Bilanțul Zilelor Culturale Maghiare
Zilele Culturale Maghiare au înregistrat un real succes anul acesta prezentându-se un bilanț impresionant. Astfel, la cele 390 de evenimente ale festivalului au participat în total circa 170 de mii de vizitatori, iar la spectacolul din ultima zi au fost în medie 40 de mii de spectatori. Circa 17 mii de oameni din 41 de țări au vizionat evenimentele din Piața Unirii online, pe camera video panoramică.
„Credem că a fost o sărbătoare comună. Niciodată în istoria Clujului nu s-au aflat în centrul orașului atâția oameni”, a spus organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, Gergely Balázs, la conferința de presă de marți, citat într-un comunicat de presă.
Viceprimarul Clujului, Horváth Anna, a remarcat de asemenea că Zilele Culturale Maghiare au fost fost un succes și au atras și un număr mare de turiști, din țară și din Ungaria. ”Cred că succesul evenimentului se cuantifică în zecile de mii de oameni fericiți pe care i-am întâlnit”, a declarat ea.
Organizatorii au subliniat că unul din scopurile festivalului este și acela de a atrage publicul român și s-ar putea ca de la anul Zilele Culturale Maghiare să aibă și invitați români. Directorul festivalului, Sánta Levente, a spus că anul viitor se dorește organizarea, în Piața Unirii, a unui concert de muzică clasică.