Două anchete încearcă să stabilească cine e vinovat de moartea copilului înecat la ștrandul „Sun”

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cluj continuă cercetările în cazul tânărului de 15 ani din Dăbuleni care a murit înecat marţi seara în ştrandul clujean “Sun”.

O anchetă internă a fost deschisă, ieri, şi de Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj care administrează ştrandul, pentru a afla modul în care băiatul a pătruns în incinta ştrandului.

„Am demarat o anchetă şi sperăm să aflăm detaliile acestui incident neplăcut. Am început prin a lua declaraţii de la cei care au fost la faţa locului, aşteptăm rezultatele de la Institutul de Medicină legală şi ancheta Poliţiei pentru a afla cum s-au petrecut faptele”, declară şeful RADP Cluj, Ioan Morocăzan.

Acesta susţine că tânărul nu avea brăţară de indentificare şi că nu a trecut pe la casa de bilete.

„Nu ştim cum a procedat ca să ajungă în ştrand”, mai spune directorul RADP.

Băiatul înecat a fost găsit, marţi, după ora închiderii ştrandului, în jurul orei 20.00.

Personalul ştrandului a chemat ajutoare. Echipa SMURD sosită la faţa locului a acționat cu echipaj de resuscitare avansată timp de peste 45 de minute, dar, din păcate, minorul a fost declarat decedat.

Pe de altă parte, prietenii care-l însoțeau pe tânăr la ștrand au declarat pentru Transilvania Reporter că au intrat în incinta ștrandului pe la casa de bilete în jurul orei 17.00

Aceștia au mai spus că prietenul lor, Alin, se ținea de glume, intrând când într-un bazin, când într-altul, și că au simțit apoi lipsa lui, însă au pus-o pe seama glumelor, crezând că a plecat la părinți.

Tânărul înecat în ştrandul „Sun” provine dintr-o familie originară din Dăbuleni care cultivă pepene roşu.

El a venit împreună cu părinţii săi la Cluj unde valorificau producţia de pepene din acest an. Familia a mai trecut printr-un moment greu, în urmă câteva luni, când din cauza unei boli incurabile a decedat una dintre surorile lui Alin.

Administratorul ştrandului spune că băiatul nu a intrat pe la casa de bilete. Prietenii băiatului decedat susţin contrariul, că ar fi plătit biletul, însă nu s-a găsit dovada: brăţara care se primeşte la intrare. Ar mai exista o variantă, aceea în care tinerii din Dăbuleni să fi trecut pe la casă, iar taxatoarea să fi fost „indulgentă”. Toate variantele sunt supoziţii până la elucidarea cazului.

Siguranța lasă de dorit și-n lege și-n ștranduri

În anul 2010, la ștrandul „Sun” și-a găsit sfârșitul un alt tânăr, acesta fiind scos din bazin nu de către salvamari, cum ar fi fost normal, ci de oamenii aflați în bazin, scria presa clujeană la vremea respectivă. Tragicele accidente pun la îndoială siguranța pe care ștrandurile clujene o asigură celor dornici să se destindă în timpul liber sau în vacanțe. Legislația lasă și ea de dorit și nu dispune de prevederi clare privind normele de securitate din aceste obiective. Unica lege în domeniu amintește doar de obligația de a înființa servicii de salvare, fără să specifice numărul necesar al salvamarilor raportat la numărul turiștilor.

Directorul RADP Cluj, Ioan Morocăzan, precizează că la ştrandul „Sun” în orice moment din zi şi din noapte paza este asigurată şi că, de asemenea, salvamari bine instruiţi lucrează pe tot parcursul programului cu publicul adică între orele 9.00 şi 19.00. Afirmaţiile prietenilor băiatului înecat din Dăbuleni, care spun că se aflau în ştrand de la ora 17.00, vin să ridice semne de întrebare asupra serviciilor de salvare şi pază oferite de ştrand. Ancheta va stabili cât de bine şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu fiecare dintre aceştia în ziua în care băiatul de la Dăbuleni a sfârşit înecat în bazinul mare al ştrandului.

