Cum se doboară un record mondial. Interviu cu Gabriel Bota, directorul artistic FICT

Gabriel Bota, directorul artistic FICT a fost cititorul cu numărul 3855 | Foto: Dan Bodea

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) și-a propus anul acesta să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai mare șir de oameni care citește succesiv aceeași carte și a și reușit. Se așteaptă acum certificarea evenimentului, așa că am vrut să aflăm mai multe despre ce înseamnă această inițiativă, câtă muncă a presupus și dacă e aceasta o modalitate de atragere a publicului spre lectură. Ne-a răspuns la întrebări Gabriel Bota, directorul artistic al FICT.

Reporter: De unde ideea unui record în cadrul FICT?

Gabriel Bota: În fiecare an am încercat să aducem ceva inedit în cadrul festivalului. În ultimii ani am început festivalul cu un marș al lecturii la care veneau până într-o mie de copii și era o sărbătoare foarte frumoasă, copiii scandând mesaje care îi îndemnau pe oameni să citească, și atunci ideea a fost destul de simplă: cum să valorificăm asta și cum să o ducem la un alt nivel. Am avut o discuție cu reprezentanții World Guinness Records și după foarte, foarte multe negocieri și discuții cu ei am făcut o analiză, am zis  să vedem dacă se poate, dacă o să reușim să-l ducem la capăt pentru că aveam experiența realizării unui festival, dar nu experiența unui eveniment care să fie în  cascadă, într-o singură zi, care să dureze câteva ore. Eu spun că a fost foarte frumos și mă bucur că s-a întâmplat. Dincolo de orice, a fost o zi în care s-a citit la Cluj 10 ore și 20 de minute continuu, ceea ce în sine este un record. Recordul inițial, din 2015, India, a durat sub 7 ore. Realizarea lui a fost foarte diferită, oamenii care au participat au stat în șir, undeva într-o curte interioară, s-a dat cartea de la unul la celălalt din mână în mână, s-a citit din Ghandi, toți cei prezenți au fost preînscriși. Aici totul a fost voluntar și spontan. În momentul în care dobori un record, în mod normal ar trebuie să fie exact cu cel stabilit primul, dar noi am negociat foarte multe cu ei. În primul rând, faptul că a avut loc într-un open space, într-o piață publică, apoi că nu am avut listă de preînscriși, ci am mizat pe spontan și încă o chestie foarte importantă e că s-a acceptat să se citească poezie. A fost o lungă negociere cu ei pentru că regula spune că fiecare participant citește o propoziție. Cum stabilești o propoziție în poezie? Și le-am dat un pic de muncă celor din managementul Guinness Record. Eu am împărțit cartea după regulile lor, ceea ce trebuie să citească fiecare,  pentru că problema nu era cât citește fiecare, ci unde se oprește fiecare participant. Și după o singură carte s-au subliniat 10.000 de exemplare. În fiecare carte era un pasaj care trebuia să fie exact acceptat de Cartea Recordurilor și era foarte important ca cel care citește să știe unde să se oprească și cel care vine după el să știe de unde să continue. Atunci imaginează-ți ce muncă teribilă, o săptămână întreagă o echipă, a lucrat de dimineața până noaptea târziu să sublinieze exact pasajul care trebuia citit în ordinea numerotării pentru că în fiecare carte era un semn de carte care indica numărul celui care citea. Dacă unul greșea, se termina totul pentru că nu mai era o citire succesivă. Deci prima regulă era să se citească toată cartea, să citească pe rând fiecare și să nu greșească și să nu fie o pauză mai mare de 10 secunde între cititori. Au fost niște reguli extrem de stricte pe care noi am încercat să le controlăm. Dacă spuneam la modul ăsta regulamentul, lumea se speria și am găsit metoda prin care să avem un control. De asta am subliniat fiecare pasaj, să nu se piardă șirul și să citească doar ceea ce indicam noi, era singura metodă prin care puteam să facem asta. Eu cred că a fost o reușită mare, nu s-a mai întâmplat asta în România, cel puțin nu la modul ăsta, la câți copii au venit, la câte zâmbete am văzut, la câte fericire. Au fost copii care au așteptat și șase ore. Eu cred că în Cluj nu s-a mai văzut ca în Piața Unirii, copii să stea relaxați, pe spate, cu cărțile în mâini și să citească, fără să fie scandalizați că trebuie să aștepte mult până să le vină rândul și asta a meritat toate eforturile, toată oboseala acumulată. Pentru asta am făcut-o, pentru copii și pentru generațiile tinere, asta a fost misiunea din start și a fost o reușită 100% incontestabilă.

