Exclus din magistratură din cauza activității pe rețelele de socializare, judecătorul Cristi Danileț contraatacă

Cristi Danileţ/ Foto: cristidanilet.wordpress.com

Judecătorul Cristian Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost exclus din magistratură. Sancțiunea a fost dictată, luni, de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară, pentru activitatea acestuia pe rețelele de socializare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ.

Judecătorul a fost găsit vinovat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”, în baza art. 99 din Legea 303/2004.

„HOTĂRÂRE
Cu majoritate,

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.

Cu majoritate,
Respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Cu unanimitate,
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”

Cu majoritate,
Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare.

Cu majoritate,
În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în motivarea Secţiei pentru judecători în materia disciplinară.

Cristi Danileț atacă decizia la ÎCCJ
„Azi (luni, 13 decembrie 2021 – n.a.) s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia.

Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară.

Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală”, a anunțat Danileț pe Facebook.

Danileț e client vechi al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM
Judecătorul clujean Cristi Danileț a devenit cunoscut pe Facebook și alte rețele sociale unde împărtășește pasiunile sale din timpul liber. Manifestările sale sunt adesea considerate neconvenționale și neobișnuite pentru breasla magistraților.

Din cauza acestor activități, în 2019, Danileț a fost sancționat de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM, cu reducerea indemnizaţiei cu 5% pentru o perioadă de două luni. Sancţiunea a fost dictată pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Urmare a acestei sancțiuni disciplinare, judecătorul nu va putea promova la instanţe superioare sau în funcţii de conducere timp de trei ani. Cristi Danileț a atacat decizia însă contestația a fost respinsă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu