Foto&Video/ Chef la Negreni! Mulţi bani şi foarte multă distracţie

Târgul de vechituri de la Negreni, care se încheie duminică, n-a însemnat doar piaţă, comerţ, ci şi multă, foarte multă distracţie. În mai multe locuri au fost amenajate corturi în care oamenii au putut să bea, să mănânce şi chiar să danseze. Serile au fost pline de astfel de petreceri, care s-au întins şi la lumina zilei,

Târgul a adus foarte mulţi bani nu numai în buzunarul comercianţilor, ci şi al primăriei Negreni, aşa cum ne-a declarat primarul Dorin Manea: ”Ceea ce este îmbucurător pentru imaginea comunei noastre este că suntem vizitaţi de colecţionari de antichităţi din Europa, din Ungaria, Cehia, Germania, Austria şi că numărul colecţionarilor şi a căutătorilor creşte de la an la an. Târgul aduce în bugetul primăriei peste 70.000 de lei la ediţia de toamnă, iar la cealaltă ediţie, de primăvară, mai puţin de 20.000 de lei”.

Aproximativ aceeaşi sumă intră şi în contul posesoratului care deţine terenul unde se desfăşoară târgul.

Aici puteți vedea un video cu distracția de la Negreni:

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu