Viitorul Clujului, dezbătut de 250 de persoane în cadrul Impact Festival
Aproximativ 250 de persoane au participat marți, 16 iunie, la ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai mare dialog public din istoria orașului. Programat inițial în Piața Unirii, dialogul al cărui principal subiect a fost chiar viitorul comunității locale, a fost mutat în incinta Grand Hotel Italia din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astfel, evenimentul organizat de Impact Hub în cadrul Impact Festival după formatul World Café s-a desfășurat ca la carte, chiar dacă, din cauza schimbărilor de ultimă oră, numărul participanților nu a fost atât de mare pe cât se așteptau organizatorii.
„Noi am făcut tot posibilul să avem o sală cât mai încăpătoare și să fim pregătiți pentru un aflux cât mai mare de oameni în ciuda vremii complet neprietenoase. Conform principiilor World Cafe, fiecare participant este valoros și credem că e important că am reușit să găsim o soluție astfel încât dialogul să aibă loc, cu toate că ne-ar fi plăcut să putem face acest lucru în Piața Unirii. Cei care au decis să iasă din casă contrat avertizărilor meteo sunt bineveniți în acest spațiu. Dorim să le ascultăm ideile, să le selectăm și să le prezentăm mai departe pentru că până la urmă ei sunt cei care chiar și-au dorit să le fie auzită vocea. Formatul presupune ca participanții să vină cu mintea cât mai liberă și deschisă, fără să aibă neapărat o idee predefinită. Noi ne-am dorit să captăm doar interesul de a participa, urmând ca în urma discuțiilor de aici ei să construiască unii pe ideile ceorlalți, astfel încât fiecare grup de cinci persoane să poată formula la sfârșitul evenimentului o concluzie”, a precizat pentru Transilvania Reporter, Daniel Matei, organizatorul evenimentului.
Care sunt regulile „jocului”? Un moderator introduce subiectele de discuție și explică regulile. Participanții sunt invitați să ia loc la mese, să cunoască oameni noi, să înceapă conversațiile și vor avea ocazia să schimbe apoi masa și să descopere noi parteneri de dialog. În acest fel, dialogul participativ produce efecte din prima clipă, fiecare persoană implicată având ocazia să cunoască alți oameni interesați de subiectul în discuție și să descopere idei și abordări diverse. Toate conversațiile sunt capturate fizic, adică la sfârșitul evenimentului cei care participă își vor nota toate ideile pe o serie de template-uri puse la dispoziție de oragnizatori. După eveniment ideile vor fi centralizate și făcute publice. Vor fi oferite participanților, publicului larg și autorităților pentru a înțelege care este viziunea cetățenilor vizavi de orașul în care trăiesc.
În cadrul săii în care s-a desfășurat dialogul, au existat trei zone lingvistice: română, engleză și maghiară, astfel încât participanții să se simtă cât mai confortabil și să își poată exprima ideile cât mai liber, în limba dorită. În această perioadă s-a desfășurat la Cluj conferința internațională a anteprenorilor comunitari, Unlikely Allies Summit 2015, unde au participat persoane din întreaga lume.
„La conferință au participat aproximativ 250 de delegați internaționali. De ce am dorit să participe și ei la acest proiect care este foarte personal pentru Cluj? Pentru ca ei să contribuie cu idei care au adus o valoare în orașele lor. Faptul că avem un Cluj care își dorește în 2021 să devină Capitală Culturală Europeană , nu are decât de câștigat din alte proiecte sau alte idei care au fost implementate în alte orașe din lume. Am împărțit sala în trei zone, pentru că ne-am dorit să le oferim și lor șansa să contribuie cu idei, să fie parte din discuție. Pe de altă parte nu am dorit să facem evenimentul exclusiv în engleză pentru că ne-am dat seama că nu ar fi confortabil pentru toată lumea să își exprime toate ideile în limba engleză. Formatul evenimentului presupune două runde: în runda unu se discută pe întrebările primite din partea organizatorilor, după care, după aproximativ 25 de minute, toată lumea intră într-un nou grup, astfel încât ideile să fie cât mai diverse. Întrebările au fost pregătite de noi împreună cu echipa care deține formatul internațional World Cafe. Noi am structurat tipologia ideilor pe care am dori să le obținem, iar ei ne-au ajutat inclusiv cu formularea întrebărilor. Principala temă abordată este cum își imaginează participanții Clujul în 2021”, a spus organizatorul, care are la rândul său o mare așteptare din partea orașul de pe Someș. „Cred că cel mai important lucru pe care eu mi l-aș dori de la Cluj în 2021, indiferent dacă este sau nu Capitală Culturală Europeană, este ca odată ce orașul a generat idei, să le și implementeze indiferent de statutul pe care îl are”, a precizat Daniel.
Participanții au răspuns unor întrebări precum: „De ce ești mândru de orașul tău?”, „Cum cum ne imaginăm viitorul orașului astfel încât să se adreseze mai bine tuturor cetățenilor?”. În urma discuțiilor surprinse, clujenii își doresc mai multe evenimente care să dea culoare orașului, evenimente care să se adreseze și categoriilor defavorizate care locuiesc în oraș sau la periferia acestuia, fluidizarea traficului, o linie de metrou, un oraș accesibil persoanelor cu dizabilități, un sistem de reciclare a deșeurilor care să funcționeze la standarde europene, posibilitatea de a folosi bicicleta ca mijloc de transport alternativ și de a face acest lucru în siguranță, dar și mai multe spații verzi.
Formatul World Café a fost folosit cu succes pentru generarea de idei și priorități de dezvoltare în zeci de țări de pe cinci continente, astfel de evenimente fiind organizate în orașe dintre cele mai diferite, precum Tokyo, Tel Aviv, Rio de Janeiro sau Boston.