„La Cluj sunt prea puţine fundaţii care au rezistat «genocidului» cultural”

de Ruxandra Hurezean / in September 23, 2013, 08:09 la 8:29 am /

Interviu cu Maria Rus Bojan, expert de artă contemporană est-europeană care în ultimii ani a susţinut constant arta românească şi în special artiştii de la Cluj Lumea artistică din Cluj și nu doar cea artistică este entuziasmată de știrea că orașul nostru este printre cei 12 ”apostoli” ai noii arte. Cum se explică această percepție? Și cum trebuie să o interpretăm? Sunt mai mulţi factori care au contribuit la această percepţie. Pe lângă îndelungată tradiţie a învăţământului artistic, la Cluj au activat o serie de artişti proeminenţi atât în anii 70 cât şi în anii 80. În anii 90 s-au pus bazele alternativelor culturale iar roadele acestor eforturi au fost culese de generaţiile tinere, care, în ciuda lipsei de suport din partea autorităţilor locale, şi-au croit singure drum, reuşind printr-o susţinută prezenta internaţională atât pe piaţa de artă cât şi în zonele instituţionale consacrate să capteze atenţia asupra fenomenului artistic pe care ei l-au generat. E interesant de remarcat cum acest fenomen se răsfrânge acum asupra generaţiilor vârstnice de artişti, asupra maeştrilor lor, care ajung să fie redescoperiţi datorită vizibilităţii internaţionale a mai tinerilor lor colegi. La toate acestea a contribuit şi percepţia colectivă a Vestului despre Cluj ca şi capitală de facto a Transilvaniei. În mintea străinului care ne vizitează, imaginea Transilvaniei se conturează ca un spaţiu multicultural de convieţuire interetnică, cum sunt puţine în Estul Europei. Şi mai trebuie spus că, în timp ce în Vestul Europei s-a descoperit aproape tot ce era de descoperit, interesul pentru artă din zonele mai puţin cunoscute, a început să crească, iar acum acest interes a ajuns la apogeu. Ce credeți dvs. că are special Clujul artistic și nu are, Bucureștiul, de exemplu? Bucureştiul are o altă tradiţie artistică, mă refer aici la tipurile de reprezentări vizuale care sunt mai degrabă tributare spiritualităţii ortodoxe, în timp ce la Cluj şi în general în Transilvania dialogul dintre etnii a înlesnit un transfer cultural care dă o notă foarte specifică acestei zone de multi- şi interculturalitate în spaţiul central-european. I-ați ajutat pe tinerii artiști clujeni, cum ați făcut-o? Cum trebuie făcut, ce le recomandați altor români implicați în promovarea artei? Am avut şansa de a conduce Fundaţia Culturală Sindan din Bucureşti care a pus bazele unui centru cultural la Cluj într-o perioadă în care alternativele erau puţine. A fost cu adevărat extraordinar ca în acei ani (1999- 2003), să oferim şanse tuturor artiştilor cu calităţi reale, ori cu sprijinul nostru şi-au început cariera şi Victor Man şi Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan sau alţii din aceeaşi generaţie. Când eu am plecat din România în 2003, ei erau deja destul de cunoscuţi internaţional, prin intermediul a nenumărate proiecte internaţionale derulate de noi. Mă refer la proiectul Re:Location, care a fost primul care a pus Clujul pe harta internaţională într-un efort combinat cu fundaţia Tranzit din Cluj, cu CIAC Bucureşti şi cu ajutorul a numai puţin de șase instituţii muzeale europene. Această istorie e consemnata în nenumărate cataloage şi publicaţii, însă, cum atât eu cât şi fondatorul Sindan am fost mai mult implicaţi în actul filantropic ca atare, nu ne-a interesat să ne facem reclamă, şi acum puţină lume ştie acets lucru. În plus odată cu plecarea mea s-a închis centrul cultural de la Cluj. M-aş feri să dau sfaturi artiştilor în ce priveşte promovarea artei lor, deoarece nu exista reţete, arta bună se promovează prin ea însăşi, şi mai degrabă sau mai târziu talentele adevărate vor fi descoperite. Factorii de care depind azi succesul unui artist sunt atât de variabili încât e greu de făcut un plan de acţiune. Ce ar trebui făcut instituțional și financiar pentru că oportunitatea această unică în istoria orașului nostru să fie un atuu în nominalizarea lui pentru titlul de Capitală Culturală Europeană? Atâta vreme cânt exportul clujean se bazează pe câteva nume de artişti care duc renumele oraşului peste tot, e absolut normal ca aceşti artişti să fie susţinuţi. Din păcate observ că nu exista bugete anuale pentru nici o comunitate artistică, ci doar resturi de finanţări, ce să mai vorbim de galerii sau posibilităţi locale de expunere... Fără un spaţiu de expunere sprijinit din bugetul public, şi fără un muzeu care să prezinte un program expoziţional credibil internaţional, va fi greu, dacă nu imposibil să se obţină titlul de Capitala Culturală. Afirm asta pentru că normele de funcţionare ale marilor muzee europene interzic colaborările instituţionale cu galeriile artistice comerciale. Acelaşi principiu e valid şi în ce priveşte exerciţiul fondurilor europene, ori la Cluj acum sunt prea puţine fundaţii care au rezistat "genocidului" cultural din ultimii ani, şi galeriile comerciale, oricât de profesioniste, nu pot să asigure neutralitatea şi transparenta necesară pentru derularea unor evenimente cu caracter public de asemenea anvergură. Sper că politicienii noştrii vor înţelege că nu e destul să ai artişti, ci aceştia trebuie să beneficieze şi de infrastructură necesară ca să-şi poată desfăşura activitatea. Ce contează pentru un succes ca al tinerilor noștri artiști: talentul, tenacitatea, ajutorul din partea comunității artistice, susținerea financiară? Care sunt riscurile, unde putem greși și de ce ar trebui să ne ferim? Cu siguranţă însă, pe lângă perseverenţă şi muncă susţinută, inteligenta socială este esenţială. Ne aflam în epoca comunicării totale şi este important pentru un artist să ştie cum să-şi definească poziţia artistică specifică în relaţie cu ceilalţi. Vă gândiți să oferiți experiență și sprijin pentru că artișii dar și orașul să fructifice pe deplin momentul de grație în care lumea se uită spre noi cu interes? De ceva vreme am devenit unul dintre membrii comisiei pentru achiziţii pentru Rusia şi Estul Europei a Tate Modern, şi, împreună cu celălalt coleg din România încercam să convingem cât mai mulţi curatori de la această instituţie să adreseze mai multă atenţie fenomenului artistic românesc. Apoi, în colaborare cu Spaţiul Intact de la Fabrica de Pensule pregătesc în această toamnă vizită a mai mulţi curatori de la diverse muzee importante, în ideea de a promova instituţional pe lângă artiştii tineri care deja sunt cunoscuţi şi au maxim succes pe piaţă, generaţiile din anii de sacrificiu, artişti extrem de importanţi pentru istoria artei romaneşti. Citește și