R: Ați repeta toată nebunia și stresul din ziua respectivă?

G.B.: Pe lângă zâmbetele copiilor, oameni care au venit să citească voluntar, după ce au citit, i-am văzut că se opreau și încercau să-i convingă și pe alții să citească și asta ar merita încă o dată toată oboseala, dar este și o altă parte nu foarte frumoasă. Nu au venit foarte mulți oameni, ce-i drept. Am pus mâna pe portavoce la un moment dat pentru că se termina șirul și nu trebuia să se termine. De aceea, toată echipa s-a mobilizat într-un mod extraordinar și s-a creat emulația care a fost acolo în piață, oamenii treceau și se alăturau pentru că simțeau că fac ceva pentru ei, pentru oraș, pentru cultură, fac ceva pentru lectură. Toată ziua de sâmbătă a avut două momente. Copiii de dimineață, care au fost excepționali, și apoi partea asta, să-i spunem, de atracție a momentului, de a simți că faci parte din ceva și împreună putem să facem un lucru mare. Și au venit foarte mulți, peste 1.500 în momentul ăla.

R: Credeţi că i-a speriat sau i-a atras pe oameni numărul de 10.000 de cititori avansat?

G.B.: Au fost mulți care au citit, dar să o spunem și pe cea dreaptă, au fost mulți pe care nu i-a interesat. Cifra de 10.000 nu avea de ce să-i sperie, adică noi am zis zece mii pentru că ediția de anul acesta a festivalului a fost dedicată Centenarului și zece mii însemna un 100×100. Mai mult decât atât a fost o cifră rotundă, dar și o strategie de marketing, pentru că spui zece mii, dar îți vin cam o treime și dacă la Cluj nu s-a reușit să adunăm zece mii de oameni, niciunde în țara asta nu se poate aduna. Toată lumea m-a întrebat câtă lume o să vină. Mi-a fost foarte greu să estimez, dar aveam o idee romantică despre noi înșine, despre orașul ăsta că o să vină rânduri, rânduri de oameni. Nu a fost așa. Oamenii pe care i-a interesat acest lucru, au venit. Până la urmă a fost bine, am trecut de ceea ce ne-am propus, au fost 3855 de citiri și s-au validat 3491, deci clar s-au validat mai mulți decât recordul anterior, dar cu eforturi.

R: Ați fost dezamăgiți de asta?

G.B: Cred că singura persoană care poate să spună asta sunt eu. Lumea nu cred că a fost dezamăgită, nimeni nu a fost dezamăgit, nici din echipa mea, nici din oamenii care au participat, și nu e vorba de dezamăgire, e vorba de o realitate pe care o cunosc foarte bine, e o realitate care tronează peste cultura din România. Cultura din România este aproape inexistentă. Eu mă uit și cunosc foarte bine statisticile, știu câtă lume citește, câtă lume merge la teatru, câtă lume merge la film, câtă lume merge la orice altă formă de artă, câtă lume merge în muzee. Nu se merge. Lumea vrea să-și facă viața mai bună, dar nu poți să-ți faci viața mai bună doar cu mai mulți bani, ci dacă ești educat, dacă muncești cu adevărat, dacă respecți și cu cât ești tu mai bun. Și cum poți să fii mai bun? Fiind educat. Revenind, asta încerc să spun, nu știu dacă să vorbesc de o dezamăgire. Vorbesc despre o dezamăgire nu legată de ziua de sâmbătă, ci vorbesc de o dezamăgire care tronează deasupra României de fapt. Noi am convins foarte multă lume să vină, am avut zeci de mii de vizitatori în toate zilele Festivalului, cred că am trecut de 80 de mii, urmează măsurătorile exacte, dar realitatea este sumbră, 2% dintre români citesc 10 cărți într-un an, mi se pare foarte puțin. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă noi ne-am opri sau s-ar opri alte festivaluri din țara asta, dar clar nu e bine. Target-ul, când se gândește festivalul, nu este neapărat lumea care oricum citește, ci cei care nu prea fac asta de obicei. Am reușit într-o oarecare măsură, dar muncă mai este.

R: Credeți că trebuia promovat altfel evenimentul acesta?

