Jurnal din timpul epidemiei (33). Învierea noastră

S-a spus mereu că a murit la 33 de ani, şi aceasta prin deducţie din două informaţii evanghelice. Prima: fraza lui Luca, conform căreia, „când Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani” (3:23). A doua, luată din Evanghelia după Ioan, din care se deduce că Domnul a predicat timp de trei ani. Însumând ambele informaţii, putem spune că Isus a trăit 33 de ani. O viață scurtă, ar zice unii, dar și cea mai lungă, ar spune alții. Astăzi este Vinerea Mare, în care a fost răstignit, iar peste două zile lumea creștină ortodoxă îi sărbătorește Învierea.

Pentru ortodocși, Învierea este cea mai însemnată sărbătoare creștină. Mai slăvită, mai sărbătorită chiar decât Nașterea. Tradițiile de Crăciun nu în Est s-au dezvoltat, ci în Vest. Estul, Răsăritul proslăvește Învierea, viața, re-nașterea, re-venirea, re-vederea. Are un cult special față de Înviere și asupra acestui lucru mi-a atras atenția – culmea! – un preot evanghelic, ambasador cultural al Estului în Europa.

E important Paștele pentru noi. Important creștinește vorbind, dar și social. La Paște se re-întâlneau membrii unei comunități, odată cu venirea primăverii ieșeau din case, îmbrăcați frumos, mergeau la biserică  și se rugau, sărbătoreau și se bucurau împreună. În ultimii ani, și această sărbătoare căpătase ceva comercial: mai multă mâncare, mai multe cumpărături, mai multă paradă. Iepurași de toate felurile și o prelungire a festinului, prea multe te îndepărtau de la esența sărbătorii.

Avem ocazia ca de data aceasta să facem un Paște Altfel. Un Paște al liniștii interioare, al meditației, al rugăciunii intense, netulburate de nimic altceva. Al re-evaluării, al re-nașterii noastre.

Dragi prieteni, haideți să redevenim noi înșine, să redescoperim cine suntem, ce vrem de la viața noastră și de la lumea în care trăim. Să ne facem un bilanț interior. Așa cum a făcut-o Iisus la vârsta de 30 de ani când și-a dat seama că avea o misiune mai presus de munca lui de tâmplar în sat. 

Să vedem ce ar trebui schimbat și ce nu. Ce am înțeles din ce ne-a fost dat să trăim, cum putem face viața noastră mai bună. Mai aproape de firesc.

V-am urmărit cu drag, pe mulți în spațiul virtual pe alții v-am văzut cu ochii mei sau v-am auzit la telefon. Mai generoși, mai grijulii, mai implicați. Mai atenți la fiecare fir de floare care v-a răsărit sub pervaz, sau la o pasăre de pe pridvor. V-ați trezit cu animalele pădurii aproape de casă și ați descoperit că da, asta e și lumea lor. Ați descoperit făina și ați atins-o cu mâinile voastre, ați făcut pâine pentru ai casei. V-ați jucat cu copiii voștri sau ați avut timp să-i priviți pe ai vecinilor, pe fereastră. Ați văzut cât au crescut? Ați avut timp să vedeți fotografiile cu cei dragi, plecați demult. Să trimiteți un pachet la cei săraci. Ați putut vorbi la telefon cu prieteni pentru care altă dată nu ați avut timp. Ați suferit pentru cei care au murit, cunoscuți sau necunoscuți. Pentru medicii frânți de oboseală. Buletinele de știri v-au atins inima. Sunteți vii. Iată de ce Paștele acesta este despre noi toți. Este Învierea.