Fostul şef al paramedicilor voluntari SMURD: Mă gândesc să plec în Franţa

Andrei Bălan a fost cel mai mult timp coordonator al paramedicilor voluntari în istoria SMURD-ului din Cluj/Foto: Dan Bodea

„Foarte serios mă gândesc şi eu să plec cu prietena mea în Franţa. Aş rămâne şi m-aş complace situaţiei dacă am avea un oarecare salariu decent, dar nu mi se pare normal ca după şase ani de zile să fiu obligat încă să iau bani de la părinţi”, este părerea tânărului Andrei Mihai Bălan, fostul paramedic coodonator al SMURD Cluj. După ce doi ani şi jumătate a coordonat o echipă formată din aproximativ 100 de paramedici voluntari, Andrei a cedat locul colegului său Cătălin Constantinescu, rămânând însă paramedic voluntar. Într-un interviu pe care l-a acordat pentru Transilvania Reporter, tânărul în vârstă de 24 de ani a vorbit cu maturitate despre erorile sistemului medical din România, dar şi despre importanţa voluntariatului pentru studenţii medicinişti.

Reporter: De când ai intrat voluntar în serviciul SMURD şi ce a adus în plus statutul de paramedic coorondator?

Andrei Bălan: Am început în urmă cu aproape cinci ani. Eram în anul întâi la Medicină şi coordonator am fost din luna mai a anului 2011, doi ani şi jumătate. Eu am fost cel mai mult timp coordonator în istoria SMURD-ului din Cluj. Coordonatorii dinaintea mea erau în ani mai mari şi de aceea nu au rămas mult timp. Munca de coordonator a presupus coordonarea echipei de paramedici în sensul organizării şedinţelor de programare a gărzilor, a programării curăţeniei, sau a simulărilor cu paramedicii. Neoficial am mai intervenit şi în organizarea echipajelor de prim-ajutor sau în organizarea ambulanţelor. În urmă cu doi ani am organizat şi o recrutare de voluntari care până acum a fost cea mai mare ca număr de participanţi. Peste cinci sute înscrişi de la UMF.

R: Care este interesul pentru voluntariat al studenţilor la Medicină? Ai observat o creştere a interesului în anii pe care i-ai petrecut ca voluntar?

A.B.: Creşte interesul pentru voluntariat din punctul de vedere al dorinţei studenţilor de a învăţa cât mai multe lucruri practice. Mulţi se gândesc şi să plece în străinătate iar ca să plece trebuie să aibă o bază practică şi atunci se bazează pe voluntariatul la SMURD, la Ambulanţă sau la UPU. Acum doi ani recrutarea voluntarilor a fost doar pentru studenţii din anii I-IV. Au fost peste cinci sute studenţi înscrişi. După cursurile teoretice s-a dat un examen scris la care au intrat în jur de 120 de persoane. Au urmat ateliere practice şi după examen au intrat doar 60.

R: Ce te-a determinat să devii voluntar SMURD?

A.B.:Eu din liceu am început să mă implic în voluntariat, am fost la Crucea Roşie din clasa a noua până prin clasa a 11-a şi când am început Facultatea aveam nişte cunoştinţe de la Crucea Roşie. Ea era rezidentă la Urgenţe la Cluj şi el era medic pe ambulanţă în Baia Mare. Am aflat că se fac recrutări la SMURD şi înainte am mai avut ocazia să văd ce se întâmplă şi pe la Urgenţă, tot prin aceşti prieteni de famile.

R: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care le primeşti din partea colegilor tăi din ani mai mici cu privire la munca în serviciul SMURD?

