Diverta explică decizia mutării librăriei din Piața Unirii

Librăria Diverta se va muta din data de 1 octombrie/Foto: Dan Bodea

Librăria Diverta Universității se va muta de la 1 octombrie 2013 pe Bulevardul 21 Decembrie, nr 22, în locul fostului Restaurant Hubertus. Conform unui comunicat de presă,  Diverta își  propune să ducă mai departe tradiția culturală pe care a moștenit-o și purtat-o mai bine de un deceniu și își așteaptă clienții într-un spațiu nou, cu un design modern.

„Decizia de a reloca Diverta Cluj a fost una îndelung cântărită, la care am evitat din răsputeri să se ajungă, din resepct pentru clujenii pentru care Librăria Universității are o tradiție de zeci de ani.  Din păcate, în condițiile unor costuri mari și a unei scăderi constante în ultimii ani a pieței de carte, am fost nevoiți să ne reorientăm către un spațiu mai avantajos din punct de vedere al costurilor.  Rămânem însă aproape de clienții noștri, nu doar ca locație, pe Bv. 21 Decembrie, ci și ca misiune. Le vom aduce în continuare cele mai  noi și apreciate titluri, dar și cele mai interesante evenimente culturale”, a declarat Carmen Dumitrescu, Business Development Manager Diverta.

„Organizat după un concept nou, cu un mix de produse unic pe piața din România, noul Diverta Hubertus se va diferenția nu doar prin gama  de produse alese cu grijă pentru a răspunde exigențelor publicului clujean, ci și prin experiențele pe care își propune să le ofere acestuia.  Cartea va reprezenta în continuare principalul pilon al magazinului Diverta din Cluj. În plus, clujenii vor avea la dispoziție în noul magazin un spațiu generos de lectură, dar și unul pentru evenimente: lansări de carte, dezbateri, expoziții”, se arată în comunicat.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu