Tiberiu Groza își cere scuze evreilor pentru colindul antisemit cântat la Cluj. TVR amendată de CNA cu 50000 de lei
UPDATE:
Ca urmare a colindului antisemit transmis în direct de postul TVR Cluj, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au amendat televiziunea, în cursul zilei de joi, cu suma de 50.000 de lei.
Telespectatorii vor fi informați despre amendă pe TVR 3 și pe TVR Cluj, pentru că emisiunea “Apasă pe verde” în care a fost difuzat colindul a fost un duplex TVR3 — TVR Cluj.
Directorul TVR 3, Răzvan Bucuroiu, și-a exprimat regretul în fața membrilor CNA pentru “incidentul singular”, TVR 3 fiind “deschis minorităților”.
“TVR e un canal curat, deschis minorităților. Nu ne puteam gândi că se poate întâmpla așa ceva. A fost un direct, un duplex. Regret și eu, și întreaga echipă”, a spus Bucuroiu, citat de Agerpres.
El a precizat că la TVR Cluj a fost făcută o anchetă administrativă, care se va desfășura și în TVR 3, urmând să fie luate măsuri.
Florin Gabrea, membru CNA, a apreciat că TVR 3 a difuzat “o enormitate sinistră din toate punctele de vedere, mai ales religios”.
Tiberiu Groza, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cel care a ales colindul cu conotaţii considerate antisemite difuzat la TVR 3 în 6 decembrie, şi-a cerut joi scuze de la comunitatea evreiască din Romania, precum şi de la cei care s-au simţit ofensaţi de versurile cântecului.
‘Constatând cu mare regret inflamarea mass mediei şi a reprezentanţilor comunităţii evreieşti din România privitor la transmiterea colindului interpretat de ansamblul folcloric Dor Transilvan, considerat a fi un colind antisemit, mă simt obligat să transmit prezentul comunicat pentru înţelegerea corectă şi completă a gafei produse cu această ocazie’, a declarat Tiberiu Groza, prin intermediul unui comunicat, citat de Agerpres.
El a explicat că fiind solicitat de TVR Cluj să participe la o emisiune a TVR3, i s-a cerut să aducă şi colindători care să cânte, iar în ziua realizării emisiunii a trimis realizatorilor CD-ul cu propunerile sale. Cele două colinde poartă titlurile ‘Îngerul Domnului’ şi ‘Aseară, pe înserate’.
Colindele au fost alese dintre cele 26 de colinde existente pe CD, pe criteriul de a nu fi prea lungi şi nici prea cunoscute, pentru ca ansamblul să nu apară pe posturile de televiziune cu aceleaşi colinde, an de an. ‘Deşi le-am ascultat de multe ori, nu am realizat că ele pot să ofenseze o comunitate pentru care am tot respectul. Cu patru ore înaintea emisiunii, am trimis, la cererea realizatorilor TVR, CD-ul şi propunerea cu colindele. Se pare că nici realizatorii emisiunii nu au descoperit nimic nepotrivit şi au acceptat colindele propuse’, a explicat Groza.
Acesta a mai spus că nici după încheierea emisiunii nu s-a sesizat nimeni că s-ar fi produs o gafă.
‘Sigur, poporul evreu – care a suferit cumplitele atrocităţi pe care nici astăzi nu-mi pot explica cum au fost posibile – are o mare atenţie şi sensibilitate pentru orice lucru care poate constitui o primejdie. Durerea şi spaima s-au întipărit adânc în conştiinţa oamenilor şi este absolut de înţeles. Tocmai de aceea înţeleg reacţia comunităţii şi regret nespus că s-a întâmplat această gafă’, a mai spus Groza, care a amintit că de ani de zile duce o activitate de promovare a culturii, inclusiv din patrimoniul etniilor care trăiesc în Transilvania şi că nu a avut niciodată incidente neplăcute.
În cursul zilei de vineri, 6 decembrie, în emisiunea ‘Apasă pe verde’, difuzată la TVR 3, a avut loc o retransmisie în direct a unui moment în care ansamblul ‘Dor transilvan’ a interpretat două colinde. Versurile unuia dintre ele au fost considerate ca având conotaţii antisemite, fiind transmise mesaje de condamnare a difuzării cântecului respectiv de către Ambasada Israelului la Bucureşti şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti.
Domnul TIBERIU GROZA, specialist în ceramică industrială, a ajuns și mare specialist în folclor, deși nu a urcat niciodată pe o scenă ca artist, ci doar ca prezentator sau ca impresar de spectacole. Ca director de Centru pentru Cultură Cluj, a direcționat sume – fonduri spre proiecte realizate în parteneriat cu societatea culturală care îi aparține. Deci tu ca primărie, dacă doreai un proiect cu Centrul Județean de Cultură Cluj, obligatoriu trebuia să-i angajezi pentru reprezentații artistice Ansamblul DOR TRANSILVAN, al societății culturale a domnului Tiberiu Groza, la care mai atașa câțiva artiști – așa zise vedete, la care mai adăuga și pe Cristian Pomohaci. Banii erau virați la primăria respectivă, iar primăria la asociația domnului Tiberiu Groza, care oferea la artiști cât dorea el, artiști care nu îndrăzneau să ceară o negociere, pentru a nu fi scoși de pe lista domniei sale, sau a Centrului de Cultură. Capetele de afiș acceptau și încă mai acceptă anumite tarife pentru a rămâne în continuare în grațiile domnului impresar. Restul banilor intrând în bugetul asociației domnului Tiberiu Groza. Asta în timp ce orchestra Centrului Județean de Cultură Cluj, CUNUNA TRANSILVANIEI, era ținută pe tușă. Așa se desfășurau renumitele manifestări cu FIII SATELOR, care se transformau de fapt în campanii de susținere a primarilor. Și totul pare că este perfect legal, conform legislației, spun unii.