„Filarmonică fără compromisuri!”

Un nou sediu al Filarmonicii Transilvania va fi construit pe terenul de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 în cadrul Complexului Cultural Transilvania. Pentru orchestra şi corul Filarmonicii realizarea sediului va înseamna şi o nouă sală de concerte realizată la standarde acustice internaţionale, care le va oferi spaţiul dar şi confortul de interpretare artistică la cel mai înalt nivel. Am stat de vorbă pe această temă cu dirijorul Nicolae Moldoveanu.

Care este situaţia sălilor de concert din România?

Nicolae Moldoveanu: Sălile de concerte din România nu se ridică la standarde internaţionale. Sala Ateneu, care s-a construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, este prea mică pentru o orchestră simfonică. În cadrul Festivalului Enescu, concertele simfonice nu se desfăşoară în Sala Ateneu pentru că nu este loc, se desfăşoară în Sala Palatului care este sală de congrese. Este loc pe scenă pentru orchestră, însă nu există acustică, redarea sunetelelor fiind exprimată artificial prin microfoane. La Bucureşti singura sală de concert este Sala Radio, construită în anii ‘60 ca sală studio, de înregistrări. În România, practic, nu există sală de concert. Palatul Cultural din Târgu Mureş şi Sala Palatului Cultural din Arad sunt două clădiri istorice importante, însă nu adăpostesc decât jumătate dintr-o orchestră simfonică. La Craiova se cântă în cinematograf, Filarmonica din Braşov cântă la Cercul Militar, deci noi nu avem cultura nevoii unei săli de concerte în România.

Aveţi obiecţii la planurile noului sediu al Filarmonicii construit la Cluj-Napoca?

Nu am obiecţii, ci observaţii. Un asemenea proiect necesită un buget pe măsura acestui obiectiv. O sală de concert nu înseamnă patru pereţi în formă dreptunghiulară, ceea ce înseamnă că o astfel de sală trebuie să sune precum sună un instrument muzical. Pot să fac paralela între un dulgher care ar putea să construiască o vioară ştiind ce formă are, dar nu sună cum ar trebui. Pe lângă arhitect trebuie un acustician care are cunoştinţe de arhitectură, dar şi muzicale şi care să aibă experienţa construirii unei săli de concerte. Nu este suficientă doar configuraţia matematică a sălii. Mărimea unei săli de concert nu depinde doar de mărimea publicului, ci de mărimea ansamblului care este pe scenă. La Cluj avem şi ansamblul corului, ceea ce înseamnă, alături de orchestră, 200 de muzicieni pe scenă. Chiar dacă vom avea doar 60 de spectatori, numărul scaunelor trebuie să fie de cel puţin 1200, pentru a se respecta proporţiile. La nivelul României aşa ceva nu s-a mai realizat şi nu trebuie făcut niciun compromis în construcţia acestei săli. Nimic nu poate fi mai prost decât să faci o sală care în loc se fie sală de concert devine autogară sau piaţă de legume.

Cât de mult este influenţată performanţa orchestrei de lipsa de spaţiu?

Fiecare orchestră simfonică poate avea un număr diferit de angajaţi. La nivelul României, Filarmonica din Bucureşti şi Filarmonica din Cluj au numărul cel mai mare de angajaţi, aproximativ 100 de membri ai orchestrei. Celelalte filarmonici din ţară, de la Timişoara sau Iaşi au orchestre cu 20-30 de persoane mai puţin, ceea ce înseamnă că au un repertoriu limitat. Orchestra simfonică, în sensul european al cuvântului, trebuie să aibă toţi membrii, 60 de cordari, 16 muzicieni la vioara I, 14 la a a II-a, 12 la viole, zece violoncel şi opt contrabaşi şi câte patru suflători, respectiv percuţionişti. Bineînţeles că un număr atât de mare de muzicieni au nevoie de spaţiu pentru a se desfăşura, pentru a avea vizibilitate.

Aţi fost pe scenele multor filarmonici, cum se lucrează acolo?

