Alexandru Vlad, scriitorul care trăieşte în cafenea

Alexandru Vlad a absolvit în 1975 Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secţia limba şi literatura română şi limba şi literatura engleză. În timpul studenţiei a frecventat sporadic Cenaclul „Echinox“. Este pe rând anticar (1975-1978), galerist la UAP (1978-1979), dactilograf la IJTL (1979-1990), o scurtă perioadă este redactor la revista Steaua – 1990. Între acestea au fost şi alte slujbe ocazionale (remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele şantiere, proiecţionist la un cinematograf sătesc, bibliotecar etc.) După 1990 a lucrat în redacţiile mai multor publicaţii din Cluj-Napoca. Totodată, a fost redactor al revistei „Vatra” din Târgu Mureş şi redactor al revistei de arte vizuale „Balkon” din Cluj. Printre cele mai cunoscute volume publicate se numără: „Drumul spre Polul Sud” (1985), „Frigul verii” (1985), „Viaţa mea în slujba statului” (2004), „Curcubeul dublu” (2008), „Ploile amare” (2010).

Cel mai leneş om din lume

După închiderea nostalgicei cafenele Arizona, unde timp de patru decenii generaţii după generaţii de intelectuali clujeni obişnuiau să îşi bea cafeaua, Klausenburg Cafe-Konditorei de pe strada Universităţii nr. 1 a devenit în scurt timp noul „comandament” al scriitorilor. În cafeneaua de pe Strasse, substitut al cunoscutei cafenele care s-a închis în urmă cu doi ani, „trăieşte” astăzi unul dintre scriitori-etichetă ai Clujului, pentru care gălăgia cafenelei este un fel de linişte: „Mărturisesc că mi-am scris primele texte în cafenea. Nu pot scrie dacă este cineva în cameră, dar pot scrie în cafenea, chiar dacă mai sunt alţi 50 de oameni în jur. Nu comunic cu zgomotul general, dar dacă se află cineva în cameră îi simt prezenţa ca la o furnică pe piele”, declară scriitorul Alexandru Vlad despre mediul care nu neapărat îl inspiră, ci îi oferă prilejul de a crea. „Toată viaţă mi-a plăcut să scriu dimineaţa până pe la zece şi seara de ora 18.00 până la ora 20.00. În mijlocul zilei ies din casă ca un om care nu are nimic de făcut, care n-are nicio problemă, ca cel mai leneş om din lume şi asta mă amuză, la fel cum mă amuza când eram tânăr să am cravată şi ţigări bune când eram de fapt foarte sărac şi disperat. Lumea te invidia şi asta dregea puţin din durere”, povesteşte Alexandru Vlad.

 Şmecheria literaturii

O întâlnire la o cafea cu Alexandru Vlad nu poate avea loc fără a fi lămurită curiozitatea interlocutorului legată de ceea ce citesc cei care scriu. Studiind sistematic literatura anglo-americană şi citind în întregime scriitori sau poeţi precum William Faulkner, Ernes Hemingway, Graham Greene, Joseph Conrad sau John Updike, Alexandru Vlad recunoaşte că nu îşi citeşte foarte mult colegii de breaslă, nefiind datoria lui: „În perioada dinainte de debut îi citeam pe toţi pentru că urma să intru în literatură cu ei odată, cu o generaţie, cu optzeciştii. Erau interesanţi pentru că schimbaseră paradigma literară, faţă de literatura anterioară. Astăzi îns, prefer să revin la Război şi Pace, sau la Opere de Cehov în 11 volume şi să-mi petrec două veri cu ele. Memoria fiecăruia se întoarce spre lecturile care l-au marcat, sau pe care în memorie le ţine minte drept fundamentale. Cărţile mari suportă două-trei lecturi la vârse diferite”, spune scriitorul clujean, amintindu-şi de vremea când citea şi cinci cărţi pe săptămână.

„În librărie apăreau puţine şi se puteau citi toate, chiar 30-40 de cărţi importante pe an. Acum nu se mai pune problema. În plus nu e foarte importantă lectura exhaustivă pentru un creator. Noi citim ca să învăţăm meserie. La un moment dat Leonardo spunea că oricât talent ai avea nu poţi să ieşi în natură în desenezi un copac. Ca să înveţi să desenezi un copac te duci în cabinetul de stampe unde vezi desene cu tot felul de copaci şi înveţi să îi desenezi. După ce înveţi, ieşi afară şi desenezi copacul ăla. Citim ca să vedem modalităţi diferite, ce ni se potriveşte alegem, îmbogăţim, colorăm cu cerneala noastră şi pe urmă, stăpâni pe anumite mijloace, începem şi ne perfecţionăm pe parcurs”, dezvăluie Alexandru Vlad. „Până la urmă prin perdelele astea te descoperi pe tine, dacă nu ai intenţia de a calchia o metodă care nu îţi aparţine”, spune scriitorul vorbind despre interesul său pentru literatura pe care o descoperă în propria persoană.