[stextbox id=”custom” caption=”Moartea tăcută: de ce înecul nu arată aşa cum credem noi?”]În multe cazuri, atunci când copiii se îneacă, părinţii nici nu realizează ce se întâmplă. Înecul nu este violent, aşa cum vedem în filme. În general, oamenii nu se zbat stropind cu apă şi strigând după ajutor. „Înecul este aproape întotdeauna un eveniment amăgitor de silenţios”, explică fostul salvamar Mario Vittone într-un articol publicat în Slate .
Instinctive Drowning Response (o reacţie instinctivă pe care o avem în caz de înec, numită astfel de Francesco A. Pia), este o reacţie pe care o au oamenii atunci când au senzaţia că se sufocă în apă. Ea nu arată aşa cum am crede sau aşa cum este expusă la televizor, fiind, de fapt, un eveniment ce are loc fără prea mult zgomot.
Pentru a înţelege cât de înşelătoare pot fi situaţiile în care se îneacă copiii trebuie să înţelegem că: înecul este a doua cauză accidentală care duce la deces în rândul copiilor cu vârste sub 15 ani (clasându-se imediat după accidentele auto). Din cei 750 de copii care se vor îneca anul viitor numai în SUA, aproximativ 375 vor deceda la cel mult 20 de metri distanţă de părinţii lor. Potrivit celor de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), 10% dintre ei vor deceda sub privirile părinţilor care nu vor înţelege ce se întâmplă.
„Exceptând circumstanţele rare, oamenilor care se îneacă le este imposibil, din punct de vedere fizic, să strige după ajutor. Sistemul respirator a fost creat pentru a respira, vorbitul fiind a doua funcţie. Din acest motiv, respiraţia trebuie să se producă înainte de vorbire. Gurile oamenilor care se îneacă se scufundă în apă şi apoi reapar iar, pentru o scurtă perioadă la suprafaţă. Gurile lor nu stau destul de mult deasupra apei pentru a expira, a inspira şi a şi ţipa după ajutor. Când oamenii se îneacă, gurile lor apucă doar să expire şi să inspire repede înainte de a se scufunda iar. Oamenii care se îneacă nu pot să gesticuleze pentru a solicita ajutorul celor din jur. Instinctul îi forţează să îşi extindă mâinile în lateral şi să apese pe suprafaţa apei. Acest lucru le permite să iasă la suprafaţă suficient cât şi respire. În timpul Instinctive Drowning Response, oamenii care se îneacă nu pot controla voluntar mişcările braţelor. Din punct de vedere fiziologic, oamenii care se îneacă nu se pot opri din înec pentru a realiza mişcări voluntare prin care să ceară ajutor. De la începutul şi până la finalul reacţiei instinctive, oamenii rămân drepţi şi nu există nicio dovadă care să demonstrez că ei ar da din picioare. Dacă nu sunt salvaţi se salvamar, aceşti oameni reuşesc să se menţină la suprafaţă între 20 şi 60 de secunde”, a declarat Francesco A. Pia.
Asta nu înseamnă că o persoană care se zbate şi care cere ajutor în mare sau într-un bazin se preface, ci că se confruntă cu aquatic distress (situaţie în care cineva care ştie să înoate intră în panică fie din cauza oboselii, fie pentru că realizează că distanţa până la mal este prea mare etc). Deşi aceste situaţii în care oamenii de zbat şi strigă după ajutor, nu apar întotdeauna înainte deInstinctive Drowning Response, aceşti oameni au mai multe şanse de a acţiona pentru a se salva având capacitatea de a se agăţa de frânghii sau alte instrumente de salvare.
Iată câteva dintre semnele ce indică posibilitatea de înec la persoanele aflate în apă:
1. Apa până la nivelul gurii;
2. Capul dat pe spate şi gura deschisă;
3. Ochi sticloşi şi goi care indică incapacitatea individului de a se concentra;
4. Ochi închişi;
5. Părul dat peste frunte sau peste ochi;
6. Neutilizarea picioarelor pentru a se menţine la suprafaţă;
7. Hiperventilaţie sau gâfâieli;
8. Încercarea nereuşită de a înota într-o anumită direcţie;
9. Încercarea de a se întoarce pe spate în poziţie de plută;
10. Indivizi care par că încearcă să urce pe o scară invizibilă din apă;
Dacă ceva nu pare în regulă, întrebaţi persoana respectivă dacă se simte bine. Dacă individul poate răspunde atunci, cel mai probabil, el chiar este bine. În schimb, dacă „răspunde” printr-o privire goală, atunci aveţi aproximativ 30 de secunde să îl salvaţi. Cât despre copii, nu uitaţi că atunci când ei stau în apă fac mult zgomot. Dacă devin brusc silenţioşi, verificaţi dacă totul este bine.[/stextbox]