Val de vizitatori la Târgul Produs de Cluj

Zona centrală a municipiului Turda, împânzită de vizitatori

Peste 120 de expozanți s-au reunit la cea de-a noua ediție a Târgului Produs de Cluj, desfășurată în perioada 12-14 iulie, în zona centrală a municipiului Turda. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj.

Conform unui comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj, aproximativ 25.000 de persoane au trecut pragul târgului pe parcursul celor trei zile, aceștia având la dispoziție o gamă largă de produse alimentare, precum miere de albine, gem, pâine de casă, turtă dulce, fructe, legume, dar și produse din piele prelucrată, bijuterii din cupru, icoane pe sticlă, ceramică personalizată și costume populare. Atmosfera în cadrul târgului a fost întreținută de numeroase ansambluri folclorice şi interpreţi de muzică populară.

“Ediţia recent încheiată a târgului Produs de Cluj din acest weekend a fost una foarte reuşită, cu atât mai mult cu cât ea s-a adresat locuitorilor din cele două municipii vecine, respectiv Turda şi Câmpia Turzii, dar şi celor din localităţile învecinate. Reacţiile vizitatorilor au fost mai mult decât pozitive, aceştia bucurându-se atât de spectacolele oferite cât şi de oportunitatea de a cumpăra la preţuri rezonabile produse proaspete şi de calitate, direct de la producători”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj,  Horea Uioreanu.

Următorul târg Produs de Cluj va avea loc la Baia-Mare, între 2 şi 4 august 2013.

Distribuie:

Postaţi un comentariu