Electric Castle_Special: Peste 50.000 de participanți în weekend, la Bonțida. Urmează testul în centrul istoric al Clujului
Organizatorii Electric Castle_Special au anunțat o participare peste așteptări la festival, în weekend, la Bonțida. Astfel, potrivit directorului de marketing a festivalului, Ema Prisca, weekendul a adus la Bonțida, la Castelul Bánffy, un număr de peste 50.000 de participanți la EC_Special.
“Participarea a fost una peste așteptări, și am putea spune că suntem impresionați de o prezență incredibilă pentru timpurile pandemice. Vineri am avut 13.000 de participanți, sâmbătă, 25.000 de participanți, iar duminică în jur de 18.000 de participanți. S-a păstrat reprezentarea geografică tipică a Electric Castle, mai exact am avut public din marile orașe din România (Cluj, București, Timișoara, Iași, Oradea, Constanța), dar și din țări europene care au cultura festivalurilor, din Olanda, Belgia, Franța, Germania”, a precizat Ema Prisca.
HVOB și Sigma au fost artiștii care au adunat cei mai mulți fani la scenele de la Bonțida. “Nu ne așteptam la atâta energie. Pandemia ne-a făcut puțin precauți pe toți și ne-a schimbat comportamentul“. Cel mai în vârstă participant la Bonțida a avut 72 de ani, iar cea mai tânără participantă a fost o fetiță în vârstă de două luni.
Organizatorii se află în plin proces de perfecționare a experienței Electric Castle, unul dintre pași fiind mutarea festivalului în următoarele zile în centrul orașului Cluj-Napoca.
“Electric Castle nu a fost niciodată în Cluj sub formă de festival. Este și pentru noi un experiment. Experimentăm o formulă de festival pentru a răspunde nevoii de bucurie și de acces la artă și muzică a clujenilor. Clujul, față de Bonțida are și alte componente. Vorbim de 9 centre importante unde se trăiește festivalul. Cele 9 centre sunt situate în centrul istoric, inclusiv în curțile interioare ale unor edificii importante, respectiv în curtea UBB, Liceul Reformat, Muzeul de Artă. Vor fi scene de live, ceea ce înseamnă că vor fi concerte câte 7-8 ore pe zi cu trupe live. În partea de verde a orașului, pe Cetățuie, va fi zona electro și de petreceri. Vom avea și o scenă pe hotelul Belvedere, de care sperăm să se bucure cât mai mulți oameni. Propunerea în Cluj este diferită față de Bonțida, unde a fost o propunere de muzică electronică. În Cluj avem o varietate de stiluri muzicale, cei mai cunoscuți artiști fiind așteptați în Piața Unirii. Am vrut ca muzica românească să fie bine reprezentată la festival”, a precizat Ema Prisca.
Centrul orașului inundat cu artă
În Cluj, propunerea artistică este foarte diversă, Alex Czetwertynski, artist preocupat de mediul digital și curator în domeniul tehnologiilor creative, este cel care conduce departamentul New Media și coordonează instalațiile care fac parte din festival. Astfel, pe străzile Clujului vor fi artiști internaționali care vor oferi spectacole vizuale în cele mai reprezentative locuri din oraș. Instalațiile lor vor putea fi văzute în Piața Unirii, Casa Municipală de Cultură, pe Cetățuie la Turnul Parașutiștilor, pe fațada Bibliotecii Academiei de pe strada Mihail Kogălniceanu.
Mai multe detalii despre artiști și instalațiile new media puteți afla AICI
“Festivalul Electric Castle a fost întotdeauna legat și de modul de interacțiune cu castelul. Acum avem ocazia să interacționăm cu numeroase locuri emblematice din Cluj. Arta pe care o arătăm publicului este întotdeauna legată de un loc, un spațiu, artiști și public. Este vorba de a ne redescoperi locurile și de a le pune într-o altă perspectivă. Suntem norocoși să avem artiști internaționali new media de foarte bună calitate care vin la Cluj. Un artist pe care l-aș recomanda ar fi Robert Henke, care și-a expus lucrările în numeroase locuri cunoscute din lume și care acum a venit și la Cluj. Avem anul acesta și un grup de artiști români, un grup de studenți de la UBB, dar și artiști care s-au folosit de clădirile din Cluj pentru a crea lucrări remarcabile, unul dintre ei fiind Mihai Cojocaru. E destul de rar ca un festival să se desfășoare în oraș și ca publicul să își redescopere orașul în moduri atât de expresive”, a precizat Alex Czetwertynski.
Festivalul va aduce publicului în acest an și 12 întâlniri despre stilul de viață sustenabil, un concept cheie, cu personalități de marcă din România. Discuțiile vor avea loc pe cetățuie, în perioada 11-14 august. Cele patru teme atinse vor fi: Fair Trade (Eat, drink, dress better), Sanitary&Sex Education (Grow healthy for healthy living), Built&Unbuilt Environment (Build the new&cherish the old), Mental health (Pandemics aftermath). Mai multe detalii AICI.
Electric Castle_Special se desfășoară până în 15 august.
Accesul în toate zonele de festival pentru public e permis doar cu: Dovada de vaccinare (format fizic sau digital), respectiv test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore; test Antigen negativ nu mai vechi de 24 de ore; dovada că ai avut COVID, doar cu decizia de carantină de la DSP din județul de reședință.