Cel mai promiţător vaccin dezvoltat în SUA provoacă reacţii adverse semnificative. Obştea Covidiot răsuflă uşurată
Cel puţin patru dintre cei 45 de participanţi voluntari la studiul clinic efectuat cu cel mai avansat vaccin anticovid dezvoltat în Statele Unite au traversat episoade de reacţii adverse semnificative, semnalează publicaţia ştiinţifică americană STAT. Nici compania Moderna Therapeutics şi nici partenerul său guvernamental, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, nu au dat detalii privind aceste incidente, limitându-se să precizeze că trei dintre subiecţii studiului au fost injectaţi cu doza maximă de vaccin.
Dezvăluirea a fost făcută de unul dintre voluntarii studiului, un tânăr de 29 de ani, managerul departamentului de comunicare al unei universităţi din Seatle. El le-a povestit jurnaliştilor de la STAT că a avut dureri mari în zona injectată, nemaiputând să ridice braţul, imediat după ce a primit a doua doză de vaccin experimental. Doisprezece ore mai târziu, când a făcut febră de 39,5 grade, el s-a dus la un spital de urgenţă unde a fost tratat iniţial ca un pacient Covid. S-a externat la cerere după ce lucrurile s-au lămurit şi medicii i-au stabilizat temperatura corpului cu antiinflamatoare. Dar odată ajuns acasă, a leşinat în baie. Covalescenţa a durat câteva zile şi de atunci nu a mai înregistrat reacţii adverse.
Ian Haydon este una din cele patru persoane participante la studiu care au experimentat ceea ce specialiştii numesc o reacţie adversă la vaccin „de grad 3” – efecte secundare grave sau semnificative din punct de vedere medical, dar care nu pun viaţa în pericol. Specialiştii intervievaţi de STAT arată că astfel de simptome standard de tip gripă, care se rezolvă într-o zi-două, nu sunt considerate neapărat un motiv pentru a nu autoriza un vaccin care împiedică îmbolnăviri mult mai grave. Având în vedere miza obţinerii unui vaccin eficient împotriva coronavirusului, efecte secundare ca acelea descrise în studiul Moderna ar putea fi tolerate, în special dacă ele se manifestă doar la doze mari. Totuşi, nu este limpede ce se va întâmpla pe măsură ce se va trece la testarea vaccinului pe mii de persoane, când, inevitabil, răspunsul imun va fi mult mai divers, influenţat de vârsta şi de starea de sănătate a subiecţilor. Şi celălalt vaccin dezvoltat în Statele Unite referitor la care sunt disponibile date preliminare a provocat febră la aproape jumătate dintre cei injectaţi, în timp ce 75 la sută dintre cei peste o sută de subiecţi ai unui studiu derulat în China au raportat cel puţin un efect secundar.
Deşi a încălcat astfel un contract semnat de confidenţialitate, Haydon spune că a vorbit public despre ce i s-a întâmplat deoarece speră să tempereze „disperarea cu care unii presează pentru a aduce cât mai repede pe piaţă un vaccin, indiferent de consecinţe”. Hazdon crede în continuare în importanţa vaccinării şi nu regretă că a participat la studiu. Ceea ce speră să nu se întâmple este ca dezvăluirile sale „să alimenteze antagonismul general față de vaccinuri sau chiar unul faţă de acest vaccin”, relatează STAT.
Dar chiar şi în absenţa mediatizării unor astfel de incidente de parcurs, mişcarea antivaccin rămâne puternică, practic netulburată de panica provocată de pandemie. Unul din trei români, de pildă, spune că ar refuza necondiţionat vaccinarea anti-Covid, iar alţi 22 la sută manifestă unele reţineri, potrivit unui studiu realizat în luna mai de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, IRES.
În contextul pandemiei, comunitatea antivacciniştilor se constituie într-o subspecie în interiorul unui grup ce mai reuneşte negaţionişti, iubitori de conspiraţii şi de tămăduiri mistice, inconştienţi etc. Mediile occidentale îi semnalează cu denumirea dispreţuitoare de (cov)idioţi.
