Schimbarea la Faţă: Ziua când Iisus ne-a miluit cu lumina Sa

Joi, 6 august, este sărbătoare mare în rândul creştinilor orotdocşi şi greco-catolici. Mai demult, în popor, i se spunea Obrejenia, denumire de origine slavă care înseamnă transformare, schimbare. În limbă greacă sărbătorii i se spune Metamorphosis (transfigurarea).

Faptele au stat aşa: Iisus Hristos era împreună cu trei dintre ucenicii săi, Apostolii Petru, Iacov și Ioan. Au ajuns pe Muntele Tabor şi cei trei ciraci au fost atinşi de o moleşeală plăcută. În timp ce îşi priveau Învăţătorul care se ruga, acesta a început să strălucească într-o lumină specială şi într-o slavă de neînchipuit. Iar lângă Isus s-au arătat proorocii Ilie și Moise care vorbeau cu El. Ucenicii au fost uimiţi şi absorbiţi sufleteşte de minune. Iar Petru, văzând atâta lumină şi atâta frumuseţe în chipul feţii lui Iisus Hristos, ca şi la proorocii care Îl înconjurau, a zis aceste cuvinte: „Doamne, bine este să rămânem noi aici; să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una”. Isus se revelase, iar asta le aducea ucenicilor bucurie, mângâiere, pace: „Şi pe când se ruga, deodată, fața Sa deveni o alta, Se schimbă și sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3).

Muntele Tabor este o realitate geografică, numai că este mai mult un deal, care se aflǎ în partea de Sud a regiunii istorice Galileea. Ajunge la o altitudine maximă de 575 metri. Galileea este „Ținutul neamurilor”, este o parte din nordul Israelului.

 

Praznic Împărătesc

Schimbarea la Faţă este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Acestea sunt cele mai importante sărbători din orânduiala anului bisericesc. Există sfinți și evenimente care au importanță în anumite zone, dar există treisprezece sărbători care sunt deasupra tuturor celorlalte, Sfintele Paști și cele Douăsprezece Praznice Împărătești. Pe acestea le sărbătoresc toţi creştinii ortodocşi, ele ne aduc aminte de prezențele istorice ale Mântuitorului și Maicii Sale, de evenimentele cele mai importante din viaţa lui Iisus şi a Mariei. Şapte dintre praznice îi sunt dedicate lui Iisus Hristos, iar cinci Sfintei Fecioare.

Teologii au înţeles că Schimbarea la Faţă a fost un eveniment care necesită explicaţii, că avea un mister provocator. Iar discuţiile, disputele şi interpretările au fost dintre cele mai diverse. Printre cei care au scris despre aceste înţelesuri sunt Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Varlaam din Calabria, Sfântul Ioan Damaschin şi Sf. Grigore Teologul. Au fost cu toţii de acord că Sărbătoarea Schimbării la Față este prin excelență una a îndumnezeirii, o provocare a naturii noastre omenești, prin participarea trupului nostru trecător la ceva care este mai presus de fire. Înainte de a promite Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Iisus Hristos arată prin Epifania Mică că scopul venirii Sale în lume era acela de a aduce pe tot omul la contemplația slavei Sale dumnezeiești, a luminii necreate.

Pe vremuri, sărbătoarea Schimbării la Față era pusă în timpul Postului Mare. A fost considerată o sărbătoare prea veselă pentru perioada respectivă. Acum sărbătoarea cade în Postul Sfintei Marii. Este o zi cu dezlegare la undelemn, vin şi peşte.

Creştinii care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă, sunt martorii unei minuni. Se pare că aici are loc pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Este un miracol care se adaugă altora două care se petrec în Ţara Sfântă: Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează. Credincioşii spun că în clipa în care începe Sfânta Liturghie de Schimbarea la Faţă, asupra mănăstirii ortodoxe de acolo coboară un nor luminos nemaivăzut. Iar în momentul în care încep ritualurile de priveghere, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie situată deasupra bisericii, care rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor fâşii portocalii întunecate.

În oraşul Cluj-Napoca, amândouă bisericile de pe Bulevardul Eroilor au hramul Schimbarea la Faţă, atât cea ortodoxă situată la numerele 24-26, construită începând cu anul 1999, cât şi cea greco-catolică de la numerele 8-10, care este şi catedrală a Episcopiei Greco-Catolice. În 1924, Papa Pius la XI-lea a trecut biserica din proprietatea franciscanilor în cea greco-catolică.

Obiceiuri legate de Schimbarea la Faţă

Schimbarea la Faţă este o sărbătoare cu datini şi practici multiple. Credinţa este că soarele şi lumina îşi schimbă faţa, se domolesc. De azi pornesc în Transilvania pelerinajele la mănăstiri, pelerinaje care se încheie de Sfântă Marie Mare (15 august). În biserici se aduc struguri copţi, care se binecuvântează şi se împart tuturor.

Până acum trebuie terminat cositul şi făcutul fânului, pentru că. de acum. se trec florile şi iarba îmbătrâneşte, iar calitatea furajelor se diminuează simţitor. De altfel, se crede că de azi iarba nu mai creşte, nici frunzele. Începe îngălbenirea lor. Este ultima zi de colectare a plantelor medicinale.

Nu e bine să ai certuri, discuţii, contraziceri şi nici să fii certat de altcineva pentru că aşa rămâi un an întreg până la sărbătoarea următoare, când lucrurile pot fi drese.

De Schimbarea la Faţă fetele nu se piaptănă că nu le mai cresc coadele, aşa cum nu mai creşte iarba. Din această zi se interzice scăldatul în ape curgătoare. Apele sunt tot mai reci, astfel încât creşte riscul îmbolnăvirilor.

Tot de la această dată este interzis dormitul afară.

Iconografie

Reprezentările simbolice ale Schimbării la Faţă îl pot înfăţişa pe Hristos nu în întregime, ci doar partea superioară, deasupra Crucii triumfătoare. Apostolii sunt reprezentaţi în chip de miei. Există şi icoane în care îl vedem pe Hristos în slavă. El este înfăţişat în partea de sus a icoanei, pe munte, dar fără să-l atingă.Veşmintele Sale sunt albe sau de aur. Iisus îi învăluie în lumina Sa pe Moise şi pe Ilie, fiecare pe câte un munte, pe care însă nu-l ating cu picioarele. Se află pe nişte culmi, iar Hristos le vorbeşte despre Patimile Sale care se apropie. Moise îi reprezintă pe cei trecuţi la cele veşnice, în timp ce Ilie, ridicat la cer într-un car de foc, îi reprezintă pe cei vii. Jos sunt figuraţi apostolii, încă nedesprinşi de cele omeneşti, răscoliţi şi uluiţi de această descoperire. Petru (aflat în stânga) este copleşit de uimire şi îşi exprimă încântarea de a se regăsi în starea cea bună a lumii, dinainte de cădere.