A.B.: Noi paramedicii tot timpul suntem implicaţi în instruirea studenţilor care vin la recrutări. Pe lângă medicii care ţin atât cursuri teoretice cât şi practice suntem şi noi care îi ajutăm. Cele mai dese întrebări sunt dacă mai apucă să înveţe pentru Facultate, dacă le mai rămâne timp, dacă e greu, dacă pot lipsi de la şcoală?Le spun că dacă vor, pot. Eu am reuşit şi nu am avut nicio problemă cu şcoala, am avut bursă, am reuşit să ies în oraş, să mă distrez, să merg la congrese, să fac excursii. Trebuie doar să ştii cum să-ţi organizezi timpul şi cum să înveţi. Toată experienţa ca voluntar este un mare ajutor pentru studiul din cadrul facultăţii de a vede multe patologii cum se manifestă, tratamentul cum acţionează. Eu văd în multe secţii din spitale cum reacţionez  faţă de rezidenţii, sau asistenţii de pe secţie care nu au făcut voluntariat. Este o latură pe care ar trebui să ţi-o dezvolţi ca medic.

R: Ce calităţi trebuie să aibă un paramedic?

A.B.: Trebuie să fii în stare să poţi să te detaşezi de traumele pe care le vezi. Unele cazuri sunt adevărate drame, de la sinucideri, până la accidente rutiere. Şi în cazul meu, chiar în prima gardă am avut un accident rutier cu un mort la locul accidentului şi cu doi copii răniţi. Trebuie să fii făcut pentru astfel de situaţii. E greu să educi un om să accepte toate traumele, dacă personalitatea lui nu e formată în aşa fel. După un timp apare şi obişnuinţa, apar şi reflexele. De exemplu la manoperele medicale nici nu mă mai gândesc dacă să fac o etapă sau alta, ci le fac din reflex.

R: Ce sfat ai pentru actualul paramedic coodonator al SMURD Cluj, dată fiind experienţa ta?

A.B.: Din experienţa pe care am acumulat-o i-aş spune lui Cătălin să înveţe din greşelile făcute de mine şi de cei dinaintea mea şi să încerce să-şi organizeze mai bine timpul. Eu la un moment dat am fost copleşit de sarcini pe care am încercat să mi le asum şi asta pentru că sunt o persoană foarte perfecţionistă. El ar trebui să încerce să delege mai mult decât mine.

R: Luna trecută atât tu cât şi colegii tăi aţi trecut printr-un moment emoţionat, acela de a asista la pensionarea Generalului Vasile Şomlea de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj. Cum a fost?

A.B.: Pot să mărturisesc că îmbrăţişarea de grup a fost una spontană. Domnul general ne-a oferit tot timpul sprijin. Venea tot timpul la acţiunile organizate în comun cu Pompierii, stătea cu noi, râdea cu noi. Eram foarte apropiaţi şi nu şi-a impus latura militărească în relaţia cu personalul de la SMURD. Nu şi-a arătat niciodată superioritatea faţă de noi. Generalul Şomlea întotdeauna ne sfătuia să facem ce ştim, că bine facem. Ne spunea să avem încredere în noi şi să nu ne lăsam traşi înapoi de alte piedici. Cel mai important însă a fost că ne-a acordat susţinere la nivel naţional.

Generalul Vasile Şomlea, îmbrăţişat de paramedicii SMURD/Foto: Dan Bodea

Andrei Bălan şi generalul Vasile Şomlea în data de patru octombrie/Foto: Arhiva personala

R: Ai contabilizat vreodată intervenţiile la care ai luat parte ca paramedic voluntar al SMURD?

A.B.: Sincer nu. Au fost gărzi în care am avut foarte multe solicitări. Cred că maxim au fost 18 solicitări în 24 de ore, dar şi gărzi în care nu am avut niciuna. Am observat în aceşti ani că atunci când am intrat prima dată în SMURD nu se făceau atât de multe transporturi între clinici. Mergeam mai mult la accidente rutiere, la căzuţi de la înălţime etc. Acum, în schimb, din cauza numărului crescut de solicitări de transferuri între spitale se apelează mult la SMURD. La fel au crescut şi transporturile pacienţilor din oraşele limitrofe Clujului: Huedin, Câmpia Turzii, Dej, Gherla. Au fost cazuri în are am preluat pacienţi foarte prost trataţi în secţie şi am început să tratăm pacientul de la zero, în ambulanţă. Sunt solicitante şi din punct de vedere fizic gărzile mai ales când avem accidente rutiere şi trebuie să fugim de la Ambulanţă la maşina implicată în accident. Au fost cazuri când maşina era răsturnată în şanţ şi pompierii acţionau peste capul nostru în unele situaţii limită. Se întâmplă să ne accidentăm şi noi. Şi mie mi s-a mai întâmplat să cad, sau să am accidente cu ambulanţa prin oraş în intersecţii. Este pericol şi să ne înţepăm sau să ne contaminăm cu produse biologice, foarte periculoase.

