Primăria cere ajutor bisericilor și asociațiilor de proprietari pentru a identifica persoanele vârstnice aflate în dificultate

Foto: Dan Bodea

Ordonanța Militară 3, emisă aseară de Ministerul de Interne, prevede restricții de circulație pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus. O atenție importantă este acordată persoanelor de peste 65 de ani. Potrivit documentului, acestea pot ieși din locuințe numai între orele 11 şi 13 strict pentru cumpărături, asistenţă medicală, îngrijirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, activitate fizică individuală, nevoile animalelor de companie. Circulaţia persoanelor peste 65 ani e permisă şi în afara intervalului 11-13 dacă se face în interes profesional sau în interes agricol.

Primăriile sunt cele responsabile pentru a oferi ajutor persoanele peste 65 de ani, în special celor singure sau cu probleme de sănătate.

La Cluj, primarul EmilBoc spune că a trimis notificări Asociațiilor de proprietari ca până miercuri seară să transmită către municipalitate lista persoanelor vârstnice singure sau cu probleme de sănătate din fiecare bloc. De asemenea, primarul a solicitat și bisericilor bazele lor de date cu persoane aflate în dificultate.

Potrivit datelor existente la Evidența Populației, în Cluj-Napoca trăiesc peste 50.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

”Avem baza de date de la Evidența Persoanelor, dar mulți au copii, rude, noi vorbim despre cei care nu au pe nimeni și nu au nicio alternativă să nu iasă, decât dacă îi ajută statul. Sunt 4 modalități prin care am început identificarea persoanelor peste 65 de ani. În primul rând avem evidențele Direcției de Asistență Socială cu persoanele singure, bolnave, fără aparținători, circa 800-850. După aceea, avem pus la dispoziție un telefon verde, și am făcut o bază de date pe baza solicitărilor lor de a intra în acest program. Până acum avem 50 de persoane. Apoi am luat legătura cu toate bisericile care au baze de date cu persoanele vârstnice cu probleme, toate cultele religioase, ne-au dat listele lor.

După ce terminăm baza de date, avem două posibilități, avem echipele de la Asistență Socială, care merg la domiciliul celor cu probleme și îi ajută. Pe de altă parte avem 5 fundații și asociații cu voluntari acreditați care vin și ei și sprijină. Sunt vârstnici care au nevoie de cumpărături pe banii lor, iar voluntarii merg și cumpără. Alții, care sunt cu probleme financiare, îi sprijinim prin Direcția de Asistență Socială cu hrană, medicamente, cu resurse de la bugetul local”, spune Emil Boc.

Se implică și voluntarii

Sprijin pentru vârstnicii Clujului vine și din partea unor organizații de voluntari. ”Vă ajutăm din Cluj” a pus la dispoziția tuturor și un număr de telefon la care pot suna inclusiv persoane care cunosc cazuri în care vârstnicii se află în dificultate în această perioadă.

Sunați la 0364.406.517 pentru sprijin (INTERVALUL 9-19, Luni- Duminică)

În Cluj-Napoca s-a format grupul VĂ AJUTĂM DIN CLUJ menit să ajute cetățenii din Cluj Napoca în lupta cu virusul Covid19: persoanele vârstnice, cele în izolare impusă și persoanele cu risc ridicat la Corona Virus. Dacă sunteți chiar dvs în această situație sau cunoașteți persoane din aceste categorii, apelați la grupul VA AJUTĂM DIN CLUJ.
Pentru medicamente, alimente, informare și consiliere.

Sunați la 0364.406.517 pentru sprijin, înscrieți-vă ca voluntari sau donați pentru ca VĂ AJUTĂM DIN CLUJ să poată ajunge la cât mai multă lume.

o NUMĂR UNIC: 0364.406.517
o FII VOLUNTAR -ajutăm.civicsuport.ro
o DONEAZĂ-Asociația Civic Support
RO18BTRLRONCRT0509496101- CONT RON
RO65BTRLEURCRT0509496101- CONT EUR

Vă Ajutăm din Cluj este o inițiativă fondată de Civic Suport, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie, Clujul Sustenabil și CPVP: Center for Peace and Violence Prevention.

https://www.facebook.com/groups/2550667518542414/

Distribuie:

Postaţi un comentariu