Familia Miko. Restituiri

Familia Miko este una dintre cele mai importante din Ardeal. Istoriografia maghiară conţine genealogii ale familiei Miko care atestă existenţa acesteia începând cu secolul al XII-lea. De origine secuiască, au îndeplinit în timp funcţii de demnitari sau de funcţionari publici în Transilvania, în Ungaria şi în Imperiul Austro Ungar. În Ţiunutul Secuiesc, nobili familiei au funcţionat ca notari, cronicari, , evaluatori, militari. Un descendent al familei este Miko Mihaly participant activ la Revoluţia de la 1948 alături de partea maghiară. El a fost arestat, escortat Sibiu, unde a fost condamnat iniţial la moarte, dar judecătorul a schimbat sentinţala 12 ani de închisoare. Autorul Deak Wolf, prizonier şi el în aceeaşi perioadă, consemna despre noblilul Miko Mihaly: „Printre ardeleni Miko Mihaly, a fost omul cel mai respectat, chiar unul dintre cei ale căror nume sunt cu cel mai puternic ecou în faţa germanilor. Caracter solid, maniere cultivate, eficient, el s-a ridicat deasupra noastră, a tuturor. Şi încă mai era afabil, prietenos, a fost întotdeauna gata să sacrifice cel mai uşor pentru societate”.

Cea mai înaltă funcţie în Transilvania a atins-o contele Miko Imre (9 aprilie 1805 – 16 septembrie 1876). Era ultimul născut dintre cei trei copii ai lui Gheorghe Mikó şi ai Borbálei Mikes, din Zăbala judeţul Covasna
A fost căsătorit cu Maria de Rhédey, cu care a avut un fiu şi două fiice. A devnit important politician, înalt funcţionar de stat, economist, istoric. A servit ca ministru al lucrărilor publice şi transporturilor în Imperiul Austro-Ungar între 1867 şi 1870.
De asemenea a fost una dintre figurile liberale ale politicii din Transilvania în secolul al XIX – lea.A devenit guvernator al Transilvaniei de două ori (1848 și 1860-1861). Şi-a început cariera politică ca un simplu funcţionar al GuvernuluiTransilvaniei, în 1826, îndeplineşte funcţia de trezorier general. În 1847, devine personaj de frunte al grupării politice liberale din Transilvania. El a fost numit apoi guvernator interimar actual În timpul revoluţiei maghiare din 1848. ajunge la conducerea guvernului pentru că Iosif Teleki părăsise funcţia, iar Miko Imre era vicepreşedinte aşa că i-a succedat la putere.

A condus principatul între 1848-1849 în vremurile tulburi ale revoluţiei paşoptiste, sprijinind când pe revoluţionarii maghiari, când pe reprezentanţii Austriei. După încetarea revoluţiei paşoptiste, şi-a dedicat viața doar pentru ascensiunea a vieţii economice şi culturale al Transilvaniei până la 1860. El a participat la înfiinţarea Asociaţiei de Învăţământ Economic din Transilvania (1854) şi a Societăţii Muzeului Ardelean (1859). A avut un rol în înființarea Universităţii Franz Joeszef, la Cluj-Napoca, în 1872. El a sponsorizat înfiinţarea Teatrului Național din Cluj, a încurajat unor instituţii de educație în domeniul agriculturii moderne. El a editat și publicat trei volume de date istorice transilvănene, a creat un forum de istoriografia Transilvaniei Revine în politică la 1860, în primul rând în calitate de guvernator al Transilvaniei, Pentru prima oară în istoria guvernului Transilvaniei, în componenţa acestuia au intrat şi trei români: Ioan Aldueleanu (ortodox), Pavel Dunca (greco-catolic) şi Alexandru Lazăr (greco-catolic), chiar dacă ei nu reprezentau voinţa naţională a românilor.

