UDMR şi Roşia Montană, comisia şi baletul
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că problema proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană nu va putea fi rezolvată de comisia special constituită în acest sens, cu atât mai mult cu cât este un demers foarte mediatizat.
El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că acum se face doar ”balet mediatic”.
”Este important ca fiecare om care decide, fiecare om care votează despre acest proiect să meargă să vadă ce e acolo. E important să stea de vorbă cu toată lumea, dar o vizită de acest gen nu-şi atinge scopul. Eu ca ministru am fost de câteva ori la Roşia Montană şi doar o dată sau de două ori a fost o vizită mediatizată, în rest nu am mers cu presa, nu am mers cu tam-tam, fiindcă nu am vrut balet mediatic, ci am vrut să văd ce e acolo. Când faci balet mediatic, atunci vei avea notorietate, dar nu vei rezolva nimic. Când mergi cu presa –şi eu am fost jurnalist- stai sub presiunea presei şi nu va rezolva această comisei problema de fond. Acest proiect de lege are câteva probleme uriaşe, care nu pot fi rezolvate prin deplasarea comisei la Roşia Montană. Prima problemă e de constituţionalitate, că dai o lege pentru o firmă privată. Faci expropriere de utilitate publică pentru o firmă privată, nu e constituţional”, a subliniat Kelemen Hunor.
Parlamentari din Comisia specială pentru Roşia Montană vor vizita miercuri mai multe cariere din zona minieră şi se vor întâlni cu autorităţile locale şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii şi ONG-uri.
Din cei 21 de membrii ai Comisiei speciale pentru Roşia Montană vor merge în teritoriu doar 12 parlamentari.
Aceştia vor vizita, printre altele, staţia pilot de tratare a apelor acide, zona protejată Carpeni, carierele Cetate, Cirnic, Orlea, Jig, zona protejată Biserica Greco Catolică, zona protejată centrul istoric.
Membrii Comisiei vor avea şi întâlniri cu sindicatul Viitorul mineritului şi ONG-uri locale pro minerit şi locuri de muncă, cu autorităţile locale/regionale, cu Alburnus Maior, cu Fundaţia Pro Munţii Apuseni, alte asociaţii şi fundaţii din oraşul Câmpeni.
După deplasarea la Roşia Montană, joi, de la ora 18, 00, vor avea discuţii la Parlament cu toate persoanele care au solicitat acest lucru prin intermediul site-ului dedicat comisiei speciale. Printre acestea: Răzvan Orăşanu – director Societatea Academică din România, Florin Dobrescu – secretar al Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”, Bagiu Ovidiu Ilie – Asociaţia Fapte Bucureşti şi ONG-urile şi fundaţiile care au protestat împotriva acestui proiect.
Potrivit preşedintelui Comisiei, senatorul Darius Vâlcov, lunea viitoare vor fi audieri cu ministrul Marilor Proiecte şi ministrul Justiţiei, marţi cu ministrul Economiei, ministrul Delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul delegat pentru Buget.
Miercuri va fi invitat ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, reprezentanţi ai Institutului Geologic al României, SRI, SIE şi inventatorul Jack Goldstein, iar joi persoane din conducerea Roşia Montană Gold Corporation, Gabriel Resources şi Minvest. Vineri vor fi invitaţi la dezbatere reprezentanţi ai BNR, Preşedinţiei, Academiei Române, ai cultelor, Uniunii Arhitecţilor şi Academiei de Studii Economice.