Interviu cu Maria Rus Bojan, expert de artă contemporană est-europeană care în ultimii ani a susţinut constant arta românească şi în special artiştii de la Cluj

Lumea artistică din Cluj și nu doar cea artistică este entuziasmată de știrea că orașul nostru este printre cei 12 ”apostoli” ai noii arte. Cum se explică această percepție? Și cum trebuie să o interpretăm?

Sunt mai mulţi factori care au contribuit la această percepţie. Pe lângă îndelungată tradiţie a învăţământului artistic, la Cluj au activat o serie de artişti proeminenţi atât în anii 70 cât şi în anii 80. În anii 90 s-au pus bazele alternativelor culturale iar roadele acestor eforturi au fost culese de generaţiile tinere, care, în ciuda lipsei de suport din partea autorităţilor locale, şi-au croit singure drum, reuşind printr-o susţinută prezenta internaţională atât pe piaţa de artă cât şi în zonele instituţionale consacrate să capteze atenţia asupra fenomenului artistic pe care ei l-au generat. E interesant de remarcat cum acest fenomen se răsfrânge acum asupra generaţiilor vârstnice de artişti, asupra maeştrilor lor, care ajung să fie redescoperiţi datorită vizibilităţii internaţionale a mai tinerilor lor colegi.

La toate acestea a contribuit şi percepţia colectivă a Vestului despre Cluj ca şi capitală de facto a Transilvaniei. În mintea străinului care ne vizitează, imaginea Transilvaniei se conturează ca un spaţiu multicultural de convieţuire interetnică, cum sunt puţine în Estul Europei. Şi mai trebuie spus că, în timp ce în Vestul Europei s-a descoperit aproape tot ce era de descoperit, interesul pentru artă din zonele mai puţin cunoscute, a început să crească, iar acum acest interes a ajuns la apogeu.

Ce credeți dvs. că are special Clujul artistic și nu are, Bucureștiul, de exemplu?

Bucureştiul are o altă tradiţie artistică, mă refer aici la tipurile de reprezentări vizuale care sunt mai degrabă tributare spiritualităţii ortodoxe, în timp ce la Cluj şi în general în Transilvania dialogul dintre etnii a înlesnit un transfer cultural care dă o notă foarte specifică acestei zone de multi- şi interculturalitate în spaţiul central-european.

