Elevii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca și-au creat propriul spațiu pentru artă și stare de bine

Un spațiu experimental pentru artă și stare de bine a fost dat în folosință elevilor de la liceul „Onisifor Ghibu” din municipiu. Spațiul, cu o suprafață de 40 mp, este rezultatul eforturilor comunității școlii, cadre didactice, elevi, părinți, alături de artiști, designeri, arhitecți, peisagiști, cercetători în psihologie și sănătate publică.

Conceput pentru a stimula dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor prin artă, joacă și explorare senzorială, noul spațiu pentru artă și stare de bine are ca temă „planeta misterioasă”, invitând copiii să își exprime curiozitatea și creativitatea în interacțiunea cu un panou multisenzorial, un miniobservator astronomic, instrumente muzicale și alte obiecte interesante.

„Arta și implicarea în activități creative au un rol semnificativ în dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor, așa cum o arată numeroase studii. Intenția noastră a fost să dezvoltăm un model care să susțină prezența pe termen lung a artei în școală și care să contribuie la modelarea unui mediu educațional care apreciază și cultivă atenția pentru starea de bine, abilitățile de colaborare și imaginația copiilor. Ne dorim ca în viitor elevii din toate școlile țării să poată beneficia de acest tip de spațiu”, spune Rarița Zbranca, director program, Centrul Cultural Clujean, coordonatorul proiectului.

„Cu Centrul Cultural Clujean avem o colaborare mai veche prin proiectul Arta în Joacă, nu suntem la prima încercare de a aduce cultura și arta în școală, iar în momentul în care mi-au propus acest nou proiect și crearea acestui spațiu am spus direct da cu entuziasm, deși nu identificasem exact unde am putea să îl facem.

Am spus prima dată da, după care am început să căutăm variante pentru acest spațiu minunat. Sunt extraordinar de mândră și fericită că putem face și altceva pentru copii”, a adăugat Monica Bereș, director, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Spațiul va putea fi folosit pentru orele de artă sau muzică și pentru a preda într-o manieră experiențială subiecte din alte materii de studiu, dar și pentru activități extrașcolare și pentru recreere și relaxare. Centrul Cultural Clujean va continua să susțină în colaborare cu școala ateliere de educație culturală și creativă facilitate de artiști prin proiectul Learning Qub.

Astfel de soluții cum este spațiul de la Ghibu, implementate cu intenția de a contribui la creșterea stării de bine a elevilor și profesorilor și de a cultiva, prin dotările spațiului amenajat și a activităților culturale pe care le va găzdui, obiceiuri sănătoase de viață și interacțiune socială, vor putea fi reproduse și în alte școli din Cluj-Napoca, în viitoarele procese de modernizare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu