Vârful epidemiei de COVID-19 în România ar putea fi estimat peste 10 zile

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, consideră că într-un termen de 10 zile se va putea estima vârful epidemiei de COVID-19 pe teritoriul României.

„Cred că vom putea răspunde cam într-o săptămână, 10 zile la această întrebare (legată de vârful epidemiei – nota red.). Este foarte important să analizăm evoluţia în zilele care urmează, ca să facem o predicţie în acest sens. Sunt măsuri pre-spital, toate aceste măsuri de limitare socială, pentru a reduce numărul de îmbolnăviri şi, în paralel, întărim spitalele pentru a creşte capacitatea de primiri pentru pacienţii cu COVID-19”, a declarat Costache într-un interviu acordat Digi24 joi seara.

Victor Costache spune că unul dintre factorii care vor influenţa estimările va fi afluxul de români reveniţi în ţară, în condiţiile în care, la această dată, peste 80% dintre pacienţii cu COVID-19 sunt din rândurile acestora.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în momentul în care se va depăşi numărul de 4.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cazurile mai uşoare vor fi tratate la domiciliu.

În ceea ce priveşte spaţiile de carantinare, Victor Costache a afirmat că se dă o luptă contra cronometru pentru identificarea lor, una dintre resursele ce vor fi exploatate fiind reprezentată de hotelurile care se închid în această perioadă.

„Cu spaţiile pentru carantină, este o luptă contra cronometru pe care o duc colegii de la Ministerul Afacerilor Interne. În fiecare zi se identifică hoteluri suplimentare şi, prin măsura care s-a luat, de închidere a hotelurilor, tot mai multe dintre ele vor deveni spaţii de carantină. Nu sunt rechiziţionate, se achită pentru fiecare persoană aflată în carantină”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu