Sfântu Gheorghe – megalos martiros

Astăzi, 23 aprilie este sărbătoarea Sfântului Gheorghe ale cărui imagine şi fapte sunt cunoscute de către toată lumea creştină. Biserica Ortodoxă îl numeşte „marele mucenic – megalos martiros” sau Purtătorul de biruinţă.. Sunt ţări care îl au ca patron Portugalia, Lituania şi îndeosebi Anglia.Ţări, regiuni şi oraşe îi poartă numele: Sfântul Gheorghe, Gheorghieni, Sângeorz, Giurgiu, Georgetown, Georgia. Englezii i-au imprimat chipul şi pe monezile lor, ceea ce a dus la expresia „cavaleria Sfântului Gheorghe” – şi, chiar şi atunci când au renunţat la folosirea icoanelor în biserică, i-au păstrat o capelă în palatul Windsor.

Sunt puţine date care descriu era omul real care a avut parte de-a lungul secolelor după moarte de efluvii de iubire şi veneraţie. Cărţile bisericeşti spun că el a trăit în timpul domniei împăratului păgân Diocleţian, aspru prigonitor al creştinilor din primele veacuri, fiind încă de tânăr comandant în armata Imperiului. Sinaxarul zice că i-au străpuns pântecele cu o suliţă de fier, iar apoi l-au pus pe o roată de fier – care de jur împrejur, pe coroană, avea unghii ascuţite -, au lăsat roata să se rostogolească într-un loc povârnit, iar trupul Sfântului se tăia; i se sfâşiau cărnurile şi adăpau pământul. După aceea, l-au încălţat cu încălţăminte de fier cu cuie şi l-au obligat să păşească. Apoi l-au aruncat întro groapă cu var, ca să se topească. Dincolo toate aceste chinuri de neînchipuit ceea ce l-a făcut atât de iubit de către creştini a fost desigur cutezanţa de a-şi mărturisi, în faţa Împăratului, credinţa puternică în Iisus Hristos, precum şi minunile ce s-au săvârşit în timpul pătimirii sale. Se mai consemneazăcă în jurul anului 300, în oraşul palestinian Lydda, astăzi Lod, a fost omorât pentru credinţă un creştin cu numele Gheorghe. Istoria bisericească pomeneşte vieţile speciale a altor sfinţi care au purtat numele Gheorghe: un martir la Adrianopol, un episcop în Antiohia, un patriarh de Constantinopol, un martir spaniol, altul francez.

Numele Gheorghe înseamnă: agricultor, ţăran, lucrător al pământului (geo=pământ, ergon=muncă)

Legenda creştină spune că la marginea unei aşezări cu locuitori care se ocupau cu păstoritul, periodic ieşea din din lacul apropiat, un monstru treibil care cu suflarea sa  otrăvea tot în jur. Pentru a-l îmblânzi au hotărât să sacrifice o câte o oaie de fiecare dată. Dar fiara venea din ce în e mai des până când oile s-au isprăvit, aşa că sătenii se gândeau să-l sacrifice pe unul din ei. Decid să tragă la sorţi pentru a-l desemna pe cel ce va servi drept hrană monstrului  Sorţii au căzut chiar asupra fiicei regelui, care e adorată de toţi pentru frumuseţea şi firea ei. Hotărârea trebuia dusă la îndeplinire şi prinţesa sacrificată. Un războinic viteaz a avut curajul să se repeadă spre fiara care aştepta pe malul lacului şi cu suliţa l-a pironit la pământ pe monstrul înfiorător. Era ostaşul Gheorghe, care venea din Capadocia. A pus fapta sa sub semnul Crucii Sfinte. Întors spre satul înmărmurit de groază şi de admiraţie, a vorbit despre Cristos, despre Crucea Sfântă. Dar stăpânul locului porunceşte ca Gheorghe să fie supus chinurilor celor mai groaznice, în timp ce tânărul ostaş rămânea atât de hotărât şi de senin în convingerile sale, încât însăşi soţia stăpânului cere să devină creştină. Valul de simpatie pentru Gheorghe a fost atât de mare încât mulţi  dintre locuitorii din zonă mărturisesc deschis iubirea lor faţă de Cristos şi împreună cu Gheorghe îşi pleacă capul sub ascuţişul sabiei. Trupurile lipsite de viaţă cad pe pământ în nemişcarea morţii, iar sufletele lor curate ajung în bucuria şi slava veşnică. De altfel Sfântul Gheorghe tocmai de aceea este sfântul desemnat să a încurajeze de-a inimile şovăitoare.

El are nenumărate forme, datorate diferitelor limbi prin care a ajuns la noi.

Astfel, pentru bărbaţi: Gheorghe, cu toate diminutivele: Gheorgan, Gheorghian, Ganea, Ghica, Gorghie, Gorghe, Gog, Goga, Gogan, Gogancea, Gogea, Gogotă, Gogu, Giura, Giurău, Giurcan, Iorga, Iordache, Iorgan, Iorgu, Iorgache, Iuca, Iorda, Giurgiu, Giurgică, Giurgilă, Jurj, Jury, Jurg, Jurga, Jurja, Jura, Iurg, Iurga, Iuga, Gociu, Gorea, Gaţa, Goţi, Gotea, Gheţea, Zorez, George, Gică, Egor, Ghera, Gherea.

Pentru femei: Gherghina, Gherghinica, Georgeta, Zorza, Zorzila, Giurgiţa, Georgela, Georgina, Gina, Gela, Gherghiţă, etc.

Icoana Sfântului militar

Sfântu Gheorghe se reprezintă conform lui Dionisie din Furna în a sa „Erminie a picturii bizantine”: tânăr, înalt la trup, fără barbă, cu părul cârlionţat până după urechi. De obicei Sfântul este îmbrăcat în veşminte militare purtând pe cap o diademă, iar în mâna stângă ţinând o sabie. Întrucât a suferit moarte martirică, poartă pe deasupra veşmintelor o mantie roşie, roşul fiind în iconografie culoarea tradiţională ce simbolizează moartea martirică, iar în mâna dreaptă, o cruce. Mai putem întâlni icoane ale sfântului care-l înfăţişează întemniţat, în chinuri (întins pe roată, azvârlit în groapa cu var, săgetat de păgâni) sau săvârşind minuni: înviind un mort sau înviind boul plugarului. Întrucât şi-a găsit sfârşitul fiind ucis de sabie, o reprezentare a sa îl înfăţişează purtând în mână sau pe o tipsie capul său ca pe o ofrandă de mare preţ adusă Mântuitorului. Cea mai întâlnită icoană a Sfântului este aceea în care se află călare pe un cal alb, străpungând cu suliţa un balaur. Este o reprezentarea vizuală a legendei cu Sfântul Gheorghe care salvează cetatea Silenei, din provincia Libia, şi pe fiica împăratului de un balaur înfricoşător. Această imagine trimite de altfel şi la lupta împotriva demonilor şi a păcatelor, iar suliţa subţire, având cruce în vârf şi rămânând neîndoită, simbolizează puterea şi ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Gheorghe în România

O parte din moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe se află din 2014 în România. IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa o raclă cu moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Racla cu odoarele duhovniceşti a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), şi va rămâne definitiv în acest lăcaş de cult constănţean, care merită vizitat şi datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza.

Rămăşiţe din capul Sfântului Gheorghe, o bucată din lanţurile cu care a fost încătuşat se află într-o raclă, adăpostită într-un seif special, în altarul unei mici mănăstiri ortodoxe sârbe din Banat, Mănăstirea Sfântul Gheorghe (satul Birda). După marea bătălie de la Kosovopolje (Câmpia Mierlei), din 1389, pentru a fi salvat de mâinile păgânilor, moaştele şi cu icoana făcătoare de minuni din tronul Maicii Domnului au fost strămutate din Kosovo în Voivodina, mai exact în Karlovat, la reşedinţa episcopală de acolo. Karlovat este o zonă cu zeci de mănăstiri ortodoxe, Athosul sârbesc. De aici, tot de teama turcilor, odoarele sfinte au ajuns aici. Mănăstirea a fost desfiinţată de către comunişti, iar aici a funcţionat un CAP; iar apoi depozitele de furaje ale COMTIM (celebrul combinat de porci). După 1990 mănăstirea ortodoxă sârbească s-a reînfiinţat.

Sărbătoarea calului lui Gheorghe

În credinţele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi „străjer al timpului”, alături de Sf. Dumitru. Lor Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi iar ei pot o pot închide sau deschide, după purtarea oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare. Când aleargă pe cal Sf. Gheorghe face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământurile şi aduce primăvara, în sens invers Sf. Dumitru, aduce frigul, zăpada şi iarna. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi copacii înfrunziţi. Gheorghe e numit „capul primăverii”, despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice, poate arăta celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale. Calul lui Sf. Gheorghe are şi el o zi specială, 24 aprilie. A treia zi a Sângiorzului este considerată a fi una deosebit de importantă, impunând restricţii severe legate de muncă. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz, în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.