I-ați ajutat pe tinerii artiști clujeni, cum ați făcut-o? Cum trebuie făcut, ce le recomandați altor români implicați în promovarea artei?

Am avut şansa de a conduce Fundaţia Culturală Sindan din Bucureşti care a pus bazele unui centru cultural la Cluj într-o perioadă în care alternativele erau puţine. A fost cu adevărat extraordinar ca în acei ani (1999- 2003), să oferim şanse tuturor artiştilor cu calităţi reale, ori cu sprijinul nostru şi-au început cariera şi Victor Man şi Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan sau alţii din aceeaşi generaţie. Când eu am plecat din România în 2003, ei erau deja destul de cunoscuţi internaţional, prin intermediul a nenumărate proiecte internaţionale derulate de noi. Mă refer la proiectul Re:Location, care a fost primul care a pus Clujul pe harta internaţională într-un efort combinat cu fundaţia Tranzit din Cluj, cu CIAC Bucureşti şi cu ajutorul a numai puţin de șase instituţii muzeale europene. Această istorie e consemnata în nenumărate cataloage şi publicaţii, însă, cum atât eu cât şi fondatorul Sindan am fost mai mult implicaţi în actul filantropic ca atare, nu ne-a interesat să ne facem reclamă, şi acum puţină lume ştie acets lucru. În plus odată cu plecarea mea s-a închis centrul cultural de la Cluj.

M-aş feri să dau sfaturi artiştilor în ce priveşte promovarea artei lor, deoarece nu exista reţete, arta bună se promovează prin ea însăşi, şi mai degrabă sau mai târziu talentele adevărate vor fi descoperite. Factorii de care depind azi succesul unui artist sunt atât de variabili încât e greu de făcut un plan de acţiune.

Ce ar trebui făcut instituțional și financiar pentru că oportunitatea această unică în istoria orașului nostru să fie un atuu în nominalizarea lui pentru titlul de Capitală Culturală Europeană?

Atâta vreme cânt exportul clujean se bazează pe câteva nume de artişti care duc renumele oraşului peste tot, e absolut normal ca aceşti artişti să fie susţinuţi. Din păcate observ că nu exista bugete anuale pentru nici o comunitate artistică, ci doar resturi de finanţări, ce să mai vorbim de galerii sau posibilităţi locale de expunere… Fără un spaţiu de expunere sprijinit din bugetul public, şi fără un muzeu care să prezinte un program expoziţional credibil internaţional, va fi greu, dacă nu imposibil să se obţină titlul de Capitala Culturală. Afirm asta pentru că normele de funcţionare ale marilor muzee europene interzic colaborările instituţionale cu galeriile artistice comerciale. Acelaşi principiu e valid şi în ce priveşte exerciţiul fondurilor europene, ori la Cluj acum sunt prea puţine fundaţii care au rezistat “genocidului” cultural din ultimii ani, şi galeriile comerciale, oricât de profesioniste, nu pot să asigure neutralitatea şi transparenta necesară pentru derularea unor evenimente cu caracter public de asemenea anvergură. Sper că politicienii noştrii vor înţelege că nu e destul să ai artişti, ci aceştia trebuie să beneficieze şi de infrastructură necesară ca să-şi poată desfăşura activitatea.

Ce contează pentru un succes ca al tinerilor noștri artiști: talentul, tenacitatea, ajutorul din partea comunității artistice, susținerea financiară? Care sunt riscurile, unde putem greși și de ce ar trebui să ne ferim?

Cu siguranţă însă, pe lângă perseverenţă şi muncă susţinută, inteligenta socială este esenţială. Ne aflam în epoca comunicării totale şi este important pentru un artist să ştie cum să-şi definească poziţia artistică specifică în relaţie cu ceilalţi.

Vă gândiți să oferiți experiență și sprijin pentru că artișii dar și orașul să fructifice pe deplin momentul de grație în care lumea se uită spre noi cu interes?

De ceva vreme am devenit unul dintre membrii comisiei pentru achiziţii pentru Rusia şi Estul Europei a Tate Modern, şi, împreună cu celălalt coleg din România încercam să convingem cât mai mulţi curatori de la această instituţie să adreseze mai multă atenţie fenomenului artistic românesc. Apoi, în colaborare cu Spaţiul Intact de la Fabrica de Pensule pregătesc în această toamnă vizită a mai mulţi curatori de la diverse muzee importante, în ideea de a promova instituţional pe lângă artiştii tineri care deja sunt cunoscuţi şi au maxim succes pe piaţă, generaţiile din anii de sacrificiu, artişti extrem de importanţi pentru istoria artei romaneşti.

Citește și

Distribuie: