Coroana de Advent – voga unui obiect spiritual

Cu toții am avut sau măcar am văzut un calendar de Advent. Cutiile acelea de carton dreptunghiulare, care inundă magazinele în perioada sărbătorilor, cu imagini de sezon, cu Moșul, scena Nașterii sau cu copii colindând, cu 24 de ferestruici în care se găsește o mică ciocolată sunt calendare de Advent. Prin urmare Adventul face parte din viața noastră, acum să vedem ce este, care sunt semnificațiile lui religioase și care sunt tradițiile legate de el.

Lucrurile stau așa, în 29 noiembrie, în calendarul Bisericii Catolice începe un nou an bisericesc, a cărui primă etapă este Adventul, perioada care precede Crăciunul şi cuprinde o parte a Postului Naşterii Domnului. Aceasta cuprinde patru săptămâni de pregătire pentru marea sărbătoare. Este o perioadă specială de rugăciuni și cântări specifice. Mai există și un ritual de aprindere a lumânărilor care sunt puse pe o cununiţă specială.

Originea coroanei de Advent

Originea acestei tradiţii este relativ recentă şi se inserează în tot climatul de iarnă şi în dorinţa de a celebra lumina. Coroana de Advent este o tradiţie care s-a născut în secolul al XIX-lea în orașul german Hamburg. În acest oraş atins de revoluția industrială erau foarte mulţi copii orfani, care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Astfel că unii ajungeau să recurgă la furtișaguri, la tâlhării şi ajungeau în închisori. Un tânăr pastor de rit evanghelic, Johann Heinrich Wichern (1808-1881), a cumpărat o casă mare pe care a împărțit-o în multe încăperi şi a început să adune copiii de pe străzi, să le dea un adăpost şi ceva de mâncare. Anul 1838 este cel al întemeierii acestei case numite „Rauhe Haus”. Ba mai mult, pastorul fidel eticii protestante a muncii a decis că cel mai bine ar fi dacă micii vagabonzi ar învăţa o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori… şi în felul acesta au încetat să mai cerşească și au învățat să-şi câştige singuri pâinea. În fiecare an, în timpul Adventului, pastorul organiza întâlniri de rugăciune. Vrând să facă și mai frumos acest timp, s-a gândit ca fiecare copil al casei cu copii ai străzii să aprindă în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Așa că în fiecare an, avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă de Crăciun: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, iar el povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece. Momentul se numea Kerzenandacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de al pastorului a realizat un cerc de lemn pe care se așezau lumânările, astfel încât să fie „coroană de lumină”, Lichterkranz. Se ajungea ca la Crăciun să fie pe coroană 24 de lumânări aprinse.

Cu timpul, coroana de lumină a fost ornamentată cu ramuri de brad, simbol al vieţii. Oamenii au îndrăgit-o și au adus în casele lor. Dar nu toți aveau în casă un loc atât de mare ca să amenajeze o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări. Astfel s-a micşorat numărul lumânărilor, ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în familiile evanghelice din întreaga Germanie, dar în scurt timp a ajuns și în lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică. Dar după Primul Război Mondial tradiția a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele catolicilor. În 1925, coroana de Advent, în forma sa actuală, şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Köln, iar în 1930 la München. Prin 1935, în Austria, Biserica Catolică a început să binecuvânteze coroanele de Advent făcute pentru casele particulare. Astăzi acest obicei are o mare răspândire, complice fiind şi supermarketurile care pun la dispoziţie coroane de Advent deja confecţionate, de toate tipurile, pentru toate gusturile, la toate preţurile.

Preoții vorbesc în continuare despre funcția religioasă pe care o are coroana de Advent: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul. Lumea modernă a pus stăpânire pe acest obicei, l-a laicizat, a confecţionat tot felul de forme de atârnat pe uşile de la intrare în locuinţe și a făcut din ea un motiv ornamental de Crăciun care se găseşte în magazine, în pieţe, la concerte. Coroana de Advent apare totuși în Occident în primul rând în familie, atârnată de lustră sau aşezată în centrul unei mese. Alţii o aşază la intrare sau la fereastră. Uneori ia forma unei lămpi cu lumini descrescătoare. În biserică se așază în centru sau lângă pupitru, pe altar, în locul lumânărilor.

Calendarul de Advent

Lângă coroană se poate pune un Calendar de Advent, de obicei un carton mare cu 24 de casete în care se aşază un verset biblic sau un personaj care evocă venirea Mântuitorului. Seara se aprind lumânările coroanei, se deschide fereastra care corespunde zilei şi se cântă colinzi, se povesteşte despre Crăciun, se fac exerciții spirituale, meditații, ori se recită Rozariul şi litaniile. Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşul sau roz este simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea sa. Calendarul de Advent a devenit un obiect de decor cu forme dintre cele mai diverse: casetă, săculeți, păretar. În el se pune în fiecare spațiu câte un mic dar cu valoare simbolică. Virtutea răbdării este pusă astfel la încercare, în fiecare zi nu ai voie să iei decât un singur dar, cele puse în casetele zilelor următoare trebuind să rămână nedescoperite.

Simbolismul lumânărilor

Cele patru lumânări arată cele patru săptămâni ale timpului Adventului. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric.

La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (Bucuraţi-vă!). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare are o semnificaţie religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor. Mai sunt şi alte tradiţii, de exemplu: prima este lumânarea iertării acordate lui Adam şi Evei, prin care din muritori au devenit vii în Dumnezeu; a doua este cea a credinţei patriarhilor care cred în darul ţării promise; a treia este cea a bucuriei lui David pentru descendenţa sa; a patra este cea a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea. Diferitele lumânări primesc din când în când numele unui personaj biblic, expresie a unei atitudini sau virtuţi care predispun pentru Crăciun. De obicei a treia lumânare este legată de bucurie, corespunzător cu tema celei de a treia duminici. La Cluj o frumoasă coroană de Advent este așezată în fața la intrarea în Biserica Sfântul Mihail din Piața Unirii. Coroana de Advent se va lua jos în ziua Naşterii Domnului, lăsând locul ieslei de Crăciun sau bradului. Se întâmplă adeseori ca această coroană să fie cea aşezată drept iesle în care se pune statueta pruncului Isus.