Revista Scientific American: Şapte lucruri care răstoarnă ce ştiam despre pandemie

Deşi unele informaţii despre comportamentul virusului SARS CoV-2, exprimate în mesaje timpurii de sănătate publică, au fost invalidate ulterior, oamenilor le este greu să se desprindă de ele, arată publicaţia Scientific American. Specialiştii includ acest tip de comportament în fenomenul numit „ancorare în prejudecată”: oamenii tind să-și amintească primele lucruri pe care le învață despre un subiect nou și le este dificil din punct de vedere psihologic să înlocuiască informațiile vechi cu altele noi. Publicaţia americană trece în revistă şapte dintre cele mai importante lucruri pe care le-am aflat despre SARS-CoV-2 în ultimele șapte luni și explică de ce nu le-am înțeles pe deplin sau le-am ignorat la început.

Focarele de COVID-19 se pot declanşa oriunde. În primele luni ale pandemiei, oamenii au confundat dorinţele cu realitatea punând pe seama comportamentului altora infectarea cu coronavirus. Era mai confortabil din punct de vedere psihic să crezi, de pildă, că oamenii din China s-au îmbolnăvit din pricina obiceiurilor de consum, italienii pentru că se sărută reciproc pe obraji şi locuitorii din New York pentru că trăiesc înghesuiţi. Astăzi știm că focarele de coronavirus se pot declanşa oriunde, în zonele urbane, zonele rurale, în suburbii și că răspândirea virusului nu este condiţionată decisiv de obiceiurile culturale.

COVID-19 poate ucide pe oricine. Primele victime ale pandemiei erau în mod disproporționat oameni în vârstă sau care aveau probleme de sănătate preexistente. Vârsta și fragilitatea fizică rămân factori de risc, dar acum știm că boala poate ucide şi oameni tineri și sănătoși. Poate ucide adulți tineri. Poate ucide adolescenți. Poate ucide copii.

Suprafețele contaminate nu reprezintă pericolul principal. La început, experții în sănătate publică au sfătuit oamenii să se spele pe mâini frecvent, să dezinfecteze suprafețele și să evite atingerea feței. Ei s-au bazat pe studii privind modul în care se răspândesc agenţii patogeni în alte boli, cum ar fi virușii care provoacă răceala comună. Rămâne o idee bună să vă spălați mâinile în mod regulat (și să evitați strângerile de mână), dar acum știm că suprafețele nu sunt principalul vector de răspândire a SARS-CoV-2, spun experţii consultaţi de Scientific American.

Virusul e în aer. La început, experții au crezut că virusul este răspândit în principal prin mucusul și saliva expulzate când oamenii tușesc sau strănută. Ei au crezut că aceste picături sunt destul de grele pentru a nu rămâne prea mult în aer. Analizând cazurile timpurii de răspândire a virusului în spitale, acesta părea să se aerosolizeze, adică să se transmită prin particule suficient de mici încât să plutească în aer, doar în timpul unor proceduri medicale, cum ar fi ventilarea artificială. Dar acum știm că virusul este conţinut în particule de multe dimensiuni, unele din ele suficient de mici pentru a persista în aer, în special în spațiile interioare, slab ventilate.

Multe persoane sunt infecțioase fără să fie bolnave. Alte boli respiratorii provoacă manifestări evidente, cum ar fi febră, tuse sau strănut. Infecţia cu primul coronavirus de tip SARS a fost ţinută sub control pentru că oamenii se îmbolnăveau atât de repede încât nu apucau să transmită boala înainte de a fi spitalizaţi. Verificarea temperaturii şi izolarea bolnavilor pot opri răspândirea bolilor simptomatice, astfel că, în primele luni de pandemie, multe țări au început să verifice oamenii la graniță pentru a detecta cazurile de infectare. Dar cea mai mare provocare în combaterea SARS-CoV-2 este că mulți oameni aparent sănătoși răspândesc boala, fără a avea simptome sau înainte de apariția simptomelor, pur și simplu prin vorbire și respirație.

Vremea caldă de vară nu opreşte virusul. Gripa este o boală respiratorie sezonieră, care îşi atinge vârful iarna, iar unii experți au sperat că răspândirea COVID-19 va respecta un model similar. Acum știm că nu e aşa: indiferent de anotimp, comportamentul oamenilor este cel mai puternic agent de răspândire a bolii.

Măștile funcționează. Când a început pandemia, experții erau îngrijoraţi că achiziţionarea în masă de măşti de protecţie ar putea agrava deficitul de echipamente de protecție personală pentru lucrătorii din domeniul sănătății și din alte domenii cheie în combaterea pandemiei. Aceștia au avertizat, de asemenea, că purtatul măştii aduce inconveniente, nu doar beneficii, și că măștile de pânză sau hârtie (spre deosebire de măștile chirurgicale N95) nu pot opri cele mai mici particule virale aerosolizate. Astăzi, opinia aproape unanimă este că măștile pot reduce foarte mult cantitatea de virus pe care oamenii o răspândesc în aer, în timp ce vorbesc și că măștile protejează persoanele care le poartă – nu perfect, dar suficient pentru a reduce transmiterea bolii.