Sărbători naţionale, mari şi mici

Înălţarea Domnului

Joi 21 mai este mare sărbătoare în lumea ortodoxă şi greco-catolică. După 40 de zile de la Paşti, Isus s-a înălţat la cer pentru a fi preamărit la dreapta Tatălui. Sfintele Evanghelii descriu evenimentul, iar cartea „Faptele Apostolilor” adaugă faptul că, pe când Iisus se înălţa la cer, doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare au stat lângă apostoli şi le-au zis: „Barbaţi galileeni, de ce staţi şi priviţi la cer? Acest Isus care s-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum l-aţi văzut mergând la cer”. Acestea zicând, Domnul s-a înălţat la ceruri, ţinând mâinile întinse peste ei, ca o ultimă binecuvântare, iar un nor l-a ascuns de ochii lor. O dată cu Înălţarea, activitatea pamântească a lui Isus lua sfârsit, dar el le-a spus apostolilor chiar în momentul Înălţării : “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adică cu cei botezaţi în numele Lui.

Pentru a cinsti acest eveniment, cei carte ţin la tradiţii pregătesc bucate deosebite si revin chiar la simbolul pascal al oului roşu. Se pregăteau mâncăruri din carne, din care creştinii fac mici porţii şi pentru morţi. Coşuri cu bucate, vin, flori şi lumânări sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, apoi duse la cimitir şi împărţite celor din jur. Mâncărurile trebuie să conţină multă verdeaţă, ceapă verde, usturoi verde, fie că vorbim de plăcintele cu „coade”, cu mărar, de sarmale în foi de hrean, ştevie sau de viţă.

Paştele Cailor

O tradiţie o leagă pe Fecioara Maria de această sărbătoare. La naşterea lui Iisus în iesle, pe cât de cuminţi şi blânzi s-au dovedit boii şi oile care suflarea lor l-au încălzit pe Pruncul Sfânt, pe atât de năbădăioşi s-au arătat caii, care au fornăit şi au dat cu copita neîncetat. Supărată că pruncul nu se putea odihni din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, când Fiul ei se va fi înălţat la Cer. Această tradiţie mai este cunoscută, încă din vechime, şi sub denumirea de Joia Iepelor. În popor mai este numită şi Ispas. Legat de această a doua denumire populară s-a păstrat o altă legendă. Se zica că, Ispas era un om care a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Înălţare. Ispas era un om bun şi vesel, deci oamenii caută în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute motive de supărare. Vorba poporului spune că omul care moare de Ispas ajunge direct în Rai.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea celor care au murit în timp ce serveau în Armată. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca ziua aceasta să fie celebrată în fiecare an cu ocazia Înălțării Domnului. România a ajuns în acest fel prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles, unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data inițială. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Ziua Eroilor este, potrivit legii, sărbătoare națională.

[stextbox id=”custom”]

Colindă de Înălţarea Domnului din Beclean

Pe prundu Sfintei Marii

Ion oile păştea

C-un fluier mare zicea,

Cum zicea

Turma-i plângea,

Cea mai mică

Miorică

Sare-n vânt

Sare-n pământ

Sare-n fruntea oilor

Da lui Ion ce să-i dăm?

La Sânzene

Două miele

La Ispas

Un bulz de caş!

[/stextbox]

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

21 mai este sărbătoarea cu dată fixă a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sfântul Constantin cel Mare este personajul istoric real, Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337). A fost un împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 d.Hr. şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre pentru celebrul Edict din Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul Imperiului Roman, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creştine. Biserica îl cinsteşte în rândul sfinţilor, în ceata drepţilor mpreună cu mama sa, sfânta împărăteasă Elena. Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează: în rândul drepţilor, în veşminte împărăteşti, ca tânăr cu un început de barbă, ţinând în mână o Cruce şi o Evanghelie; împreună cu Sfânta împărăteasă Elena, mama sa (pentru prăznuirea din 21 mai); în registrul de jos din naosul bisericii, în dreptul stranei mici, spre stânga, înspre Altar, sunt reprezentaţi Sf. Constantin şi mama sa Elena împreună cu Crucea Domnului; la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului: palate, în care dreptul Constantin „doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă ţesută cu aur; şi sfântul (Nicolae) deasupra capului lui îl înfricoşează; şi puţintel mai încolo alt pat şi Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul” (despre această minune, a se vedea, de exemplu Viaţa Sf. Nicolae).

Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena şi cu Sfânta Cruce a Domnului. Elena era de loc din Bitinia (ţinut azi aparţinând Turciei şi aflat pe ţărmul Mării Negre şi al Mării Marmara, dintr-o familie modestă. Pentru calităţile ei a fost luată în căsătorie de către tribunal Constanţiu Clorus; din căsătoria lor s-a născut în 285, Constantin. Când Constanţiu Clorus ajunge augustus alături de Galerius, el este pus în situaţia de a o repudia pe Elena, pentru că legea şi cutumele romane nu permiteau căsătoria între un patrician şi o femeie din poporul de jos. Elena s-a retras şi s-a apropiat de religia şi credinţa creştină. Constantin, fiul ei, ajunge să preia conducerea Imperiului în 306. Îndată o cheamă lângă el pe mama sa, Elena, căreia îi dă titlul de Nobilissima Femina – „Doamna Preanobilă”. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri. Dionisie din Furna arată că sfânta împărăteasă Elena se zugrăveşte în veşminte împărăteşti şi cu coroană pe cap, ţinând în mână o cruce.

Credinţele populare în ziua de Constantin şi Elena sunt legate de vară şi recolte: mulţi agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor şi viţei de vie de către de păsările cerului; în unele regiuni ale ţării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, deoarece, în popor, se vorbeşte că tot ce se seamănă după această zi se va usca;

22 mai Sfânta Rita

Sfânta Rita, patroana cauzelor disperate, îşi merită pe deplin acest nume, deoarece întreaga sa viaţă este o istorie a situaţiilor imposibile. Naşterea ei a fost o minune, un dar preţios, dobândit de părinţi prin credinţă şi rugăciune. Pentru a dobândi de la Dumnezeu convertirea lui, pe lângă rugăciune, făcea pocăinţă aspră.

 

Obişnuia să facă nu unul, ci trei posturi pe an. Iar posturile erau atunci destul de aspre: o singură mâncare de post strict pe zi şi care se putea mânca numai după vecernie. n faţa unei icoane a Răstignitului, îl rugă cu înfocare pe Domnul Isus să binevoiască a o face părtaşă la durerile lui. Şi iată că un spin, desprinzându-se din cununa Răstignitului, veni şi se implantă în fruntea ei, durerea produsă fiind atât de mare, încât Rita căzu ca moartă. Rana sfintei Rita, pe care a avut-o timp de 15 ani, emana un puroi greu mirositor, aşa că sărmana suferindă pentru a nu umple casa cu miros, a fost izolată într-o cameră unde o călugăriţă îi ducea de mâncare. La moartea sfintei, pe 22 mai 1457, un parfum paradiziac izvora din corpul Ritei, iar rana din frunte s-a cicatrizat. A fost canonizată de papa Urban al VIII-lea, în anul 1900.

25 mai – Ioan Fierbe Piatră

În 25 mai, românii din Transilvania sărbătoresc Sfântul Ioan care Fierbe Paitră sau Întrătunul. Sărbătoarea este fixă şi corespunde în calendarul ortodox praznicului Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ioan este un personaj care trebuie cinstit cum se cuvine; în această zi nu se lucrează, ca să fii ferit de furtună grea, fulger şi de bolile grele pentru că Ioan în cer clocoteşte pietrele şi le deşertează unde doreşte, dar mai ales peste animalele, semănăturile sau livada celui care i-a necinstit ziua.