Trei zile până la inaugurarea celui mai modern parc din Cluj

Miercuri, de la ora 15.00, clujenii sunt invitaţi să se bucure de frumuseţea parcului şi să sărbătorească inaugurarea lui/Foto: Dan Bodea

Un spectacol deosebit, oferit de Opera Naţională Română Cluj-Napoca va marca miercuri, 23 octombrie, inaugurarea Iulius Parc, un nou spaţiu verde din oraş amenajat la standarde moderne. Astfel, miercuri, de la ora 15.00, clujenii sunt invitaţi să se bucure de frumuseţea parcului şi să sărbătorească inaugurarea prin concertul celor mai talentaţi artişti ai Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Arii celebre semnate de Giuseppe Verdi, Johann Strauss, Wolfgang Amadeus Mozart, Pyotr Ilyich Tchaikovsky, Georges Bizet, Franz Lehar şi Astor Piazzolla vor încânta pe toţi cei prezenţi la evenimentul festiv. Spectacolul va avea loc pe ponton, fiind încadrat de panorama Lacului de Vest. Lucrările de amenajare a parcului au început în luna iunie a acestui an.

Astfel arăta Parcul din vecinătatea centrului comercial din Gheorgheni în toamna anului 2010/Foto: Dan Bodea

Astfel arăta Parcul din vecinătatea centrului comercial din Gheorgheni în toamna lui 2010/Foto: Dan Bodea

Cu ocazia inaugurării parcului, clujenii sunt îndemnaţi să participe la o campanie care să aducă natura mai aproape de ei. În perioada 23 octombrie -6 noiembrie, toţi cei care vor posta pe pagina de Facebook Iulius Parc o fotografie care ilustrează „colţul lor preferat de natură” vor putea ajuta la amenajarea unor spaţii verzi din piaţa centrală a oraşului. Fiecare fotografie înscrisă în aplicaţia special creată înseamnă un leu donat de Iulius Group cu acest scop. Suma aferentă fotografiilor postate de clujeni va fi investită în amenajarea rondurilor, ghivecelor şi bazei statuii lui Matei Corvin, din Piaţa Unirii.

Spectacolul Operei Naţionale va avea loc pe pontonul încadrat de panorama Lacului de Vest/Foto: Dan Bodea

Spectacolul Operei Naţionale va avea loc pe pontonul încadrat de panorama Lacului de Vest/Foto: Dan Bodea

Zona verde din proximitatea Lacului de Vest a fost amenajată cu aproximativ 10.000 mp de gazon special pentru trafic intens şi peste 18.000 de arbori şi arbuşti de diferite dimensiuni. Specii deosebite de plante au fost aduse şi pe lângă vegetaţia bogată, noul parc le oferă vizitatorilor numeroase posibilităţi de recreere: pietonal suspendat deasupra lacului, pistă pentru ciclism şi pentru alergare, alei de promenadă şi spaţii de relaxare echipate cu bănci.

Distribuie:

Postaţi un comentariu