The Office a obţinut certificatul de clădire verde

Unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare în derulare pe zona de spaţii de birouri din Cluj-Napoca,   “The Office”, a obținut certificarea BREEAM Excellent la stadiul de proiect.

Complexul de birouri este dezvoltat de fondul sud-african de investiții, NEPI, în parteneriat cu Ovidiu Șandor. “Conceptul nostru pune un accent deosebit pe optimizarea consumului energetic și implementarea unor măsuri de economisire inteligentă, ceea ce se va traduce printr-un avantaj pragmatic pentru companiile chiriașe și anume costuri de întreținere scăzute și economii anuale semnificative”, a explicat Lori Collin, Office Leasing Manager, NEPI.

Dincolo de aspectele care țin de eficiența energetică, proiectul prezintă o serie de atuuri relevante, precum amplasamentul central care permite accesul facil la mijloacele de transport în comun, spațiile protejate pentru parcarea de biciclete sau lumina naturală în birouri. “Certificarea obținută atestă planurile noastre de a respecta cu adevărat standardele internaţionale prevăzute pentru clasa A, incluzând aici grija față de mediu, dar și conceptul în ansamblul său, sustenabilitatea proiectului, dimensiunea, calitatea, facilităţile și serviciile oferite “, a precizat Ovidiu Șandor.

Complexul cu o suprafață închiriabilă totală de 54.000 mp este construit pe fostul amplasament al fabricii Tricotaje Someşul de pe Bulevardul 21 Decembrie. Prima etapă, cu o suprafață închiriabilă de 19.000 mp, va fi livrată în prima jumătate a anului viitor și se află în stadiu avansat de construcție. Proiectul va fi finalizat în întregime până în 2016. “The Office” va include o zonă de servicii şi de retail, în care îşi vor desfăşura activitatea diverşi operatori ce vor acoperi o arie foarte largă, de la farmacie la bănci sau chiar grădiniţă.

Dezvoltatorii ţin să precizeze că poartă discuţii avansate cu o serie de potenţiali chiriaşi, unele fiind deja în stadii avansate de negociere. Interesul manifestat pentru “The Office” provine atât din partea companiilor multinaţionale, cu precădere din sectorul IT/C sau firmelor de engineering deja prezente în Cluj-Napoca, cât şi din sfera operatorilor de servicii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu