De săptămâna viitoare, transportul în comun din Cluj se va desfășura după reguli noi. Primăria va asigura măști de protecție pentru persoanele vulnerabile și va relua eliberarea cărților de identitate

Foto: Dan Bodea

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a anunțat astăzi măsurile pe care le va lua municipalitatea începând cu intrarea în starea de alertă. Una dintre cele mai importante se referă la modul în care populația va putea folosi transport în comun începând de săptămâna viitoare.

”Se vor marca locurile în autobuz pentru păstrarea distanței de cel puțin un metru între călători. Va fi obligatorie purtarea măștii în mijloacele de transport în comun. Pentru cei circa 1.000-1.500 de clujeni care sunt într-o situație vulnerabilă, fără venituri vom achiziționa aceste măști pe care să le punem la dispoziția acestora. Urcarea în mijlocul de transport se va face doar pe ușa din față, și pentru asta vom avea o alocare bugetară de 300.000 de lei.

De asemenea, facem recomandarea ca folosirea mijloacelor de transport în comun să se facă până la ora 8.30 doar de către cei care merg la muncă, sau de către cei care au urgențe medicale speciale, iar restul populației să folosească transportul doar după această oră.

La fiecare patru ore vom impune dezinfecția mijloacelor de transport în comun și, nu în ultimul rând, prin intermediul mijloacelor radio din stațiile CTP, vom comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19.”, a spus Emil Boc.

Foto: Dan Bodea

Alte măsuri pe care le are în vedere primăria pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus se referă la achiziționarea de termometre pentru măsurarea temperaturii atât pentru angajați, dar și pentru școli.

”Prezența la medic sau la cabinetul stomatologic se va face doar pe baza unei programări telefonice, se va trece la decalarea programului de lucru la unități publice sau private și se va extinde munca la domiciliu în condițiile digitalizării. Vom institui, de asemenea, măsuri speciale în piețe, și, nu în ultimul rând, vom continua, cum spuneam, sprijinirea grupurilor vulnerabile cu echipamente de protecție.

Pot să vă mai precizez că au fost reluate căsătoriile, iar în acest weekend vom avea primele astfel de ceremonii, unde vor putea lua parte maxim 8 persoane. De asemenea, începând de luni se va relua activitatea de eliberare a documentelor restante, certificate de naștere, de deces, cărți de identitate etc. Vor exista trei corturi, în prealabil afară, pentru completarea documentelor.”, a mai spus primarul Clujului.

Emil Boc a mai anunțat că au fost finalizate patru proiecte importante ale primăriei.

”Vineri, strada Bună Ziua va fi finalizată, prima stradă smart din România, Molnar Piuariu, va fi și ea terminată. Apoi, îi așteptăm pe clujeni, tot de vineri, în Parcul Între Lacuri, care va fi dat și el în folosință. În ce privește strada Ferdinand, aceasta este finalizată din perspectiva carosabilului și a trotuarelor, și se va redeschide circulației.

De asemenea, s-a realizat dezinfecția la toate blocurile din municipiul Cluj-Napoca. Este vorba despre 3.171 de blocuri, unități cu mai mult de 6 apartamente, 6.058 de scări de bloc cu o suprafață de 2,5 milioane mp. Valoarea totală a lucrărilor de dezinfecție a fost de 281.955 lei cu TVA.

În plus, am implementat deja câteva dintre măsurile anunțate de Guvern pentru perioada următoare: am achiziționat 2.098 de tablete pentru elevii din învățământul preuniversitar care nu dețin acasă laptop, calculator sau tablete, astfel că în acest moment în municipiul Cluj-Napoca toți elevii au acces la învățământul online. De asemenea, școlile și grădinițele din oraș au fost dotate cu dispozitive pentru dezinfectat.

După cum știți, în Cluj-Napoca nu au fost închise parcurile și nici cimitirele, pentru că cetățenii au dat dovadă de responsabilitate și au respectat regula de a nu avea grupuri mai mari de trei persoane.”, a declarat Emil Boc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu