Comparatorul de tarife telecom îți arată care e cea mai avantajoasă ofertă la internet și telefonie
Consumatorii români pot începând de miercuri, 9 octombrie, să compare peste 3, 5 milioane de oferte de telefonie fixă, mobilă și internet în bandă largă disponibile în aplicatia online pentru compararea ofertelor telecom Veritel.ro, gestionata de Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM), conform Hotnews
Se poate afla, în trei pași, cele mai avantajoase oferte pentru serviciile căutate. Alegerea serviciului și estimările de consum sunt criteriile pentru lista cu 25 de planuri tarifare corespunzătoare generată de aplicație.
Aplicația a fost dezvoltată de grupul UTI, care a câștigat o licitație în acest sens, contract în valoare de peste 1, 06 milioane lei (fără TVA) finanțat cu fonduri europene.
Veritel.ro nu are niciun fel de scop lucrativ sau interes comercial, fiind creat exclusiv pentru o mai bună informare a utilizatorilor. Aplicația oferă utilizatorilor cu acces la internet informații despre ofertele tuturor furnizorilor activi de pe piața, în masura în care aceștia le-au introdus în baza de date. Trebuie precizat însă ca anumite oferte, precum ofertele speciale de fidelizare sau altele negociate individual, nu pot fi introduse în aplicație de operatori, dat fiind ca sunt bazate pe criterii particulare, adaptate la nivel de abonat.