Plane spotting-ul, între hobby şi viciu pentru clujeanul Petru Dimoff

Petru Dimoff, unul dintre cei mai devotaţi "vânători" de avioane din România, în apropierea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca/Foto: Dan Bodea

Pasiunea lui Petru Dimoff, pentru aviaţie şi fotografia de aviaţie a început în urmă cu trei ani când avioanele care decolau şi aterizau pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, pe atunci destul de rare în lipsa rutelor, au ajuns să fie pentru el mai mult decât mijloace de transport: s-au transformat în modele zburătoare a căror fotografiere a devenit prima dată hobby şi mai târziu un viciu.

Răbdare şi pricepere

Astăzi, când nu încheie poliţe de asigurări şi credite în calitate de broker, sau când nu îşi petrece timpul cu fetiţa lui, Petru poate fi găsit de cele mai multe ori în apropierea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, în locul deja cunoscut de majoritatea „vânătorilor” de avioane, acolo unde vizibilitatea le permite fotografierea păsărilor metalice în momentul decolării sau aterizării. Acolo l-am găsit şi noi la sfârşit de săptămână, când traficul aerian pe Aeroport este mai aglomerat decât în restul zilelor. „Eu fiind fotograf din 1985 aveam deja pasiunea pentru fotografie şi, în 2010, am început prima dată să realizez fotografie de aviaţie. A fost destul de dificil cu primele ocazii, întrucât la o viteză de aproximativ 200 de kilometri pe oră la care aterizează sau decolează un avion Airbus A 320 cum sunt cele ale companiei Wizzair, spre exemplu, trebuie să fii precis în momentul declanşării butonului aparatului ori, altfel, eşti nevoit să aştepţi următorul zbor”, povesteşte Petru Dimoff. În ochii plane spotter-ului clujean se poate citi dorinţa de a-şi împărtăşi pasiunea şi cunoştinţele şi de aceea încercăm să aflăm cât mai multe secrete din taina pe care doar puţini o cunosc şi o explorează.

Punctul de observaţie al plane-spotterilor clujeni lângă Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca/Foto: Dan Bodea

Punctul de observaţie al plane-spotterilor clujeni lângă Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca/Foto: Dan Bodea

Nevoia de cunoaştere

A surprinde în fotografii aparatele de zbor nu se rezumă doar la norocul de a fi la locul potrivit în momentul potrivit, ci presupune un bagaj real de cunoştinţe a căror carenţă se reflectă în fotografii. Chiar dacă la început Petru s-a aflat şi în situaţia de a se uita pe cer fără vreun reper, în aşteptarea unui avion pe care să îl pozeze, astăzi percepţia lui este cu totul diferită. „În ceea ce priveşte cunoştintele tehnice de aviaţie există câteva importante, după părerea mea, care ne ajută pe noi cei care fotografiem să ştim exact date despre aeronave şi condiţiile meteo: indentificarea modelului de aeronavă, date despre înmatriculare, numărul de identificare, asta pe lângă denumirea companiei, date despre cursele regulate şi charter de pe site-uri de specialitate, ruta pe care care aceste aeronave zboară, timpul estimat până la destinaţie, altitudinea la care zboară, viteza de deplasare, precum modelul şi datele de înmatriculare ale aeronavei sau condiţiile meteo prin sitemul METAR şi TAF folosit de aviaţie”, explică Petru. La vârsta de 40 de ani, Petru Dimoff pentru a-şi cultiva hobby-ul, a fost autodidact. „Când eşti pasionat şi interesat să înveţi ceva, totul este mai uşor, faţă de momentele în care eşti obligat să faci asta”, spune el.

Fotografia unui Mig 21la Mitingul Aviatic de la Cluj-Napoca a fost în top pe primul loc timp de 24 de ore pe airliners.net/Foto: Petru Dimoff

Fotografia unui Mig 21la Mitingul Aviatic de la Cluj-Napoca a fost în top pe primul loc timp de 24 de ore pe airliners.net/Foto: Petru Dimoff

Satisfacţia reuşitei

Aparatul de fotografiat din portbagajul maşinii şi staţia de recepţie pe care o are un spotter de avioane tot timpul la îndemână, sunt două dintre instrumentele indispensabile acestui hobby. „Eu rulez pe această staţie trei frecvenţe: cea a turnului de control, a radarului de apropiere-Cluj Approach şi îi ascult şi pe cei de pe rută, care trec deasupra noastră. Peste România trec mai multe rute, însă eu pe aceasta o scanez în acest moment”, ne explică Petru, atenţionându-ne că o aeronavă Tarom urmează să aterizeze în următoarele minute pe Aeroportul clujean. După şedinţa foto, în timpul căreia spotterii fac schimb de cunoştinţe, impresii despre fotografii, modele de avioane, incidente, accidente, aparatură şi tehnici de specialitate, fiecare fotograf îşi publică cele mai bune fotografii pe forum şi pe site-uri de specialitate, unde înainte să fie publicate sunt examinate de un juriu şi, dacă ele corespund cerinţelor respectivului site sunt acceptate sau nu. “Daca sunt acceptate, mai ales pe unele site-uri pretenţioase, satisfacţia reuşitei este mare”, precizează Petru, amintindu-şi de un astfel de moment chiar vara aceasta când, o fotografie surprinsă de el a unui Mig 21 la Mitingul Aviatic de la Cluj-Napoca, a fost în top pe primul loc timp de 24 de ore pe airliners.net, unul dintre cele mai vizualizate site-uri de aviaţie, cu peste două milioane de fotografii în baza de date. Chiar dacă satisfacţiile materiale sunt puţine, în momentul în care un pilot îţi face cu mâna din avion, văzându-te la câteva sute de metri distanţă de pistă cu aparatul de fotografiat în mână, sentimentul este unul unic de fiecare dată. “Piloţii care frecventează mai ales aeroporturile din România ne cunosc deja şi ne salută de câte ori au ocazia. Este un mod de a-şi arăta respectul pentru noi, cei dincolo de gard”, declară Petru Dimoff.

