Interviu | Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senat: ”Nu excludem varianta rechiziționării unităților medicale private”

”Nu este niciun dubiu, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este cu mult mai mare decât cifra anunțată de autorități.”, spune clar și răspicat, Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, într-un interviu acordat Transilvania Reporter. Motivul, spune senatorul UDMR, îl reprezintă numărul uriaș de români sosiți în țară din zonele roșii, care nu au declarat acest lucru la granită. Cu toate acestea, parlamentarul consideră că există șanse ca în Româniasă nu existe o explozie de îmbolnăviri și decese precum în Italia și Spania,dacă vor fi luate în continuare măsurile de prevenție și,mai ales, dacă populația le va respecta.

”Cazul Suceava nu va fi singular”

– Reporter: Situația de la Suceava pare emblematică pentru sistemul nostru medical, adică avem în țară spitale care țin ba de Ministerul Sănătății, ba de primării, ba de consiliile județene, nu există o unitate, o coordonare comună. Este asta o cauză pentru ceea ce se întâmplă acum la Suceava, de exemplu?

– Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României: În primul și-n primul rând aș începe cu lucrul cel mai important: era de așteptat,și este o tragedie ceea ce se întâmplă acolo, pentru că nu au fost luate măsurile pentru a fi pregătiți pentru o situație despre care am fost avertizați încă din 21 ianuarie. Și când spun asta, mă refer în special la măsurile de protecție, la comunicarea și învățarea personalului asupra ceea ce are de făcut, și în gestionarea și punerea în aplicare a unui protocol ce se impune în astfel de situații. În același timp, această lipsă de capacitate de testare prealabilă și de triere a pacienților. N-au făcut nimic din toate astea, și uitați unde s-a ajuns. Asta e partea medicală însă. Pe de altă parte, avem un deficit enorm în gestionarea cazurilor și în ce privește urmărirea și controlul veridicității a tot ceea ce au declarat cei veniți din zonele cu risc. Din păcate, cazul Suceava nu va fi singular la nivel național până nu vor fi implementate măsurile ce se impun.

– Sunt în ultima vreme mai multe inițitive privind preluarea unor spitale private pentru a fi dedicate pacienților cu COVID-19. Sunt voci care consideră asta drept o afacere uriașă pentru partenerul privat dacă preluarea nu se face prin rechiziționare, ci prin închiriere. Iar sumele vehiculate sunt, desigur, uriașe.

– Situația este extrem de pestriță, sunt moduri diferite de abordare. Văd, pe de o parte, instituții private dotate, închise doar ca nu cumva să ajungă pacienți infectați acolo, în condițiile în care sistemul public are probleme cu infectarea personalului. Pe cealaltă parte însă, văd și instituții care își oferă disponibilitatea de a găzdui bolnavi cu coronavirus. Motiv pentru care cred că în în scurt timp, dacă nu respectăm această izolare socială, ne vor dispărea specialiștii din țară. Uitați-vă ce se întâmplă în Italia unde și chirurgii interpretează radiografii sau pun catetere, ori îi ajută pe cei de la Terapie Intensivă, și asta fac și endocrinologii, și oftalmologii, și dermatologii, și lista e din păcate foarte lungă. Se utilizează toate capacitățile sanitare disponibile, și, foarte probabil, dacă vom ajunge în această situație, atunci nu exclud nici varianta rechiziționării unităților medicale private. Dar cred că deocamdata trebuie să ne concentrăm să gestionăm această criză cu care ne confruntăm acum și să evităm astfel de situații.

– Există însă posibilitatea de a ajunge într-un astfel de moment…

-Da, există, dar aș dori să subliniez un aspect. Noi am introdus o serie de măsuri preventive cu mult timp înaintea altora, atunci când alții se gândeau doar la a ridica nivelul de alertă. Am analizat temeinic toate greșelile făcute de alții, tocmai pentru a evita să facem la fel. Unele dintre măsuri le vedeți și dumneavoastră, și aici mă refer la trierea pacienților în corturi înainte de a intra în instituții medicale, la închiderea școlilor sau la izolarea populației.

