Work&Travel: Visul american al unor nopți de vară

Sabina Lelcu în plin vis american

Programul Work and Travel, născut acum 53 de ani continuă să se dezvolte şi să creeze legături interumane, experienţă dinamică minimizând distanţa culturala dintre Statele Unite ale Americii şi celelalte state ale lumii. Tinerii studenţi se întorc încântaţi de viaţa celor care trăiesc dincolo de ocean şi cu intenţia de a se întoarce acolo pentru repetarea experienţei.

Programul Work and Travel a fost înfiinţat de către Departamentul de Stat al SUA încă din anii 1960, în timpul Războiului Rece. Iniţiativa avea ca scop promovarea culturală a Americii în rândul tinerilor străini, iar de atunci programul se bucură de succes. Mii de studenţi se aruncă în aventura visului american având ca sprijin agenţiile partenere acreditate de Departamentul de Stat American.

Igor Vition, student în anul III la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) spune că nu a fost tentat să rămână în America deşi câştigul şi experienţa l-au încântat. „Am primit oferte de muncă care îmi permiteau să rămân în USA în mod ilegal, dar am ales să vin, pentru că pe termen lung, pasul de a rămâne nu mă avantaja deloc. Însemna să stau ilegal tot timpul, şi tot ce am studiat până acum, era timp pierdut din moment ce nu mă ajutau deloc acolo”, a declarat tânărul student. Igor este în al doilea an în care vizitează pământul american şi se declară mulţumit de câştig: „Anul trecut m-am intors cu 6.500 de dolari din Callicon, New York, iar anul acesta cu 3.000 de dolari din Stateline, South Lake Tahoe. Este adevărat că zona a fost cauza diferenţei de câştig dar a fost mulţumitor”, a adăugat Igor.

Sabina Lelcu este o studentă care a pus mult suflet în tot ceea ce au făcut acolo, şi-a creat un nou „acasă” chiar dacă la început avea unele temeri în ceea ce privea siguranţa ei. „Primul american pe care l-am cunoscut a fost Brian…vecinul nostru. Era un bătrânel la vreo 60 de ani care a bătut la uşa noastră şi ne-a invitat la cină de «bun venit». M-am gândit că e vreun nebun şi vrea să ne folosească pentru trafic de persoane sau ceva….dar cu timpul mi-am dat seama că aşa sunt americanii: primitori, optimişti şi comunicativi. Brian s-a transformat in cel mai bun prieten al nostru, ne-a dat un milion de sfaturi, ne-a răspuns tuturor întrebărilor şi a suferit atunci când a trebuit să ne luăm rămas bun”, a declarat Sabina.

Pentru ea, tot ce a trăit în SUA se poate împărţi în patru etape: cea de optimism şi dorinţă de cunoaştere, a doua, cea mai grea, a fost până s-a obişnuit cu programul obositor de lucru şi stresul cauzat de banii cu care trebuia să achite creditul, cea de-a treia etapă de obişnuinţă, iar ultima de desparţire. „În primele săptămâni dormeam câte patru ore, nu ştiam pe unde să mai mergem, pe cine să mai cunoaştem şi cu cine să mai vorbim şi să petrecem. Apoi a urmat greul, acea perioada de timp mi s-a parut interminabilă…număram zilele şi tremuram de fiecare dată când mă gândeam la ziua ce urmează. Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu la început, nu muncisem niciodată la acest nivel şi la această capacitate”, a adaugat tânăra.

O altă studentă încântată de experienţa oferită de Work and Travel, este Ramona Luca, studentă tot în anul III FSPAC. „A fost prima dată pentru mine şi am fost mai mult decat tentată să rămân, atât din punct de vedere financiar, cât şi pentru că oamenii sunt mult mai deschişi şi prietenoşi. M-am simţit siguranta, am trait nişte experienţe minunate, am vizitat locuri pe care până atunci le vedeam doar în filme”, a declarat Ramona. Tânăra recunoaşte că la început a fost mai greu din cauză că nu era obişnuită cu programul fix dar s-a obişnuit. „A fost greu la început, dar după ce m-am obişnuit îmi venea să lucrez şi în zilele libere. Eu nu am trăit partea de “promisiuni neîndeplinite” de care s-au plâns alţii, iar câştigul financiar a fost mai mult decât convenabil din punct de vedere financiar”, a declarat tânăra. American Experience este o astfel de agenţie, care ajută tinerii din România să trăiască pentru câteva luni, în timpul vacanței de vară, în stil american, timp în care ei relaţionează, îşi îmbogăţesc cunoştinţele de limbă şi cultură câştigând şi bani în acelaţi timp. „Noi încercăm să le oferim un plus de pregătire tinerilor implicaţi în program, le oferim o atenţie crescută deoarece mulţi dintre ei nu conştientizează importanţa experienţei, în afară de partea financiară”, a declarat Adrian Păun, managing director al American Experience, Cluj Napoca.

În momentul actual, aproximativ 80.000 de tineri din toata lumea fac parte din programul Work and Travel iar 5% dintre ei, adică aproape 4.000. vin de pe teritoriul României. „Această cifră este încurajatoare iar în ciuda unor mici fluctuaţii, în ultimii ani a rămas constantă”, a adăugat Adrian Păun. Studenţii români sunt receptivi la acest tip de experientă iar unii sunt atât de „receptivi” încât aleg să rămână pe pământul american prin metode ilegale. Adrian Păun afirmă că numărul celor care aleg să facă acest lucru este destul de mic, dar dacă va creşte va deveni un motiv de îngrijorare pentru statul român.

(Text: Adnana Furtună)

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu