TIFF face cât 60 de câini de pripas? Pentru Primăria Cluj, da!
Primarul de Cluj, Emil Boc, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în centrul de îngrijire a câinilor fără stăpân de la Cluj, aflat în administrarea primăriei, sunt în prezent 132 de câini şi că numai în luna trecută au fost capturate 85 de animale, dar că alte 88 au fost date spre adopţie.
„Câinii provin de la marginea oraşului, unde probabil sunt aduşi din comunele din preajmă”, a spus Emil Boc.
Vestea este că adăpostul actual va fi extins cu 60 de locuri, de la capacitatea actuală de 157 de locuri, şi că preţul extinderii se va ridica la 450.000 de lei. „Adăpostul a fost modernizat în 2010. Atunci am investit peste 1, 6 milioane de lei. Acum am decis ca la rectificarea de buget să suplimentăm numărul de locuri pe care îl avem la centrul-adăpost pentru câini. Astăzi avem 157 de locuri şi voi propune suplimentarea cu aproximativ 60 de locuri noi. Pentru aceasta vom aloca 50.000 de lei pentru proiectare şi 400.000 de lei pentru execuţie pentru extinderea adăposturilor pentru câini”. În total, 450.000 de lei, adică, aproximativ 7.500 de lei pentru un loc de circa 5 mp destinaţi unui câine.
Spre comparație, anul acesta, primăria a alocat tot 450.000 de lei pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), considerat cel mai important eveniment cinematografic din România și cel mai important eveniment cultural din Cluj-Napoca. „În anul 2013, la fel ca şi în anul 2012, Primăria municipiului Cluj-Napoca a susţinut organizarea Festivalului Internaţional de Film «Transilvania» prin alocarea sumei de 450.000 de lei de la bugetul local”, se specifica într-un comunicat de presă al Primăriei, transmis ca răspuns la acuzele aduse de directorul festivalului, Tudor Giurgiu, cu privire la subfinanțarea din acest an a festivalului de către autorități.
Titlul e prostesc … oare ce e mai important, sa nu mai moara copii muscati de caini in Romania sau sa avem festivaluri de film mai bine finantate ca sa poata merge acei bani catre actori straini celebri si sa-i vedem pe covorul rosu la Cluj? TIFF e foarte bun asa cum e acum, la cainii vagabonzi e loc de mai bine insa.
Comentariul tau e prostesc. Nici macar nu ai citit articolul. TIFF chiar e important pentru Cluj si pe langa asta doar un copil a fost omorat de caini in ultimii ani, si aia s-a intamplat in Bucuresti, unde numarul maidanezilor este de zeci de ori mai mare decat cei din Cluj.