UDMR ar putea reveni la guvernare după destramarea USL
Discuţiile despre intrarea UDMR la guvernare au apărut în contextul în care PNL şi PSD au intrat într-un impas privind negocierea unor portofolii deţinute de PNL.
Peter Eckstein Kovacs, fost senator UDMR de Cluj, a precizat că este jignitor ca UDMR să primească într-un viitor guvern Ponta doar un post de ministru, aşa cum se vehicula. “Este jignitor să primim doar un minister”, a declarat Eckstein Kovaci.Acesta are și o nemulțumire în ceea ce privește componența USD.
“Este foarte greu să te asociezi cu Partidul Conservator, dar o să vedem”, a mai spus Kovaci.
Ilie Sârbu și Victor Ponta au declarat că există în vigoare un protocol potrivit căruia UDMR este cooptat la guvernare cu două porfolii.
“Eu m-aş bucura mai mult dacă USL nu s-ar destrama şi ar guverna bine, dar din păcate nu asta se întâmplă. Tot acest circ şi multele certuri, care se văd la televizor, nu sunt doar teatrale. In spatele lor se ascund o multitudine de diferenţe de opinie, dar şi multă nesiguranţa.Consider ca de multe ori nici in interiorul celor doua partide mari nu este clar in ce directie trebuie mers. Nu pot sa prezic pana cand va rezista coalitia, dar sigur nu la nesfarsit, fiindca viziunea celor doua partide nu este aceeasi”, a declarat fostul vicepremier, pentru publicatia maghiaraSzekely Hirmondo.
Cât priveşte o posibilă revenire la guvernare, Marko Bela ştie care este soluţia corectă. “Dacă se va ivi ocazia ca noul partid de guvernamânt să aibă nevoie de un partener, UDMR, la fel ca orice alta formaţiune politică, este pregatită să intre la guvernare, dar asta doar în condiţii favorabile şi cu un consens asupra anumitor puncte din programul de guvernare.