Jurnal în timpul epidemiei: „Mergem la Profi să ne luăm Kojak”

De dimineață, orașul s-a trezit pe răcoare, nu erau mai mult de 3 grade. Veștile sunt proaste, s-a ajuns la peste o sută de români infectați cu virusul cel nou.

O tăcere apăsătoare umple găleata orașului. Doar în stația de autobuz, un bătrân începe să cânte. Un domn, cam jenat, încearcă să-l justifice: poate a băut ceva, bătrânii așa obișnuiau să se apere de răceală. Autobuzul vine cu greu, e ud și miroase a dezinfectant. E prima oară când văd un autobuz proaspăt spălat, mirosind bine.

Doar bătrâni cu sacoșe cu rotile în jurul meu. Se așază cuminți pe scaune, la distanță unul de altul. Pe niciun rând nu stau doi. Or fi aflat asta de la televizor. Bătrânul cântă în continuare. Are o pungă în mână și un fes de iarnă pe cap. Mai toți sunt îmbrăcați de iarnă deși afară a început să se încălzească bine de tot. Nu vorbesc între ei, deși par să se cunoască.

La una dintre stații urcă un tată cu o fetiță în brațe. Toți îl privesc deodată, intrigați. Cu copilul pe vremurile astea, în autobuz? Bărbatul simte întrebările nerostite și vorbește tare cu fetița: „Mergem să luăm bomboane Kojak de la Profi, da, tata? Bomboane Kojak de la Profi!”. Fetița bâiguie ceva. Kojak era un polițist dintr-un serial american. Umbla permanent cu o bomboană pe care o sugea în gură. Autobuzul se mișcă, singur pe străzi.

În piață, orașul se  mai animă. Un mustăcios a ieșit cu clarinetul, speră la un ban bun din milostenia de criză. La barul Butoiul de Dud, de pe Canal, e plin. Răzbate râsul unei femei, ca-n vremurile de altă-dată. Servim băuturi alcoolice, anunță ei, pe un carton, la poartă.

În Piață lume multă. Cumpără cu înfrigurare, de toate. De la mere la sare. „Luați mai mult”, mă îndeamnă o tanti nemulțumită că-i cer doar două kilograme de cartofi. „Că poate se închide!”, și-mi face cu ochiul. Îi spun să nu ne facem griji și trec mai departe. O aud avertizându-l la fel și pe următorul care cere doar o varză.

Pe ușile magazinelor scrie cu litere mari. Nu avem Spirt, Dezinfectant, Servețele antibacteriene. La farmacie nu au nici Euthyrox. Nu știu la ce folosește și dacă are legătură cu coronavirusul. Băiatul de la chioșcul cu detergenți se plânge că ieri, două baloturi de șervețele antibacteriene s-au terminat într-o jumătate de oră. De atunci, nu mai are niciun cumpărător. Stă singur, cu ușa deschisă și fumează în prag.

La supermarket nu văd bomboanele Kojak. Iar raftul cu săpunuri și detergenți e aproape gol. În coșul ei mic, o bătrânică poartă printre rafturi o pungă de mălai și două săpunuri Protex. La casierie, începe o conversație sfioasă. O aud spunând: „Noi nu cumpărăm multe că nu avem bani. Dar suntem obișnuiți cu puțin și suntem rezistenți. Am rezistat noi și-n comunism. Nici atunci nu se găsea nimic. Nu se găsea nici hârtie igienică”. Vânzătoarea zâmbește. Ea știe că nici acum nu se mai găsește.

Spre seară, bilanțul în orașul nostru nu s-a schimbat. Doar un senator uitat de lume anunță că se autoizolează. Așa îl credeam și noi, autoizolat.

La radio se anunță că avem un nou guvern votat. Același.