Cronică teatrală: Sfârşitul şi începutul stagiunii Teatrului Naţional clujean

"Trilogia Aureliu Manea" a avut avanpremiera în data de 10 septembrie/Foto: Nicu Cherciu

Este vorba despre două avanpremiere semnate de doi regizori de marcă.

Prima, cu care s-a încheiat stagiunea trecută în iulie, se intitulează „Sînziana şi Pepelea”, feeria binecunoscută ( chiar şi de către unii școlari…) a clasicului nostru , într-ale scenei, Vasile Alecsandri. Cine altcineva putea semna regia la spectacol decît …Alexandru Dabija, acest homo ludens pe care eu mi-l imaginez, uneori, încălțat în opinci și cu joben pe cap, învîrtind, într-o mînă, un vreasc pe post de baston magic?! (asta mi se întîmplă atunci cînd îi permit imaginației să zburde fără ezitări, fără cenzură) iar în cealaltă săltînd un ou, deloc dogmatic. Cu ajutorul „compozițional” gîndit de Ada Milea și Anca Hanu, textul săltăreț al lui Alecsandri s-a transformat într-un musical autohton, de-al nostru „din popor”. Alături de prințesa Sînzi(ana) răpită de zmeul cel rău și salvată de Pepe(lea) cel sărac dar isteț, apar numeroase personaje carnavalești, frenetice, comic-agitate: Papură Vodă, Păcală și Tîndală (sfetnici, normal!), Lăcustă Vodă și Pîrlea Vodă (pețitori tembeli de lacomi…), babe habotnice, popi cu prapuri și icoane, zîne și vrăjitoare care se păruiesc într-un „stil” extrem de neaoș. Se proferează blesteme, se fac vrăji. Scenele de îmbulzeală colectivă unde se amestecă văităturile babelor cu cîntările nazale ale popilor, mi-au amintit (haios!) de imaginile văzute la televizor (pe toate posturile), cînd se-mpart sarmele , pe gratis, în fața bisericilor plus apă, mai mult ori mai puțin sfințită, în timp ce oamenii, într-o totală năuceală, se calcă pe (și în…) picioare, își dau ghionturi, țipă, leșină.

Comic, spumos, dinamic

Interpreţii vorbesc cînd pi moldovenește, cînd pă ardelenește. No, ăsta-i un capitol la care mai trebuie să exerseze. Iar la sfîrșit, firesc, avem o nuntă într-un lălăit prelungit, cu țuică stropit, c-așa-i la noi, trei zile și trei nopți ține o nuntă zdravănă, vînjoasă, virilă…Un spectacol antrenant, cu numeroase izbucniri comice, spumos, dinamic. La reușita lui au contribuit și scenograful Cristian Rus și Florin Fieroiu, cu mișcarea scenică. Și întreaga echipă de actorii ( unii jucînd mai multe roluri în travesti), dintre care să-i amintesc pe Miriam Cuibus, Anca Hanu, Irina Wintze, Ionuț Caras, Dragoș Pop, Cristian Grosu ori tînărul Matei Rotaru pe care regizorul l-a remarcat într-o foarte bună interpretare din spectacolul cu piesa Bravul nostru Micșa. Aș putea spune că Sînziana și Pepelea nu se ridică la nivelul lui OO!, spectacol ( de la Teatrul tineretului din Piatra Neamț) de referință în creația dabijeană. Dar și-a atins scopul mărturisit chiar de către regizor: ”Ținta spectacolului este în primul rînd să binedispună.”

Regia spectacolului “Sânziana şi Pepelea” a fost realizată de Alexandru Dabija/Foto: Nicu Cherciu

“Trilogia Aureliu Manea”