Cu aplombul său caracteristic, Alexandru Vlad nu se fereşte să dezvăluie, de câte ori are ocazia, indicii despre „şmecheria literaturii” şi modul în care criticii literari se diferenţiază: „Misterul este să vezi că un lucru trăit, o senzaţie care altfel nu există, se transformă în text care există şi care se trezeşte în cel care citeşte. Cel care citeşte trebuie să pună destul de mult în text. Cu cât pui mai mult ca cititor cu atât ţi se pare cartea şi scriitorul mai importanţi. În prvinţa criticilor, criticii buni sunt cei care înţeleg precis ce ai vrut. După ce înţeleg ce ai vrut ei pot să spună: Ai vrut, dar nu ţi-a chiar ieşit. Ceilalţi critici sunt cei care te laudă pentru calităţi pe care tu nu ţi le recunoşti. Când facem un demers critic trebuie să urmărim dacă textul a fost bine construit, dacă rezistă la mai mult de o lectură, dacă personajele sunt adevărate?Le credem?Miza există, e serioasă?Acestea sunt instrumentele prin care judecăm prin demers critic o carte”, spune Alexandru Vlad.

Măsline aproape gratis

Alexandru Vlad mărturiseşte că deşi este şi autor de romane, pe acestea le scrie pentru a fi lăsat în pace. „Eu nu sunt romancier”, spune scriitorul, mărturisind că proza scurtă este esenţa scrierilor sale. Deşi a fost dactilograf şi îi lua trei minute să bată o pagină, Alexandru Vlad nu a folosit niciodată maşina de scris în actul de creaţie. Totdeauna a scris pe hârtie cu pătrăţele, cu stilou cu cerneală neagră şi apoi a transcris notiţele, transformându-le în text şi îmbunătăţindu-le. „Scriu direct cu tuş, de unică folosinţă, ceea ce-mi permite să scriu limpede, clar şi mărunt pentru a creşte densitatea textului. E o chestie psihologică”, spune scriitorul. Volumul său recent, „Măsline aproape gratis-proze asortate”, reuneşte dialoguri sau scurte povestiri şi chiar un roman în cheie postmodernă. „În astfel de texte scurte, dialogate sau contemplative, vedem diferite ipostaze în care literatura se naşte în mic ca o celulă pe care o faci în laborator şi devine vie cu adevărat. Aceste provocări au fost foarte importante pentru mine. Nu sunt texte pretenţioase, nu sunt greu de citit, dar sunt texte în care în faţa ochilor tăi se naşte literatura aproape din nimic”, mărturiseşte autorul despre textele sale de suflet.

 „Nu mai am nevoie de nimic”

Deşi centrul oraşului îi este ca a doua casă şi locul unde se simte cel mai confortabil, Clujul nu de puţine ori l-a dezamăgit pe scriitorul născut în localitatea Suceagu. „Niciodată nu am apreciat Clujul foarte tare. Dacă la Cluj mă caută cineva şi se duce la Inspectoratul de Cultură pentru a întreba adresa şi numărul meu de telefon, cei de acolo nu ştiu cine sunt eu. Cu toate acestea, îmi place să trăiesc aici şi nu-mi displace cum arată oraşul. E mai rece decât oraşele sudice unde toată lumea te bâzâie şi asta îmi place”, precizează Alexandru Vlad, mărturisind că dacă se gândeşte bine, nici nu mai are nevoie de oraş. „Am o casă mică la ţară şi aş prefera să mă mut acolo, la 25 de km de Cluj, în Sânpaul-Mihăeşti. Când eram în învăţământ în primii ani muream dacă nu veneam vineri sau sâmbătă să văd ce carte a mai apărut, ce film rulează în oraş, nu cumva să le scap. Astăzi nu mai am nevoie de nimic. E un dicton vechi latin care spune: Luptă pentru ce vrei să devii, când devii ceva ce ai vrut fă-ţi statuie, pe urmă sparge-o în bucăţi şi du-te şi cultivă o grădină. Nu mai concurez pentru nimic, nici măcar pentru poziţia unei cărţi. Scriu de plăcere, dintr-o relaţie existenţială cu experienţa care se poate transpune pe hârtie. Ambiţiile ţin până îţi faci statuie. După ce ai spart-o…”, concluzionează scriitoruul, ducând mâna în buzunarul de la piept pentru a-şi scoate pipa.

„Nu am telefon mobil. Eu nu am de căutat farte multă lume, deşi lume multă lume mă caută pe mine. Îmi dă o întâlnire, mă roagă ceva şi e mai greu să refuz. Cine vrea neapărat să mă găsească ştie unde să mă găsească. Dacă nu are motive foarte întemeiate să mă găsească, rămânem liniştiţi cu toţii” , Alexandru Vlad, scriitor.