Infecția cu coronavirus a făcut a treia victimă la Cluj. Bilanțul morților în țară a ajuns la 156
În această dimineață au mai fosr raportate încă cinci decese în țară cauzate de infecția cu coronavirus, iar cifra totală a morților a ajuns la 156. Este vorba de trei bărbați și două femei, cu vârste între 66 și 72 de ani, din județele Cluj, Constanța, Satu Mare, Hunedoara și Bihor.
În cazul de la Cluj este vorba despre o femeie de 66 de ani, contact caz confirmat, cu debut al simptomatologiei în 05 aprilie, agravarea stării generale, comă, internată la Spitalul Municipal Turda în aceeași zi.
Vestea bună este că, la Cluj, s-au mai înregistrat două cazuri de persoane vindecate și externate aseară, un bărbat de 27 ani din județul Cluj și o femeie de 31 ani din județul Brașov. Numărul persoanelor vindecate la Cluj a ajuns la 21, dintre care 11 sunt din județul Cluj.