Stagiunea actuală s-a deschis tot cu o avanpremieră care pe mine m-a emoționat în mod cu totul special: Trilogia Aureliau Manea, idee salutară a regizorului Gábor Tompa. În urmă cu mai mulți ani, în drum spre teatrul din Petroșani, am ”atins”, din întâmplare, localitatea Galda de Jos unde se retrase din proprie inițiativă, încă din 1991, la Căminul de recuperare, fascinantul om de teatru Aureliu Manea. Rică, cum îi spuneam cei mai apropiați, omul cu cea mai sinceră (albastră) privire pe care am văzut-o vreodată, neliniștitoare în profunda ei sinceritate. Mi-am reamintit conversațiile noastre (ilo tempore…) purtate în apropierea magaziei cu păpuși și măști a teatrului Puck ori prin cafenele, despre impactul extraordinar pe care l-au avut spetcacolele sale asupra mea. Și despre multe altele…La Galda, el preferă să tacă și, poate, să viseze la spectacolul lumii… Regizorul Gábor Tompa a optat, de această dată, pentru mica scenă din subsolul teatrului național, cea numită Euphorion, care poate oferi o mai mare intimitate, o mai rapidă „integrare” a spectatorului cu actul scenic. Acolo se poate naște o tulburătoare comuniune emoțională între „producători” și „consumatori”. Mie mi-a plăcut să-mi imaginez, însă, că ne-am aflat, pe parcursul întregului spectacol, într-un „țarc” grotowskian ( atît de drag lui Aureliu Manea), actori și spectatori la un loc.

Lecția lui Pirandello

Decorul semnat de Carmencita Brojboiu ne oferă un spațiu cu multiple conotații. O stradă pavată cu dale dreptunghiulare, cenușii, printre care cresc verzi fire de iarbă, un zid în fundal, pe sub care strada se continuă, alunecînd șerpos, astfel încît ambiguitatea crește, nu știi dacă te afli ( tu și personajele pieselor) în interior ori în exterior. Ești dincolo ori dincoace… O masă lungă cu scaune pe care zac actorii. Ei pot la fel de bine să fie locatari ai unui azil de bătrîni ori ai unui ospiciu. Hotărîți să interpreteze niște (pre)texte, jucînd uneori mai multe roluri, oscilînd între „profesioniști” și „amatori”, în funcție de situații. Lecția lui Pirandello se insinează, discret și cu mare abilitate, taman în mijlocul spectacolului, ca o stranie „conferință” de presă în care regizorul este în căutare de personaje ori actorii sînt în căutare de regizor, ba chiar și de spectatori…Superb moment, grav dar cu zîmbetul lipit de buze, ca și cum toată lumea ar știi că este doar o joacă, dar nu are curajul să o recunoască

Despre iubire şi moarte

Toate cele trei piese au o surprinzătoare tușă de actualitate, așa cum o au scrierile adevărate, de valoare (ce-o fi aia valoare, se întreabă unii…). Alții pot descoperi „elemente” de modernism, textualism ori postmodernism. Tot soiul de isme despre care mulți dintre creatori habar n-aveau ce sînt, cum (și de ce) există… Da, scrierile lui Aureliu Manea vorbesc despre iubire și despre moarte. Despre iubirea dintre mamă și fiu care se poate tranforma într-o iubire aproape incestuoasă, despre iubirea dintre amantă și amant, dintre un el și o ea….indiferent ce „costume” poartă fiecare. Despre moartea care se deghizează în amantă. Despre marele filozof hindus…Aristotel ori marele regizor etiopean… Stanislavski! Aureliu Manea are un umor extrem de subtil dar și un absurd „la zi”, iar Tompa i-a descifrat textele într-o cheie rafinat-ironică, știind să ocolească orice capcană care l-ar fi împins în melodramatic ori , mai rău, într-o caraghioasă ipostază de guru care dă lecții filozofico-meditative!

Un teatru „mortal” construit pe un text impecabil. La reușită au contribuit toți actorii în egală măsură, indiferent de lungimea textului interpretat: Miriam Cuibus, Cătălin Herlo, Angelica Nicoară, Adrian Cucu, Anca Hanu, Romina Merei, și, desigur, „partenerul” regizorului într-ale dramaturgiei scenice, Ándras Visky. Iar rîndurile mele trebuie să se termine, precum și cele ale spectacolului, cu o replică de-a dreptul ionesciană a autorului: o femeie care cîntă la contrabas trebuie, neapărat, iubită! Noi îl iubim, în continuare, pe minunatul om de teatru Aureliu Manea (chiar dacă el nu trebuie, neapărat, să știe asta…). Teatrul Național clujean a început cum a sfîrșit….adică cu dreptul. Părerea mea.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului “Sânziana şi Pepelea” va avea loc marţi, 24 septembrie, de la ora 19.00. “Trilogia Aureliu Manea” va avea premiera sâmbătă 5 octombrie, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Cronică realizată de Radu Ţuculescu