Sălile de concerte din Occident reprezintă pentru orice artist un monument arhitectural deosebit, care nu are de-a face doar cu muzica, ci şi cu istoria. România din păcate nu a avut o asemenea istorie şi ca urmare un edificiu precum o sală de concerte nu a prezentat interes în viaţa noastră culturală. Fiecare turist ştie că atunci când merge la Sidney vede clădirea Operei, când merge la Los Angeles vede sala de concerte Walt Disney, când merge la Viena vede clădirea Operei din Viena. Acest centru cultural va deveni emblema Clujului şi va face publicitate atât oraşului cât, şi ţării. Este nevoie de un efort financiar, însă se va amortiza în timp. Recent am avut ocazia să dirijez în Teatru di San Carlo din Napoli, construit în 1737 şi încă în ziua de astăzi funcţionează şi este plin de evenimente muzicale. Un asemenea edificiu este construit pe lungă durată.

Care ar fi câştigurile pentru oraş şi pentru viaţa pentru culturală şi artistică de la noi?

Realizarea unei săli de concert în cadrul Centrului Cultural din Cluj nu înseamnă doar sediul Filarmonicii. Acest sediu este locul unde se desfăşoară activităţile manageriale. Sala de concert însă este o sală care va adăposti activităţile concertistice de muzică clasică, în primul rând Filarmonica, dar şi Opera Maghiară, Opera Română, vizite ale unor alte orchestre. Lipsa unei săli de concert ne limitează atât ca oraş cât şi ca ţară. Ambiţia mea personală este ca oraşul Cluj-Napoca să devină un concurent în România faţă de Bucureşti, până când vom fi în poziţia de a-i invita şi pe cei din afară să concerteze pe scena noastră.

Vineri va avea loc concertul de închidere a stagiunii? Ce va asculta publicul?

Tema aleasă este muzica clasică a secolului 20 care s-a format în America ca urmare a Războaielor Mondiale care au produs o migrare dinspre Europa înspre America a muzicienilor şi artiştilor. Pentru concertul de vineri i-am ales pe Serghei Rahmaninov cu „Dansuri simfonice” şi pe Leonard Bernstein cu uvertura la opereta Candide. Totodată, vom prezenta cunoscutul concert pentru pian de George Gershwin. Stilul de muzică aparţine direcţiei jazz, fiind foarte atrăgător pentru publicul tânăr.
Cristina Beligăr

[stextbox id=”alert” caption=”CV Nicolae Moldoveanu”]S-a născut la Hunedoara, şi a început studiul viorii la Deva. Anul 1982 a reprezentat pentru cariera sa un adevărat punct de cotitură, devenind violonist, corepetitor şi asistent dirijor la Teatrul din Altmark Stendal (Germania). În paralel, a studiat orga la Conservatorul din Leipzig. Patru ani mai târziu, dirijorul s-a înscris la cursurile Conservatoarelor din Zürich, Basel şi Berna, unde s-a bucurat de îndrumarea unor personalităţi de marcă.
După absolvirea Academiei Regale de Muzică din Londra, lui Nicolae Moldoveanu i-a fost decernat Premiul „Edwin Samuel Dove” pentru merite artistice deosebite şi Premiul „Ricordi” pentru dirijat. Pe lista de colaborări a dirijorului se află instituţii celebre, ca Filarmonicile din Winterthur, Basel, Zürich, Berlin, Dresda, München (unde, în cadrul Bienalei, a dirijat opere contemporane în concert, la invitaţia reputatului compozitor Hans Werner Henze), Royal Liverpool Philharmonic, BBC Philharmonic, BBC Concert, Manchester Camerata, Orchestra Radio din Olanda, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra Simfonică Naţională din Johannesburg, Orchestra London Mozart Players (unde a fost dirijor asociat), Orchestra Simfonică din Melbourne, Orchestra Radio din Copenhaga, Orchestra Radio din Oslo, Opera din Toronto, Opera Galeză sau Covent Garden.
Din 2002 până în 2008, el a fost dirijor invitat asociat al ansamblului London Mozart Players. Din septembrie 2008, Nicolae Moldoveanu este dirijorul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Printre angajamentele sale recente, se numără spectacole la Royal Opera House cu Angela Gheorghiu, concerte cu Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică a oraşului Birmingham, Orchestra Naţională BBC din Wales, English Chamber Orchestra, Scottish Chamber Orchestra, Melbourne Symphony, Opera din Malmö, Orchestra Radio din Norvegia, Orchestra Radio din Praga, Orchestra Simfonică din Islanda sau Orchestra Filarmonicii din Bucureşti.[/stextbox]