Este oficial: Spitalul Clujana intră în lupta anti-COVID

În condițiile creșterii majore din ultima perioadă a numărului de internări cu patologie COVID-19, la nivelul județului Cluj, pe baza datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi Hotărârea nr. 49 privind introducerea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca în categoria unitate sanitară pentru preluarea și tratarea pacienților pozitivi la COVID -19.

Conform hotărârii CJSU Cluj, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca va lua toate măsurile de pregătire, reorganizare și funcționare pentru a deveni, în cel mai scurt timp posibil, spital de Faza II pentru evaluarea și tratatarea pacienților pozitivi la COVID-19, după finalizarea procedurilor legale specifice în vederea autorizării sanitare.

Spitalul Clujana are o capacitate de 17 paturi la Terapie Intensivă și 100 de locuri pe secțiile normale.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 50 s-au luat câteva măsuri privind funcţionarea unităţilor de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, după cum urmează:

– trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Cluj-Napoca, începând cu data de 13.10.2020;
– trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Liceul Teoretic Creștin “Pro Deo” Cluj-Napoca, începând cu data de 13.10.2020;
– trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Școala Primară “Horea” Cluj-Napoca – Structura 1, începând cu data de 13.10.2020.

Distribuie:

Postaţi un comentariu