G.B: Nu. Cred că am ales cea mai bună variantă de a-l promova pentru că până la urmă trebuie să fii și corect din punct de vedere cultural, adică nu poți să compromiți un mesaj cultural pur și să-l spui altfel, ăsta e punctul meu de vedere. Am schimbat tot, am schimbat inclusiv imagine, vizual, am gândit asta cu o echipă de oameni super profesioniști, am gândit-o cum să fie foarte atractivă din punctul ăsta de vedere, mesajul nu putea să fie altul. Nu aș schimba nici acum nimic. În cultură nu poți să faci compromisuri și nu aș vrea niciodată să fac un compromis în cultură. Mesajul a ajuns la foarte multă lume, au fost incredibil de multe reacții și pe rețelele sociale, dar pe oameni e foarte greu să-i urnești din confortul lor, mai ales când e vorba de carte. A fost un succes, dar atins mai greu. Viața e frumoasă și de asta nu ne oprim. Eu le-am spus tuturor din jurul meu: a fi în cultură e o luptă, e cea mai aprigă luptă, pentru că de acolo pornește tot. Foarte multe țări din lumea asta au înțeles că prin cultură lumea poate fi schimbată în bine.

R: A fost o încercare de doborâre a aceluiași record în aprilie la Brașov. Nu ați spus nimic despre asta.

G.B: Nu, pentru că noi nu am știut nimic despre asta și nici cei de la Cartea Recordurilor, doar Brașovul. Eu pot să spun că atunci când am aflat în presă despre recordul de la Brașov nu știam ce se întâmplă. Eu am aflat în aprilie, când deja aveam discuții cu Guinness World Records din toamna trecută, iar nimeni de la ei nu știa despre asta. Adică nu știu dacă a fost sau nu oficial la ei. Și nici nu știu cum s-a desfășurat acolo. Ați văzut cum s-a întâmplat la Cluj, care au fost regulile, că a venit și un oficial de la ei, cu firmă de audit care a supravegheat totul foarte atent, a fost totul filmat, se face recunoaștere facială a fiecărui participant. Nu știu ce a fost la Brașov, nu știu cine a organizat, nu știu dacă a fost o tentativă oficială, eu tot ce pot să spun e că la Cluj a fost totul oficial, adică a fost un attempt official monitorizat foarte strict de către cei de la World Guinness Record, prin urmare nu pot să mă pronunț cu ce a fost acolo.

R: Credeţi că astfel de inițiative de atragere spre lectură funcționează?

G.B: Trebuie să funcționeze pentru că e foarte greu să creezi altceva, iar noi în fiecare an am creat altceva. De la scriitori mari pe care i-am adus și promovat până la autobuzul FICT care a circulat de la Polus până la Iulius în fiecare zi și care era un mesaj în sine de îndemn la lectură, dar se și ofereau cărți gratuit, împachetate frumos. Cred că lucrurile trebuie să se extindă, cred că noi nu putem, cei care organizează festivalul, nu cred că putem să câștigăm lupta asta singuri, avem nevoie de foarte mulți aliați și aici vorbesc despre medii instituționale, vorbesc despre Ministerul Educației, Ministerul Culturii, despre mesaje naționale care ar trebui să ajungă cumva undeva, de acolo trebuie să pornească tot. Noi suntem doar niște pioni. Am în vedere niște colaborări chiar foarte apropiate cu alte două festivaluri de literatură la fel de mari. Încercăm împreună, dar nu e de ajuns. Dacă mă întrebi pe mine, aș pune mesaje cu „să citești e foarte sănătos” pe camioanele și tirurile care circulă prin România. Aș face foarte multe pentru că asta cred și mulți îmi spun «ultimul mohican al cărții», dar de multe ori obosesc sau obosim mulți care suntem implicați în asta, însă nu ne oprim pentru că nu știu cine ar mai face asta, nu i-am întâlnit încă pe oamenii care să o facă în locul nostru. Așa că inițiativele astea nu pot decât să facă bine, nu pot să facă altceva. Iar efecte sunt. După eveniment am primit mesaje de la oameni care ne-au scris că au regretat că nu au putut să vină. O să vedem ce o să mai facem și cum mai putem contribui la a crește toleranța culturală pentru că în momentul de față nu vorbim de îmbrățișarea ei sau dezvoltarea ei, noi luptăm acum cu oamenii, cu noi, să tolerăm cultura.