În plus, din fericire, nouă ne lipsesc două evenimente majore despre care lumea știe mai puțin. A fost în 12 februarie un meci de fotbal la Bergamo, între Atalanta și Valenzia în Liga Campionilor, unde au participat aproape 40.000 de suporteri spanioli, și, apoi, în 27 februarie a fost organizată, culmea ironiei, o mare adunare în aer liber în centrul orașului Milano cu mesajul adresat oamenilor de pe tot globul de a lupta împreună contra acestui virus. Vă dați seama ce s-a putut întâmpla în aceste situații. Noi, între aceste două evenimente, am luat niște măsuri de a limita organizarea de evenimente în aer liber, și rezultatele se văd. De aceea spun că, în acest moment, nu mă aștept în țara noastră la o explozie atât de vehementă a cazurilor diagnosticate cu coronavirus precum s-a întâmplat în Italia sau în Spania.

Totul depinde de modul în care gestionăm cealaltă problemă cu care nu s-au confruntat celelalte țări, și aici mă refer la numărul imens de oameni care au venit acasă din zonele afectate (n.red. din străinătate), și dintre care numai unii au declarat acest lucru. Aici este marele pericol, pentru că în acest caz media de vârstă a celor infectați este undeva la 42 de ani și, în plus, nici măcar nu avem idee despre numărul real al îmbonăvirilor pentru că la această categorie de vârstă pot exista cele mai multe persoane care să aibă virusul, dar să fie asimptomatice. Dacă vorbim și de nerespectarea acestei distanțări sociale, există, desigur, riscul de a apărea din ce în ce mai multe focare comunitare de infectare.

”La fiecare român pozitiv, se mai adaugă încă cel puțin alte zece cazuri necunoscute încă”

– Vă numărați, deci, printre acele persoane care susțin că, în realitate, numărul celor care sunt infectați cu acest coronavirus este mult mai mare decât cel anunțat acum de autorități?

-Cu certitudine, și vă spun și de ce: din experiența celor din China. Acolo, distanțarea socială a fost una foarte militărească și, implicit, respectată. Se știe deja că fiecare caz pozitiv a mai infectat alte 2,5 persoane, ei bine, oamenii de specialitate consideră că pe lângă acestea au mai fost incă alte multe cazuri nedetectate, pentru că au fost fie asimptomatici, fie au prezentat niște simptome minore care nu s-au adresat instituțiilor medicale. La ora actuală, această cifră, în cazul Italiei, este mult mai mare, deci la fiecare caz cunoscut, există probabil mai mult de 9-10 cazuri necunoscute. Și, datorită indisciplinei de la noi, și datorită structurii de vârstă a celor care s-au întors în țară, foarte probabil că în această clipă avem cunoștință de prea puține cazuri pozitive, față de câte există în realitate. Acesta este și motivul pentru care se întâmplă ce se întâmplă inclusiv la Suceava, cu medici și asistente care s-au îmbolnăvit după ce au intrat în contact cu pacienți care proveneau din zonele roșii și care nu au declarat acest lucru. În plus, capacitatea de testare a populației în României este încă extrem de redusă.

– Ce așteptări aveți de la noul ministru al sănătății, față de ce s-a făcut pe vremea lui Victor Costache în gestionarea acestei crize

– În primul rînd aș dori să spun că salut și mă bucur pentru nominalizarea lui Nelu Tătaru, pentru că și până acum acesta a dat dovadă de pragmatism, și, în plus, domnia sa a fost printre puținele persoane cu care se putea comunica la nivelul Ministerului Sănătății în ultima perioadă. Și când vorbesc despre comunicare, chiar mă refer la comunicare nu doar de dragul de a vorbi. Mă aștept să se eficientizeze și să se regândească un pic prioritățile ce se impun în această perioadă. Acum, cred, oamenii de specialitate vor avea un cuvânt mai greu de spus și ceea ce aceștia vor propune se va și implementa.

Livrare de medicamente la domiciliu pentru bolnavii cronici

– S-a tot discutat în această perioadă despre nevoia acordării unor facilități pentru bolnavii cronici, pentru a se evita,de exemplu, mersul la medic după rețete…

– Cred că trebuie regândit tot sistemul, și trebuie aduse acele modificări care să gestioneze aceste probleme. O bună parte din acestea au fost rezolvate, în sensul că am dat posibilitatea medicilor de familie de a prescrie medicația aferentă chiar pentru o perioadă mai lungă. Acum, mai există și acele cazuri care beneficiează de tratament în instituții sanitare care au fost închise, sau în condiții de spital, și utilizând produse din farmaciile cu circuit închis. Aici, dacă în cazul centrelor universitare există o rezolvare prin lărgirea contractelor acelor furnizori care asigură asistență medicală la domiciliu, inclusiv administrare de citostatice și materiale perfuzabile în anumite condiții, nu știu care este situația în afara acestor centre, și cred că acolo ar trebui regândit rolul personalului din ambulatoriile de specialitate care au fost sau, deocamdată, sunt închise. Cred că asta, și adaptarea legislației sau a măsurilor atunci când se impune, ar fi o rezolvare a lucrurilor, chiar dacă pe un termen mai scurt. Avem foarte multe situații în care trebuie intervenit: hemofilie, oncologie, chiar și diabet în anumite situații.

