriale.

Cartea „Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”, volumul I – „Riturile de trecere” de Vasile V. Filip și Menuț Maximinian a fost publicată la Editura Eikon. Volumul cuprinde şi imagini reprezentative din timpul cercetării, precum şi un CD. „Cartea aceasta are un specific, nu e o carte de autor. În Cluj am conştientizat dragostea mea pentru acasă şi dragostea mea pentru rădăcini. Această carte a încercat să împace ceea ce este cu ceea ce a fost. Nu este o carte din cărţi. Noi, ieşind pe teren am încercat să vedem ceea ce este şi din diferenţe au rezultat semnificaţiile. Nu poţi să vezi lucrurile doar de la masă sau doar din cărţi, ci trebuie să ai şi alţi piloni de judecată”, a precizat Vasile V. Filip, coordonatorul volumului tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”.

Vasile V. Filip și Menuț Maximinian,   autorii volumului  „Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”/Foto: Dan Bodea

Vasile V. Filip și Menuț Maximinian, autorii volumului „Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”/Foto: Dan Bodea

“Astăzi pentru noi este o sărbătoare. Vreau să aduc un omagiu oamenilor care ne-au ajutat ca această carte să existe. Este vorba despre ţăranii sau oamenii simpli din judeţul Bistriţa-Năsăud, care ne-au primit cu braţele deschise şi care abia aşteptau să ni se destăinuie. Pe om trebuie mai întâi să îl cunoşti din povestea vieţii lui, apoi să povestească ce se întâmplă astăzi la televizor şi abia apoi să îi intri în suflet. Dacă această cercetare nu ar fi început, peste zece ani nu s-ar fi putut realiza din cauza vârstei înaintate a oamenilor cu care am stat de vorbă”, a precizat Menuț Maximinian, unul dintre autorii cărţii.

La eveniment au participat, printre alţii, Alina Branda, Cosmina Timoce-Mocanu, Vasile George Dâncu, Alexandru Pugna, Tudor Sălăgean şi Gavril Țărmure. Lansarea de cartea fost urmată de un recital de muzică tradițională interpretat de: Lenuța și Teodora Purja, Nucu Pandrea, Taraful din Sângeorz-Băi.

Mai jos puteţi urmări o galerie de imagini surprinse de fotograful Dan Bodea în timpul evenimentului:

[nggallery id=372]

Distribuie:

Postaţi un comentariu