Trei companii clujene şi primăria, premiate pentru programele sociale

Trei companii din Cluj-Napoca și primăria municipiului au fost premiate de fundația United Way România pentru sprijinul oferit în programele sociale desfășurate pe plan local.

Gala Anuală a Organizației, care a avut loc joi, 8 mai, la București, a fost dedicată partenerilor din comunitățile locale, precum companii, voluntari, organizații neguvernamentale, autorități, donatori și personalități.

Astfel, compania clujeană AROBS Transilvania Software a fost premiată cu Trofeul de Bronz, pentru donaţii de peste 10.000 de dolari. Asociaţia Filantropică Medical-Creştină Christiana- Centrul de Asistenţă Medico-Socială Sf. Pantelimon a primit diploma pentru „Cel mai bun proiect de sănătate”. Iar Agenția de relații publice PR & More a primit diploma la categoria „Cel mai aprig susţinător”, pentru ajutorul acordat la Cluj prin serviciile de comunicare și media relations.

De asemenea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală a Primăriei Cluj-Napoca a primit diploma pentru „Cel mai bun parteneriat”, datorită proiectulului „Şcoală după Şcoală” desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia United Way.

Gala din acest an a fost dedicată împlinirii a 10 ani de fapte bune în comunitățile din România: 10 ani de nota 10. United Way România este o fundaţie românească independentă, afiliată la United Way Worldwide.

Distribuie:

Postaţi un comentariu