Guvernul Mikó Imre a început să guverneze efectiv numai de la 24 aprilie 1861, pentru că la Sibiu mai funcţiona încă, până la 23 aprilie 1861, un guvern civil şi militar condus de principele Friederich von Liechtenstein. În momentul în care Mikó a primit preşedinţia guvernului în provincie existau foarte multe dezordini, datorate nenumăratelor reorganizări prin care trecuse. Chemat la Viena în 1861, a fost silit de către demnitarii austrieci şi demisioneze.

În 1862 a fost ales membru de onoare al ASTRA, mai târziu în 1865, a fost ales ca deputat în Parlament pentru Adunarea Națională din Cluj-Napoca. El a devenit apoi ministru al Lucrărilor Publice și Transporturilor în Cabinetul de Andrássy Gyula, primul guvern al Ungariei după compromisul austro-ungar din 1867. Numele lui este asociat cu construcția de căi ferate între Ungaria şi Transilvania, fiind fondatorul companiei maghiare feroviare de stat.

În anul 1945 în 15 octombrie unul dintre membrii familiei de nobili contele Miko Imre este ridicat de pe stradă şi deportat în Siberia. Se întoarce după doi ani. Nu a povestit niciodată nimănui prin ce trecut; cert este că fusese reeducat aşa că se angajează ca profesor de limba rusă la unul din liceele clujene. De asemenea un lat nume imortant al familiei este cel al lui Miko Erwin. A absolvit Facultatea de Drept A fost un scriitor local respectat în comunitate, publicând în revistele Korunk, Hellikon. A avut apariţii editoriale şi în limba română, volumul de interviuri Acasă în Europa fiind referinţă în acest sens.

Monumentul Miko

Bustul contelui Miko Imre se află izolat între nişte tufe în pe aleea de lângă Muzeul de Zoologie, în grădina care cândva i-a purtat numele. În anul 1872, odată cu înfiinţarea Universităţii „Franz Joszef”, are loc şi fondarea unei catedre de botanică. Acesteia i s-a anexat o vastă grădină care a fost organizată având la bază parcul dăruit de contele Miko Imre Muzeului Național Ardelean. Exista în acel parc o bogată colecţie de arbori şi arbuşti de diverse provenienţe. Ar fi putut fi începutul unei grădini botanice. La intrarea în parc se afla o clădire cu patru camere, care servea drept Institut Botanic și birou. Primul director, prof. Dr. A. Kanitz (1872-1896), din fondurile modeste de care dispus a reuşit să realizeze o colecţie sistematică de plante medicinale și o mică seră pentru plante tropicale, mai mult de trei sferturi din spațiu rămânând însă neamenajat. În 1882 s-a clădit în mijlocul grădinii Institutul de Chimie.

Casa contelui Mikó a fost transformată de la început în Muzeu de Zoologie, în loc să fie folosită pentru un Muzeu botanic. În 1897 sub conducerea prof. Dr. J. Istvánffi (1897-1901) s-a dărâmat clădirea Institutului Botanic. În 1901 sub cel de-al treilea director, prof. Dr. Aladár Richter, om de ştiinţă cu vederi mai largi, Grădina Botanică a fost înzestrată cu o seră mai mare, şi urcată în grădina externă, care fusese lăsată în paragină până atunci.În 1902 prof. Apathy obţine avizul de construire în mijlocul grădinii botanice noul său Institut de Zoologie. Acum Grădina Botanică împânzită cu Institutul de Chimie şi Zoologie, departe de institutul său botanic nu mai putea deservi în mod serios botanica. În 1910-1912 s-a cumpărat, ca despăgubire pentru grădina muzeului un teren excelent pentru o nouă Grădină Botanică. Teritoriul respectiv, ales ondulat și accidentat, era potrivit diferitelor culturi și de o rară frumuseţe peisajeră. Era înzestrat cu clădiri pentru director, personal şi gospodărie.

Pe perioada primului război mondial, conducerea universităţii în grădina Miko a preferat să cultive zarzavat şi fructe pentru spitale şi a adăpostit refugiații maghiari din 1916. Noii administrații româneşti i-a fost dat să transforme livada de pomi fructiferi existentă într-o adevărată Grădină Botanică.