Momentul în care unul dintre piloţii unei aeronave Tarom îi fac cu mâna spotterului clujean/Foto: Petru Dimoff

Momentul în care unul dintre piloţii unei aeronave Tarom îi fac cu mâna spotterului clujean/Foto: Petru Dimoff

Şi pentru femei

La Cluj-Napoca, începând cu Bogdan Pop, unul dintre cei care au înfiinţat comunitatea de fotrografi de aviaţie în România, numărul pasionaţilor este destul de mare, însă doar cinci-şase dintre aceştia participă constant la şedinţe foto. Comunitatea de spotteri din Satu-Mare, deşi nu una foarte numeroasă, este foarte activă. “Există trei membri, care postează şi ne informează în permanenţă despre ce se întâmplă în zonă. Traficul nu este mare, dar fiind un aeroport de graniţă, se pot fotografia subiecte interesante. Colaborarea cu aeroportul este una deosebită, similară cu cea de la Cluj-Napoca. Accesul pentru fotografii se face în interiorul aeroportului şi există o zonă bine delimitată pentru spotteri”, precizează Petru Dimoff, adăugând că în Baia Mare, spre exemplu, comunitatea lor au reprezentare prin spotteri feminini, respectiv două doamne pasionate de aviaţie, care lucrează în domeniu. “Din pacate aeroportul Baia-Mare nu se bucură de un trafic foarte divers, dar se străduiesc şi ei să organizeze diverse evenimente interesante şi aici pot să menţionez Sărbătoarea Baloanelor cu aer cald”, aminteşte spotterul clujean. Printre aeroporturile sau bazele militare pe care Petru Dimoff a avut ocazia sa facă fotografii s-au numărat Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, Aeroportul Internaţional Satu-Mare, Baza aeriană 71 de la Luna, Câmpia-Turzii , Zeltweg – Hinterstoisser Air Base, Austria, baza militară de la Kecskemét, Ungaria, una dintre bazele militare care deţin avioane de vânătoare de tip Gripen. Aeroporturile care permit accesul spotterilor in apropierea pistelor sunt o binecuvântare pentru aceştia, nefiind obligaţi să dea “socoteală” pentru pasiunea lor.

Colegi “de suferinţă”

În comunitatea spotterilor clujeni atmosfera este una de colegialitate, pasiunea aceasta fiind împărtăşită de cele mai diferite categorii şi profesii începând cu liber profesionişti, fotografi, piloţi sportivi, militari şi comerciali, precum şi controlori de trafic aerian, pâna la medici. În privinţa resurselor pe care fiecare le investeşte în hobby-ul fotografierii aeronavelor, cea mai importantă este timpul, pe care trebuie să ştii să îl gestionezi bine. “Ca şi în alte domenii, nu se stă pe loc şi în permanenţă trebuie să-ti faci un upgrade la tot ce ştii ca să fii competitiv, iar banii sunt a doua componentă din acest întreg: aparatura cu cât este mai performantă, cu atât costă mai mult, dar şi succesul este mai mare. Iar în momentul în care vrei să surprinzi anumite modele de aeronave, mai ales cele militare, aceasta necesită deplasări la baze militare din ţară şi din străinătate”, precizează clujeanul. Printre site-urile de specialitate pe care spotterii români îşi publică fotografiile se numără: airliners.net, jetphotos.net, aircraft-spotting.org, planespotters.net, planepictures.net, photoavia.net.

“Cei care îşi doresc să devină spotteri vor găsi un hobby interesant şi, după o vreme le va creea o dependenţă asemenea unui viciu. Eu sper ca acest domeniu să se dezvolte cât mai mult şi să avem cât mai mulţi pasionaţi de fotografia de aviaţie”, Petru Dimoff, plane-spotter.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Mihai ANDREI says:

    Chiar ma bucur sa pot citi despre Dimoff. Fotografiile le-am admirat de ceva vreme, peste 3 ani, nu numai pe cele see you avioane. Este dovada pasiunii pentru fotografie, nu pentru pozat. Felicitari pentru realizarile artistice din fotografie si in mod expres pentru cea aeronautica.

  2. BEN NITA says:

    Multe felicitari Petru! Tot respectul de la Bacau. PS: Printre multe site-uri pe care posteaza fotografiile lui, am onoarea sa imi posteze si pe http://www.rospottersbc.ro si ii multumesc pe aceasta cale! Inca o data, felicitari pentru activitatea si fotografiile reusite de exceptie

  3. Petru Dimoff says:

    Multumesc de aprecieri Ben si cu mare placere le voi posta si de acum inainte.

  4. Ovidiu T. Veres says:

    Felicitari si aici Petru! Iti doresc sa prinzi cat mai multe pasari rare! 😀

  5. mihaiatanasie says:

    Petru, ma bucur ca prin tine pasiunea noastra devine cunoscuta celor multi si paote isi gaseste noi adepti. Felicitari si la mai mare!

  6. Mihai Sturza says:

    Bravo Petre, esti bun !!! te felicit si sunt nerabdator sa ne intalnim asa cum am stabilit sa ne exersam si alte pasiuni comune.

Postaţi un comentariu