Privind fără un sentiment de superioritate aplombul nociv al acestei categorii de persoane, să menţionăm că activitatea de până acum a companiei Moderna e de natură să le dea apă la moară. Cu jumătate de gură, deocamdată, Moderna este acuzată de oameni cu credibilitate că aruncă pe piaţă informaţii fragmentare şi ascunde altele pentru a-şi vinde mai bine acţiunile. Anterior dezvăluirilor tânărului din Seatle, despre care compania nu a suflat niciun cuvânt, Moderna a dat publicităţii un comunicat încurajator privind rezultatele preliminare ale studiului. Deşi primit cu prudenţă de comunitatea ştiinţifică, anunţul a generat un răspuns entuziast al bursei din New York, valoarea de piaţă a companiei înregistrând un avans de cinci miliarde de dolari într-o singură zi.
În interiorul unui scenariu optimist, Moderna reuşeşte să obţină vaccinul şi dă lovitura chiar cu primul produs pe care îl dezvoltă şi îl pune piaţă. Şi ce produs va fi acela, un vaccin obţinut printr-o tehnologie revoluţionară de natură să învingă virusul şi să repună omenirea în marş. Un eventual succes al Moderna împotriva coronavirusului ar reaprinde speranţa obţinerii unui tratament care să prevină cancerul, un astfel de vaccin fiind şi el în lucru în laboratoarele companiei. Pe de altă parte, nu poate fi neglijată nici ipoteza contrară, conform căreia Moderna pune în schemă o înşelătorie de proporţii pentru a-i îmbogăţi pe acţionari, cu complicitatea autorităţilor sanitare federale.
Dar şi în cel mai optimist scenariu, după ce testele au întâmpinat dificultăţi, vaccinul Moderna nu mai are cum fi gata la timp pentru a contracara primejdia posibilă, dar reală, a unui val doi al pandemiei. Cu puţin noroc, singurii care pot aduce un vaccin pe piaţă până la sfârşitul lunii octombrie sunt cercetătorii de la Oxford. Şi de aici însă apar informaţii neliniştitoare în raport cu aşteptările publice. Un studiu preliminar privind vaccinul dezvoltat de tandemul Oxford – AstraZenecca sugerează faptul că acesta protejează plămânii, dar nu poate opri infecția tractului respirator superior și nu poate împiedica o persoană infectată să răspândească virusul prin tuse sau vorbire. Aşadar, dacă va fi omologat şi pus pe piaţă, vaccinul Oxford nu va oferi protecţie completă. El va reduce riscul de a contracta boala și apariția unor simptome severe în caz de infectare, ceea ce în sine este o contribuţie semnificativă în lupta pe care oamenii o duc pentru a coexista cu virusul. Transformarea Covid-19 într-o infecţie a căilor respiratorii superioare, cu simptomele unei răceli, ne-ar pune într-o situaţie mult mai bună decât cea de acum, spun experţii consultaţi de STAT. Dar severitatea pandemiei va fi doar atenuată, nu şi anulată.
Unii specialişti în sănătate publică anticipează apariţia unor vaccinuri de generaţia a doua care să ofere o protecţie mai eficientă. Dar alţii spun că realizarea imunităţii de turmă nu va fi posibilă prin vaccinare, cum nu se întâmplă nici în cazul gripei. Experienţa altor agenţi patogeni care provoacă infecţii respiratorii arată că imunitatea dobândită prin vaccinare nu e pe termen lung.
Referindu-ne specific la SARS CoV-2, avertizează Sarah Fortune, directoarea Departamentului de imunologie și boli infecțioase al Şcolii de Sănătate Publică de la Harvard, e posibil să beneficiem de un vaccin care să-i protejeze pe oameni de a se îmbolnăvi grav, dar care să nu ofere o protecție la fel de eficientă împotriva transmiterii. „Ceea ce înseamnă că, pentru a proteja populația, va trebui să vaccinăm multe, mult mai multe persoane, pentru ca epidemia să se stingă prin imunizare colectivă”, spune ea, semnalând perspectiva descurajatoare a faptului că infecţiile nu vor putea fi prevenite şi nici virusul eradicat fără conformarea, voluntară sau nu, a obştei celor care nu îi recunosc existenţa.