Ordonanța 3: Persoanele de peste 65 de ani pot ieși din case două ore pe zi. Numărul morților a ajuns la 12
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi seara, care sunt restricţiile impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3, care vizează interzicerea părăsirii locuinţelor. Se va putea ieşi doar în anumite condiţii, iar vârstnicii au voie să plece de acasă doar între orele 11.00 – 13.00.
Vela, declarat că „de comportamentul nostru, al tuturor, va face diferenţa pentru ce va urma”, în contextul crizei medicale reprezentate de coronavirus.
„Ieşirea cu bine din această criză va depinde de noi toţi. (…) Sunt încă foarte mulţi români care încă nu conştientizează pericolul la care se expun şi îi expun şi pe ceilalţi. Am emis Ordonanţa Militară nr. 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţelor cu excepţii: interes profesional, de la locuinţă la locurile de desfăşurare a activităţii, deplasarea pentru achiziţionarea de bunuri necesare traiului”, a spus Marcel Vela.
Un capitol important este cel destinat persoanelor cu vârste peste 65 de ani. Aceştia vor avea voie să iasă din case doar între orele 11 – 13, dar şi aici sunt prevăzute excepţii.
„Circulaţia persoanelor peste 65 de ani în afara locuinţei e permisă numai între orele 11 şi 13 strict pentru cumpărături, asistenţă medicală, îngrijirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, activitate fizică individuală, nevoile animalelor de companie. Circulaţia persoanelor peste 65 ani e permisă şi în afara intervalului 11-13 dacă se face în interes profesional sau în interes agricol (profesori, doctori etc)”, a mai spus Vela.
Angajaţii vor prezenta la control adeverinţa de serviciu semnată de angajator, ministrul Marcel vela spunând că a cerut ca aceasta să fie acceptată fără ştampilă.
„Liber profesioniştii, PFA prezintă declaraţie pe proprie răspundere. Declaraţiile trebuie să cuprindă, numele, data naşterii, motivul deplasării, data, semnătura. Declaraţia poate fi prezentată şi prin intermediul telefonului, tabelei”, a mai spus ministrul de Interne.
Măsura se aplică de miercuri, 25 martie, ora 12.00.
De asemenea, Vela a anunţat că de miercuri, de la ora 23.00, se suspendă toate zborurile către şi dinspre Franţa şi Germania, pe o perioadă de 14 zile. Zborurile umanitare sunt exceptate de la această regulă.
Această măsură nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi celor tehnice, necomerciale. De asemenea, se interzice accesul piloţilor la bordul navelor sosite din zonele de risc roşii şi galbene în porturile maritime române dacă nu dispun de echipamente stabilite de DSP Constanţa sau dacă aceste nave nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală.
Vedeți mai jos cele două modele pentru declarația pe proprie răspundere și adeverința permanentă de la angajator.
Numărul persoanelor decedate a ajuns la 12
Încă 4 persoane au murit din cauza coronavirusului, pe teritoriul României, au anunţat, marţi seara, reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică. Este vorba de trei persoane internate la Spitalul din Suceava, între ele şi un bărbat de 59 de ani, și un bărbat de 74 ani din Ialomița, internat la Bacău.
Pacienţii de la Suceava au fost confirmaţi pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020, atunci când s-au primit rezultatele probelor de laborator. Toţi cei trei pacienţi aveau afecţiuni medicale cronice pre- existente ( boli cardiovasculare, diabet).
Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, la ora 20.00 existau în România 794 persoane confirmate pozitiv și 79 vindecate. Persoane internate în spital erau 431 în secție și 18 la terapie intensivă. Numărul persoanelor în carantină era de 5.556, iar cele în izolare la domiciliu de 87.506