De pe lacul subteran din Salină, în Sala Mare a Teatrului Maghiar clujean

Florin Vidamski, interpretul personajului biblic Iona, pe pluta improvizată din Salina Turda

Tînăra regizoare Mihaela Panainte a înființat, în urmă cu oarece ani, trupa de Teatru Independent “Sala Mică” și a pornit la lucru într-o Fabrică de pensule din Cluj. Adică a amenajat, plină de optimism, un spațiu pentru un teatru, să-i zicem de cameră, și a montat prima piesă numită Delir în doi, trei…de Eugen Ionescu. Interpretată, cu aplomb, de Maria Hibovski și Emanuel Petran. A mai găzduit în același spațiu, cîteva recitaluri de poezie. Apoi are o ingenioasă idee de a monta piesa Scaunele tot a lui Ionescu într-o fabrică de scaune apelînd și la participarea unor muncitori pe post de figuranți. Ba, unul chiar v-a și interpreta un rol secundar. Spectacolul (cu Emőke Kató și Lóránd Farkas de la teatrul maghiar, David Ion Sabău și alți cîțiva muncitori din fabrică) desfășurat în două spaţii diferite, fantezist concepute de Carmencita Brojboiu, a fost exploziv, original şi de o evidentă calitate artistică. După acest spectacol a urmat o perioadă de liniște. De renunțare la fabrica de pensule. „Complicații” economice, ca de obicei.

Acum Mihaela Panainte (pasionată de spații neconvenționale) propune o provocatoare ”înscenare” a monodramei Iona de Marin Sorescu în subterană, la 200m adîncime, pe lacul sărat din salina Turda! Interpret: Florin Vidamski. Absolvent de școală clujeană, Vidamski a activat la teatrul Andrei Mureșanu din Sf.Gheorghe. Întîi ca actor (apreciat de Radu Afrim) apoi ca director. În această calitate a organizat un interesant festival TAMper2, adică doi regizori consacrați se ”duelau” pe scenă cîteva zile cu spectacolele lor montate pe la alte teatre din țară ori peste hotare. După două ediții, Vidamski se hotărăște (din aceleași motive economice plus cîteva personale…) să părăsească teatrul, ba chiar și România. Ajunge în Germania unde lucrează cu David Esrig, ”punînd” și de-un doctorat. Și iată-l întors în patria mumă, gata să îndure o temperatură (umedă) de cam 10 grade, de dragul artei teatrale!

Cu Iona pe plută

Decorul natural al lacului subteran din salina Turda este fascinant. Bolta înaltă, umedă și misterioasă este ideală pentru a sugera burta enormului pește care l-a înghițit pe Iona. Acesta apare pe o plută, vîslind ușor derutat. Echilibrul fragil, lunecos în care se găsește interpretul, transmite o emoție cu totul specială spectatorilor aflați pe pod ori pe debarcader. Ajuns pe la mijlocul lacului, Vidmaski își începe monologul, ”manevrînd” o plasă de pescuit, o lanternă ori unica vîslă. Textul sorescian și-a mai pierdut din strălucire ( aluziile „șopîrloase” de pe vremea comunistă sau momentele de umor cu iz oltenesc) dar, în general, rezistă și chiar emoționează pe alocuri, meritul fiind și cel al interpretării. Enorma peșteră sărată are, însă, un ecou puternic. Actorul a trebuit să aibă mare grijă la rostirea cuvintelor. Cînd ele se succedeau prea repede, riscul de a nu fi înțelese creștea. Dar spectacolul a fost cu totul inedit, corect gîndit și bine jucat.

 De la Iona, la regele Angliei

Bohumil Hrabal se află pe lista autorilor mei mult îndrăgiți. Încă dinainte de ’89, a sa „tobă spartă” mă însoțea, adesea, în incursiunile mele literare.

La teatrul Orfeus din Praga mi s-a jucat piesa Grădina de vară sau “Hai să-i batem! timp de trei stagiuni consecutive (în cehă, normal, tradusă de Ladi Cetkovski). Invitat și eu la premieră, l-am întrebat pe regizorul Vasinka Radim care era localul preferat al lui Hrabal, să beau și eu acolo o bere în memoria lui. Domnule Radu, mi s-a răspuns, în oricare local ai intra, fii sigur că a fost și Hrabal, așa că du-te liniștit la birtul din colț. O să dai de-un chelner care l-a servit pe regele Abisiniei!

Teatrul Maghiar din Cluj este, după mine, unul dintre cele mai bune din țară. Cînd am văzut afișul cu premiera L-am servit pe regele Angliei am rămas ușor mirat. Trebuie să ai mare curaj să dramatizezi pentru scenă romanul lui Hrabal după care celebrul regizor Jiri Menzel (premiat recent și la TIFF) a realizat un film de excepție. Un curaj de-a dreptul nebun, zic, l-a încercat pe regizorul ceh Michal Docekal. Desigur, a avut ”pe mînă” un talentat colectiv de actori. Am încercat (și am reușit, uneori) să urmăresc spectacolul fără a mă gîndi la film, ocolind o involuntară comparație chiar și cu romanul în sine. Spectacolul este un amestec de pantomimă (cele mai reușite scene) cu momente muzicale (foarte bine interpretate de Kató Emőke, amintind de Marlene Dietrich), cu dialoguri și monologuri. Un spectacol, per ansamblu, rotund, cu scene „erotice” în care se „integrează”, ingenios, umorul cu limita bunului simț. Am remarcat, în primul rând, jocul actrițelor Győrgyjakab Enikő, Varga Csilla, Albert Csilla etc. secondate, ici colo de Dimény Áron, Váta Loránd, Biró József, Orbán Attila sau Bács Miklós. Rolul principal i-a revenit lui Bogdán Zsolt, actor extrem de talentat dar, în ultima vreme, și extrem de folosit. Poate de aceea a arătat obosit în spectacol, rostindu-și monologul final cam fără vlagă și fără convingere.

Spectacolul “L-am servit pe regele Angliei” îl are în rolul principal pe actorul Bogdán Zsolt/Foto: Istvan Biro

M-am întrebat, adesea, de ce unii regizori vor neapărat să dramatizeze romane și să le urce pe scenă. De cele mai multe ori, nu sînt o reușită. Există atîtea piese (europene) de teatru contemporan care sînt scrise chiar pentru scenă! Îmi vine acuma în minte un nume: Vaclav Havel. Cunoscut, nu? Cred că și el s-ar bucura (chiar dacă nu mai e printre noi) să fie jucat pe scena teatrului maghiar de stat din Cluj. Părerea mea.

Cronică realizată de Radu Ţuculescu.