R: Ce urmează pentru tine după terminarea Facultăţii?

A. B.: După ce voi termina Facultatea voi încerca să mă specializez ori pe Cardiologie, pe Anestezie şi Terapie Intensivă, sau în Pediatrie. Încă nu sunt hotărât. Să lucrezi cu copiii e un mare privilegiu, dar trebuie să fii foarte stăpân pe cunoştinţele pe care le ai. Vieţile lor sunt foarte fragile şi încrederea în medic ar trebui să fie foarte mare, atât din partea copilului cât şi din partea părinţilor. În România este cam greu de lucrat cu părinţii. Ei de multe ori caută pe internet diagnosticul copilului înainte de a veni la spital, iar dacă le spui altceva au îndoieli.

R: Cum vezi tu sistemul medical din România?

A.B.: Părerea mea este că se greşeşte foarte mult mai ales în oraşele mici. Sunt atât erori medicale, cât şi erori ale sistemului. De exemplu, mie nu mi se pare normal ca într-o urgenţă să fie de gardă un ginecolog sau un medic psihiatru. Mai există astfel de cazuri din păcate, dar din ce în ce mai rare. Condiţiile din spitale mi se par foarte, foarte proaste şi în Cluj. Aici e foarte greu să implementezi un model în toate secţiile pentru că sunt foarte multe, cu toţi atâţia şefi. Chiar dacă aparţin de Spitalul Clinic Judeţean, secţiile  sunt oarecum autonome.

R: Eşti optimist în privinţa direcţiei în care se îndreaptă acest sistem?

A.B.: Sincer nu ştiu dacă se va schimba ceva, având în vedere ultimele greve şi ultimele soluţionări care prevăd creşterea salariilor rezidenţilor, prin bursă. Totul e relativ. Chiar dacă îţi intră 650 de lei pe card în fiecare lună nu ştii dacă să îi scoţi, sau poate ţi-i cere înapoi. Foarte serios mă gândesc şi eu să plec cu prietena mea în Franţa, ea fiind rezidentă pe Cardiologie. Aş rămâne şi m-aş complace situaţiei dacă am avea un oarecare salariu decent. Nu mi se pare normal ca după şase ani de zile să fiu obligat să iau bani de la părinţi, mai ales dacă vreau să am şi eu o familie. Gărzile nu ne sunt plătite dar suntem obligaţi să le facem, mâncare în spital nu avem, pauză de masă nu avem. Asta în cazul Spitalului Judeţean. La Institutul Inimii s-au organizat altfel şi medicii rezidenţii sunt scutiţi de îndatoririle personalului auxiliar.

R: Ce te-ar determina să te răzgândeşti şi să rămâi, totuşi, în ţară?

A.B.: Mie mi-ar plăcea să rămân în România, în ideea în care pot să mă dezvolt şi pe parte didactică. Mi-a plăcut tot timpul să-i învăţ pe alţii. Învăţându-i pe alţii înveţi şi tu foarte multe. Am învăţat inclusiv de la infirmiere, de la brancardieri, de la portari. În România aş avea şansa asta, însă dincolo mi-ar fi mai greu. Cu toate acestea, este greu să lucrezi în sistemul public de sănătate din moment ce ai un număr foarte limitat de fonduri din partea spitalului. E greu pentru medicii care lucrează în sistemul public să-şi facă munca cum ar trebui. Suntem limitaţi de fonduri, de sistem. Un exemplu este şi faptul că Statul decontează cel mai ieftin medicament. Dacă tu vrei să îi dai pacientului altul, atunci pacientul trebuie să îl plătească. În sistemul privat nu ştiu cum este, am preluat doar pacienţi cu SMURD-ul, dar am văzut condiţiile de acolo.