Voluntari la groapa de gunoi

Voluntariatul se face în Cluj şi în locuri neaşteptate. Există astfel voluntari care de mai bine de doi ani activează în comunitatea de romi de la groapa de gunoi a oraşului.

E şi cazul a patru tinere pentru care copiii care trăiesc pe rampa de gunoi de la Pata Rât au devenit ca o a doua familie. Ioana Micu, Peter Eszter, Iuliana Duca, Alexandra Iakab nu concept o săptămână în care să nu fie prezente măcar o zi la Pata. Tinerele fac parte dintr-un grup mai mare de voluntari, circa 20, din care 10 sunt studenţi la Asistenţă Socială. Poveştile lor au un element comun: dorinţa de a ajunta

„Eu am terminat Facultatea de psihologie. În 2012 când a fost un accident pe rampă ne-am dus acolo un grup de voluntari. Am avut un cort de la primărie, iar prima impresie când am ajuns pe rampă a fost una de surprindere. Erau foarte mulţi copii şi copii veseli. Atunci mergeam zilnic şi pentru mine era o provocare. Era foarte interesant să lucrezi cu copii care niciodată nu au fost în niciun fel de sistem de învăţământ. Şi care au 8-9-10 ani. Primul lucru care l-am învăţat pe rampă e că nu puteam să iau în considerare vârsta ca la alţi copii. De exemplu, când am mers acolo aveam pregătite câteva activităţi, ştiind vârsta copiilor de acolo, dar niciodată nu le-am folosit, pentru că nivelul era cu totul altul”, povesteşte Peter Eszter.

„Eu am terminat antropologie, dar nu lucrez în domeniu. Foarte mult timp nu am considerat voluntariatul o activitate foarte serioasă, pentru că am făcut şi eu voluntariat pe la concerte, evenimente. În Pata Rât am ajuns din curiozitate, în 2010 după ce au fost evacuaţi cei de pe Coastei. Am tradus pentru cineva de la Amnesty International şi aşa am văzut şi restul comunităţilor, Cantonului, Dallas. Apoi în toamna lui 2012 a fost făcut un micro recensământ în Pata Rât. Aşa am aflat şi de proiectul pe care l-au pornit voluntarii cu cortul copiilor de pe rampă. Era deja un grup format de voluntari şi eu m-am alăturat lor. Mi-a fost foarte greu la început, să accept situaţia existentă acolo. După doi ani încă mai merg acolo în fiecare sâmbătă. Cred că ideea de bază a voluntariatului e nu să mă ajute pe mine ci să îi ajute pe ei. Dar e adevărat că îmi dă o stare de satisfacţie că îi ajut pe ei”, spune şi Ioana Micu.

Colegele lor mai tinere, studente la Asistenţă Socială au decis să îşi facă practica pe toată durata studiilor la Pata Rât. „A fost dificil la început pentru că ce vezi e şocant, realitatea te lasă fără cuvinte. M-a impresionat ce copii frumoşi sunt chiar acolo printre gunoaie. Toţi au potenţial. Sunt convinsă că acest voluntariat mă va ajuta nu numai ca student la asistenţă socială ci şi ca om. Personal satisfacţiile pe care le obţin acolo sunt enorme, nu numai că ajut, dar simt că fac ce ar trebui să fac ca membru al societăţii, ca cetăţean al Clujului”, explică Iuliana Duca.

„Munca de voluntariat înseamnă foarte mult, puteam să aleg să fac voluntariat în orice alt loc. Dar cred că aceşti copii de la Pata Rât au cea mai mare nevoie de noi şi mi se pare cel mai bun loc. Nu e dificil atâta timp cât satisfacţia e mare. Ştiu că tot ce învăţ aici o să mă ajute ca experienţa în viitoarea carieră”, spune şi Alexandra Iakab.

Vezi viaţa de zi cu zi cu altfel de ochi

Munca de la Pata Rât îşi pune amprenta şi în viaţa de zi cu zi a tinerelor voluntare. „Să faci voluntariat e ca şi cum ai primit un ochelar în plus în viaţa de zi cu zi. Am început să văd lucrurile luând în considerare şi Pata. De exemplu dacă e vreme foarte rea sau îngheţ mă gândesc: oare la Pata totul e ok? Am început să mă gândesc la ei ca la o a doua familie”, povesteşte Eszter.

„Îţi cam organizează viaţa. De exemplu când plouă sau ninge mă gândesc: oare să cumpărăm şosete, că vin copiii desculţi sau cu papucii uzi şi n-au şosete să se schimbe. Sau văd în magazin şosete cu 1 leu şi deja mâ gândesc oare să cumpăr vreo 20 de perechi?”, o completează şi Ioana.

Fetele spun că deja au o echipă sudată. „Deja de doi ani avem o gaşcă foarte bună şi foarte mulţi dintre noi mergem acolo şi pentru ceilalţi”, mai spune Eszter.

„Copiii ne surprind în fiecare zi”

„Am foarte multe experienţe plăcute. Mă bucur când văd că fac progrese, că ştiu să facă diverse lucruri. Îmi amintesc de cazul unui copil micuţ care venea cu fratele lui şi era foarte ataşat de el şi nu ne permitea să interacţionăm cu el, să îl schimbăm, plângea foarte mult. După numai câteva luni şi-a schimbat atitudinea şi deja interacţionăm foarte bine cu el”, povesteşte Iuliana.

„M-a impresionat o fetiţă de 12-13 ani care era foarte bucuroasă că învaţă să scrie şi nu a vrut să se ridice de la masă, chiar dacă toţi restul vroiau să plece. Ea vroia să stea la masă până învaţă să scrie numele fiecărui membru al familiei şi erau mulţi. S-a chinuit până a terminat şi scris numele mamei, al tatălui, al surioarei, al nepotului, al verişorului şi a stat până a terminat. M-a impresionat şi mi-a arătat că e ambiţioasă şi isteaţă”, povesteşte şi Ioana.

Tinerele sunt decise să continue activitatea de la Pata Rât. Chiar dacă nu vor neapărat să îşi treacă în CV activitatea de aici.