Tribunalul Cluj a lungit lanţul lui Uioreanu. DNA contestă. Curtea de Apel judecă
Curtea de Apel Cluj urmează să judece contestaţia formulată de DNA împotriva deciziei Tribunalului Cluj prin care este înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi a celorlalţi doi inculpaţi în acelaşi dosar.
Laura Baciu, avocatul inculpatului Vasile Pogăcean, spune că DNA a atacat decizia pe care Tribunalul Cluj a luat-o luni seară, decizie prin care pentru toţi cei trei inculpaţi din dosar a fost schimbat arestul la domiciliu cu controlul judiciar.
„Mandatul expira în 2 aprilie şi trebuie să fie verificată măsura la fiecare 60 de zile. Ieri a fost un termen normal de judecată în care au fost audiaţi martori şi la un moment dat s-a pus în discuţie verificarea temeiniciei şi menţinerii măsurii arestului la domiciliu, care a fost înlocuită de judecătorul de fond printr-o măsură a controlului judiciar, care presupune ca inculpaţii să nu păresească judeţul Cluj fără încuviinţarea prealabilă a instanţei, să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii. Măsura a fost atacată de DNA şi astăzi a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj”, a explicat Laura Baciu.
Aceasta a mai spus că, probabil, Curtea de Apel Cluj se va pronunţa în privinţa contestaţiei DNA până pe 2 aprilie.
Şedinţa de luni a fost cu uşile închise, deoarece instanţa de judeacată a motivat că martorii audiaţi sunt directori în CJ şi că nu trebuie să fie supuşi vreunei presiuni în privinţa declaraţiilor lor, cu atât mai mult cu cât aceste declaraţii ar putea să apară în presă.
Tribunalul Cluj a înlocuit, luni, măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi a celor doi oameni de afaceri –Ioan Bene şi Vasile Pogăcean-, toţi acuzaţi de fapte de corupţie.
Horea Uioreanu era în arest la domiciliu din 12 noiembrie 2014, când Curtea de Apel Cluj a decis înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu.
Horea Uioreanu a fost trimis în judecată în iunie 2014 pentru trei infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, iar Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată pentru dare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. În acelaşi dosar, Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost trimis în judecată pentru dare de mită.
La finalul lunii mai 2014, Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA, alături de oamenii de afaceri clujeni Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, pentru luare de mită. Dosarul de corupţie se referă la o investiţie numită APRON4 care este o platformă pe care firma lui Ioan Bene a construit-o la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”.
Pe 6 octombrie 2014, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a emis luni ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, care a demisionat după ce a fost arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.