Motociclist decedat într-un accident de circulație pe strada Fabricii
Un accident grav de circulație a avut loc pe strada Fabricii, sâmbătă, 7 septembrie, în jurul orei 20.00, între un taximetrist și un motociclist. În urma impactului conducătorul motocicletei în vârstă de aproximativ 30 de ani a decedat.
„Am fost solicitați pe strada Fabricii deoarece a avut loc un grav accident de circulație între un motociclist și vehicul. Au fost necesare un echipaj de descarcerare și unul SMURD. În urma coliziunii deosebit de grave, șoferul motocicletei a decedat deoarece avea traumatisme pe toată suprafața corpului. A fost necesară intervenția medicilor și pentru persoanele din incinta autovehiculului, dar și pentru apropiații decedatului. Două dintre femeile prezente, rude ale decedatului au suferit atacuri de panică”, a declarat Andrei Biriș, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Deși s-au aplicat acțiuni de resuscitare timp de 45 de minute, impactul cu solul a fost prea brutal pentru conducătorul motocicletei.