Universităţile din România tot mai departe de top. „Babeş-Bolyai”, ceva mai dinamică

Foto: Dan Bodea

În Clasamentul International al Universităţilor 2013 -QS World University Rankings- care a fost publicat astăzi apar doar patru universităţi din România.

Prima instituţie de învăţământ superior românească inclusă în top 800 mondial este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care se clasează pe locuri între 700 – 800, potrivit unui comunicat citat de HotNews.ro.

Universităţile din România incluse în Clasamentul International al Universităţilor 2013 sunt următoarele:
• Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (701+)
Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (701+)
Universitatea din Bucureşti (701+)
Universitatea de Vest din Timişoara (701+)

• Fata de rezultatele de anul trecut, cele patru universităţi din România au căzut 100 de poziţii în clasamentul international.
Toate cele patru universităţi au fost incluse în top şi anul trecut, însă atunci se clasau pe locuri între 600 – 700.

Daniel David, profesor la UBB crede că acest clasament trebuie să ne dea serios de gândit, pentru că toate universităţile din România şi-au propus ca obiectiv să intre în top 500 şi acum se constată că nu doar că nu au ajuns acolo, dar au şi căzut de unde erau. “Clasamentele acestea nu sunt un moft, ele au rol de diagnostic şi ne spun că nu facem bine ce facem, că greşim. Vedem că alţii alergă mai iute ca noi, că nu reuşim să găsim soluţii. Eu cred că ar fi nevoie de politici naţionale, ministerul să selecteze 3-5 universităţi şi să investescă în ele pentru a ajunge mai sus în aceste clasamente sau se pot face şi politici locale articulate care să propulseze universităţile. Problema e că acest clasament e un lucru serios, care are consecinţe directe, una dintre ele este că universităţile noastre nu mai sunt atractive pentru studenţii străini”, explică profesorul David.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este prima clasată în acest top, urmată de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara. Amintim că primele trei universităţi au fost clasificate în urmă cu doi ani în România, în primul clasament de acest gen din ţară, ca fiind primele din cea mai importantă categorie valorică -Universitati de Cercetare Avansată şi Educaţie. Universitatea de Vest din Timişoara este prima din a doua grupă valorica -Universitati de Educaţie şi Cercetare Ştiinţifică.

Ben Sowter, coordonatorul departamentului de cercetare QS: a spus că motivele căderii universităţilor romaneşti sunt scăderea numărului de citări ale lucrărilor academice, scăderea numărului de cadre universitare şi de studenţi internaţionali

Ben Sowter, coordonatorul departamentului de cercetare din cadrul QS, a explicat că „dificultăţile cu care se confrunta sistemul universitar în România şi situaţia economică generală sunt printre cauzele acestei căderi în clasament” a universităţilor romaneşti. „Toate instituţiile evaluate au înregistrat o scădere în ceea ce priveşte numărul de citări ale lucrărilor academice, numărul cadrelor universitare şi al studenţilor internaţionali”, a declarat acesta.

În ceea ce priveşte evaluarea din partea companiilor angajatoare, „Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca au înregistrat o dinamică pozitivă”, a precizat coordonatorul departamentului de cercetare din cadrul QS.

Distribuie:

Postaţi un comentariu