Emil Boc: ”Recomand purtarea măștii în spațiile aglomerate. Ne îndreptăm spre faza de scădere a infecțiilor cu coronavirus, dar suntem pregătiți și pentru alte scenarii”
În acest monent, în județul Cluj sunt înregistrate 209 cazuri active de infectare cu coronavirus, iar aproape jumătate sunt din municipiul Cluj-Napoca.
În momentul trecerii la prima stare de alertă, pe 15 mai, în județul Cluj se înregistrau 189 de cazuri active de coronavirus. Pe 17 iunie, odată cu prelungirea stării de alertă, erau doar 45 de cazuri, pentru ca la a doua prelungire a stării de alertă, pe 17 iulie, să avem 104 cazuri în județ. Trendul ascendent a fost menținut pînă la începutul lunii august. În ultima săptămână, numărul cazurilor active ba a scăzut, ba a crescut ușor, astfel că astăzi acesta a ajuns la 209.
”Ca autorități, sub coordonarea prefectului Mircea Abrudean, ca președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, suntem pregătiți pentru toate scenariile, și pentru unul pozitiv în care lucrurile să meargă bine, dar și pentru scenarii mai complicate. Ați văzut, un spital a intrat, din nefericire, din nou în sistemul Covid, Spitalul de Recuperare. Avem și alte scenarii de rezervă, de analiză, dar sperăm ca ele să nu poată fi puse în practică niciodată, dar suntem pregătiți și pentru așa ceva.
Ca evoluție, ca prognoză, ne îndreptăm spre faza de platou și de scădere. Aici, fac apel din nou la clujeni: așa cum împreună am reușit să ținem sub control situația, în primul rând prin conștiință civică, repet nu putem pune câte un polițist în spatele fiecărui clujean, așa vom putea face și în viitor. Măbucur că la Cluj n-am fost nevoiți, pînă în acest moment, să luăm măsuri suplimentare, am mizat și mizăm în continuare pe simțul civic, pe responsabilitatea fiecăruia, individuală și colectivă, pentru că mă bucur să văd că, la Cluj, cele trei reguli ale bunului simț: mască, spălat pe mâini și distanțare socială, în bună parte se respectă.
Recomand totuși purtarea măștii în spațiile aglomerate. Este tot ceea ce putem face noi pentru a preveni intrarea în colaps a sistemului medical și pentru a preveni, doamne ferește, îmbolnăvirea celor dragi. Va urma o perioadă de toamnă în care va apărea și gripa sezonieră. Vă recomand să vă faceți vaccinul respectiv, pentru că orice întărire a sistemului imunitar ajută pentru a preveni alte complicații”, a spus spus astăzi primarul Emil Boc, în deschiderea ședinței de Consiliu local.