Va trebui deci să vedem cum vom gestiona această problemă și cred că un lucru foarte important ar fi să reușim să responsabilizăm comisiile de specialitate din ministere, și coordonatorii regionali de programe naționale, să poată să ia astfel de decizii. De asemenea, va trebui să facem în așa fel încât să facem posibilă livrarea la domiciliul pacienților a medicamentelor și a eventualelor teste, și aici mă refer în special la diabetul zaharat.

”Să nu mai existe programe naționale fără indicatori de performanță”

– În ce privește modificările ce se doresc a fi aduse Legii Sănătății, era vorba despre trecerea pogramelor de sănătate și în sectorul privat.Se vorbește despre o competiție benefică care s-ar realiza între stat și privat, dar este reală această competiție?

– Da, este reală pentru că, încet-încet, am ajuns în situația ca în această țară peste 2,5 milioane de persoane să aibă abonamente la aceste instituții de sănătate private, în special persoane tinere, cu puține comorbidități. Pe de altă parte, o problemă care n-a fost rezolvată de ani de zile este cea legată de subfinanțarea programelor naționale, Cred că ar fi normal ca atunci când spunem că trebuie să utilizăm toată infrastructura existentă, atunci și condițiile concurențiale ar trebui să fie unice, adică nu cu finanțare diferențiată așa cum a fost prezentată, adică cel care dorește să deruleze un anumit program național, indiferent de forma de proprietate, să beneficieze de o finanțare bătută în cuie din partea sistemului de asigurări de sănătate.

– Această competiție putem s-o numim într-adevăr echitabilă, din moment ce avem medici care lucrează și la stat, dar și la privat? Și vă întreb același lucru și în cazul achizițiilor. Există egalitate de șanse aici? La stat există proceduri stricte de achiziție, prețul cel mai mic etc, la privat e mai simplu…

– Cred că aici e cea mai mare problemă, pentru că dacă un medic care înainte de masă lucrează într-o parte, acolo unde există niște limitări privind finanțarea, și după-amiază își redirecționează pacienții într-un alt loc unde nu există asemenea limitări, nu cred că este foarte etic.

În ce privește problema achizițiilor, aici cred că este a doua problemă și motivul pentru care am respins această prevedere, pentru că există o inegalitate privind modul de achiziție a bunurilor utilizate în programele naționale. Aici există niște prevederi foarte clare în defavoarea sistemului public, ceea ce nu cred că poate fi acceptat.

Cred că în ambele sectoare ar trebui să se ajungă la aceleași condiții privind achizițiile publice, să existe niște criterii foarte clare privind evaluarea eficienței unui program național astfel încât să nu existe programe naționale fără indicatori de performanță. Să luăm în considerare în cât timp îți rezolvi un pacient, cu ce rezultate, cu ce complicații și așa mai departe. Acestea ar trebui să fie criteriile de departajare atunci când vrei să realoci fonduri într-o parte sau alta. N-am văzut încă astfel de preocupări, astfel de intenții, referitorla acest proiect.

Vreau să vin cu un exemplu elocvent, în cazul hemofiliei: pot derula un program aici, dar nimeni nu se uită că atunci când nu respecți un protocol, când n-ai administrat preventiv un tratament, pacientul poate face o hemoragie articulară care în timp duce la artroză. Întreb, cine este responsabil atunci când trebuie să i se pună persoanei respective o proteză? De aceea vorbeam de indicatorii de performanță care trebuie să existe în cadrul fiecărui program. Astfel trebuie să regândim fiecare program național, să vedem de unde am pornit și unde am ajuns. Desigur, să vedem și cu ce costuri, pentru că, de multe ori, pe lângă costurile directe pot apărea și cele indirecte, legate de calitatea materialelor și așa mai departe.Deci, cel mai important acum este să căutăm niște indicatori foarte obiectivi de apreciere a calității și a eficienței actului medical în aceste domenii.