Un nou miting la Cluj, cu 200 de persoane

Peste 200 de persoane au protestat, miercuri seară, începând cu ora 19,00, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, lângă Monumentul Memorandiştilor, împotriva modificărilor care vizează legile justiţiei.

Protestatarii s-au adunat în centrul oraşului în urma unui apel pe reţelele de socializare, lansat cu puţin timp înainte de ora mitingului.

“Mobilizare urgenta! Hai in stradă ! Apărăm democrația! În acest moment legile Justiției sunt votate în plen. Dezbaterea a fost boicotată și procedurile nu sunt respectate. Suntem în situația în care o gașcă de infractori vor să treacă pe repede înainte legalizarea furtului. Urmăriți liveurile din timpul dezbaterii și dacă considerați că trebuie să ieșiți in stradă ca să apărați statul de drept acum este momentul. Ne vedem la Clopot! P.S. : Facem apel către toți cetățenii : FARA VIOLENȚĂ!!! Fiecare persoană trebuie sa fie raspunzatoare de faptele sale și sa răspunda în fața legii”, se arată în apel.

Protestatarii au purtat bannere şi pancarte cu inscripţii precum “Hoții”, “Dragnea și ai lui, trădătorii neamului”, “În democrație hoții stau la pușcărie” şi au scandat “Ruşine, rușine să vă fie”, “Parlament penal, marș la tribunal”, “Justiţie nu corupție”, “PSD ciuma roșie”, “Jos Dragnea, jos, că ești un ticălos”, o parte trecând în faţa sediului PSD.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu