Turnul bisericii Sf. Mihail văzut de un bucureştean

Ardealul plin de istorie, castele, biserici, cetăţi şi altfel de oameni. Zilele Maghiare ale Clujului, un moment de curiozitate amestecată cu invidie. Dar totul se blochează la ve­derea Bisericii Sf. Mihail. Hmm, stau şi gândesc profund, în Bucureşti am văzut aşa ceva?

Citesc cu nesaţ şi aflu – Construirea bisericii a început pe vremea regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, în anul 1316 odată  ce  i-a conferit aşezării statutul de oraş. Un secol şi jumătate de muncă a pietrarilor clujeni şi a meşterilor vienezi a durat înălţarea uneia dintre cele mai frumoase şi reprezentative biserici ale Transilvaniei. Deşi lucrările se încheie prin anul 1487, turnul care oferă putere şi măreţie bisericii Sf. Mihail se înalţă definitiv abia după 370 de ani, dupa ce a fost distrus de două ori în urma unor incendii şi cutremure.

De-a lungul timpului, istoria a fost darnică cu acest lăcaş prin personalităţile care i-au trecut pragul : aici s-a întrunit Dieta Transilvaniei, regina Isabella, soţia regelui Ungariei, János Szapolyai (1526 – 1540) a predat însemnele regalităţii maghiare, reprezentanţilor lui Ferdinand I (Rege al Ungariei,   principe a Transilvaniei, iar din 1558 Împăratul Sfântului Imperiu Roman). Aici au fost investiti ca principi ai Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1597, 1599 – 1602)  Sigismund Rákóczi (1607 – 1608) Gabriel Báthory (1608 – 1613) Gabriel Bethlen (1613 – 1629). Tot aici a fost botezat Matia Corvinul născut la Cluj în 1440, rege al Ungariei (1458 -1490), care a domnit  32 de ani fiind considerat una dintre cele mai glorioase figuri ale istoriei Ungariei.

Această impozantă cons­trucţie gotică te uimeşte chiar de la intrare. Treci pe sub blazonul lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, Boemiei, Germaniei şi împărat al Sfântului Imperiu Roman. Te uimesc detaliile sculpturale şi faimoasele vitralii care provin din renumite ateliere din Budapesta şi München. Pe un perete se află o fâşie pictată, deteriorată parţial, datată 1450 – 1460. Această pictură murală originală este una dintre cele mai vechi şi preţioase picturi de factură gotică. Amvonul (1740 – 1750) este cea mai strălucită sculptură bisericescă din tot Ardealul. Pictura în ulei a altarului („Închinarea celor trei regi magi“) fost realizată de cel mai renumit pictor rococo vienez, Franz Anton Maulbertsch, între anii 1748 – 1750. Dar cum abia aşteptam să vizităm turnul  bisericii, profităm de Zilele Maghiare şi ne hotărâm să urcăm trepetele din lemn spre cer.

Accesul în turn se face din curtea bisericii şi este uşor infricoşător. Dacă pe prima porţiune se urcă cu greu, spaţiul fiind foarte strâmt şi există riscul să întâlneşti o persoană care coboară, partea a doua a urcuşului pare lejeră. Doar pare, fiindcă treptele de lemn sunt destul de înalte, iar scârţâiturile lor te înfioară odată ce privirea alunecă în jos. Grinzile masive din lemn te mai liniştesc un pic şi gândul că au fost executate de meşteri adevăraţi cu simţ de răspundere şi desigur cu frică de Dumnezeu. Te convingi de lucrul ăsta când te apropii de vârf şi vezi cele trei clopote uriaşe agăţate de grinzi. Ca să ieşi pe balconaşul din jurul vărfului, trebuie să te apleci şi să treci pe sub clopote, iar cel mai important lucru este ca, în acel moment, ele să nu bată. Norocul n-a fost de partea noastră însă, important este că am rămas cu vederea neafectată. Superb, magnific, fantastic, nagyszerű, csodálatos, fantasztikus se aud voci ale turiştilor  care ţin strâns cu ambele mâini balustrada de fier, montată acum mai bine 150 de ani şi se bizuie iarăşi pe meşterii de odinioară.

Turnul bisericii, incluzând crucea de 4 m, ajunge la o înăl­ţime de 80 m şi a fost construit ulterior, între anii 1837-1859 fiind lipit de zidul bisericii.

Lipsesc ghidurile, pliantele, informaţiile. Noroc cu internetul. Păcat.